Președintele României a prelungit Starea de urgență. După cum ne-a spus domnul Klaus Iohannis, pandemia nu a ajuns la un vârf în România, prin urmare nu avem niciun motiv să ne relaxăm. Dimpotrivă, trebuie menținute măsurile luate și trebuie respectate de fiecare dintre noi. Bătălia împotriva coronavirusului trebuie să continue.
Totuși, vine sărbătoarea Învierii Domnului. Ceva trebuia făcut și, după o primă variantă de acord între Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română, s-a ajuns la un compromis. Era nevoie de o formulă care, respectând întrutotul regulile, să permită credincioșilor o formă de „interacțiune” cu Biserica.
Am înțeles și demersul ministrului afacerilor interne, dar și intervenția președintelui, care a schimbat prima variantă a acordului.
Pot accepta chiar și discursul tăios al domnului președinte Klaus Iohannis. Sunt situații în care fermitatea trebuie demonstrată. Dar ce nu înțeleg este valul de critici pornit din toate zonele sociale. Ura revărsată cu o plăcere de neînțeles. Insultele de tot felul. Toate având aceeași destinație – biserica ortodoxă. Și mai este ceva ce nu înțeleg – felul în care, cu o mare ușurință, mulți din cei care spun despre ei că sunt credincioși, au lovit tocmai biserica.
Păstrând proporțiile, haideți se ne amintim cum curgeau injuriile la adresa medicilor.
Departe de mine gândul de a-i apăra pe cei care au greșit! Dar ani la rând medicii au fost țintele unui atac feroce la adresa lor. Da, sistemul de sănătate românesc e șubred pentru că a fost mereu subfinanțat. Da, medicii au preferat să plece din țară, dar nu au făcut acest lucru doar pentru bani. Au făcut-o pentru că sistemul de sănătate din România a fost expresia cea mai vizibilă a stilului feudal în care a fost condusă țara. Pentru că în punctele-cheie (minister, DSP-uri, manageri de spital) au fost numiți oameni fideli politic. Pentru că nu a contat profesionalismul, doar orientarea politică. Dar a fost mereu la îndemâna tuturor ca după un caz în care un medic a greșit, toată breasla medicală să fie pusă la colț! Au fost mereu pe prima pagină excepțiile, exemple negative, și foarte rar miile de profesioniști care au salvat, uneori în condiții grele și umilitoare, vieți omenești.
Revin la atacurile împotriva BOR și spun că greșim!
Eu consider că atunci când spui că ești credincios, respecți regulile și biserica. Afirmații de genul „eu am o relație directă și personală” cu Dumnezeu sunt doar expresii ale egoismului și aroganței. Și ale necunoașterii. Dar nu vreau să dau lecții nimănui. Ceea ce vreau să spun este legat de lipsa cronică a empatiei în societatea românească. Suntem într-o criză, avem legi și obligații, dar oricât ar fi de greu, nu putem să renunțăm la condiția noastră de ființe umane.
Fără omenie, ne pierdem sensul și valoarea!
Pandemia ne-a arătat slăbiciunile statului. Un stat prea adesea departe de cetățeni și subordonat unor interese directe determinate politic. Am spus-o de multe ori – dezvoltarea modernă a statului începe cu eliminarea oricărei realități de tip feudal. Pentru că după ieșirea din comunism, nu ne-am priceput cum să facem, iar cei care au făcut, nu au lucrat exclusiv în interesul public, statul nostru arată așa cum l-a dezvelit pandemia de coronavirus.
Dar iată că în timp ne-am acomodat cu neajunsurile. Am preferat să nu mai mergem la vot, decât să căutăm oamenii cei mai buni să ne conducă. Este un proces greu și îndelungat, este o bătălie pe care cetățenii, nu toți, dar foarte mulți, au preferat să o abandoneze. Și am ajuns într-un punct în care trebuie să trecem urgent de la sloganul „fiecare pentru el!”, la „unitate”. Suntem împreună, tineri și vârstnici, femei și bărbați, între granițele țării noastre și avem nevoie unii de alții. Împreună.
Cuvântul „împreună” ne obligă!
Ne obligă să îi înțelegem pe toți și să înțelegem realitatea. Iar a înțelege înseamnă a accepta și a respecta. Iată, mult huliții medici, sunt acum în prima linie a luptei pentru sănătatea noastră. Polițiștii, jandarmii și armata sunt suportul nostru în aceste zile. Iar preoții și biserica sunt expresia spiritualității noastre. Statul este forma noastră de organizare, iar în aceste zile presiunea de pe umerii celor aflați în slujba noastră și în fruntea statului este enormă. Dar pentru ca toate acestea să funcționeze ca un întreg, trebuie să ne regăsim omenia. Capacitatea de fi empatici. Avem de la Dumnezeu căldură sufletească, este timpul să o răspândim.
Comunicarea oficială este prea rece!
Grupul de Comunicare Strategică ne ține la curent cu numărul testelor, al persoanelor infectate și al deceselor. Miniștri și parlamentari apar la televizor și ne vorbesc despre pandemie, reguli, planuri de viitor. Începutul ședințelor de guvern se transmite în direct, și îi putem auzi pe miniștri raportând premierului ce au făcut sau ce vor să facă. Dar nu am auzit pe nimeni să spună un „Dumnezeu să-i odihnească în pace!” după ce a prezentat numărul celor care au pierdut bătălia pentru viață. Nu am văzut umbrele durerii sau tristeții pe chipurile oficialilor noștri. Nici noi nu suntem roboți, nici ei nu sunt de piatră. Formalismul exagerat ne îndepărtează unii de alții. Se mărește distanța din noi și oamenii care conduc astăzi statul. Suntem uniți în suferință, iar acest lucru trebuie mărturisit nu doar cu cifre și cuvinte reci.
Cine ridică primul piatra?
Această întrebare este cunoscută tuturor. Dar și-o pune, oare, flegmaticul care își mărturisește ateismul insultându-i pe credincioșii care urmează biserica? Și-o pun, oare, factorii de influență din societate – analiști, jurnaliști, politicieni etc – atunci când, prezentând o situație nefericită, o generalizează? Și-o pun, oare, oamenii care stând pe rețelele de socializare preferă variantele negative ale oricărei abordări și le distribuie și le promovează?
S-a spus, pe bună dreptate, că pandemia de coronavirus este dublată de o „pandemie de panică”. Dar iată că este însoțită de o pandemie inexplicabilă de răutate și frustrare. Nu poți să îi numești „sclavi” pe cei care pleacă acum la muncă în străinătate, nu poți să îi numești pe credincioși „habotnici inutili”. Nu poți să îi ataci pe vârstnici dorindu-le să moară.
În aceste zile grele, putem demonstra că suntem „oameni de omenie”. Cu bunele sau cu mai puțin bunele noastre, cu toate greutățile noastre, putem fi empatici. O vorbă bună, un zâmbet, o floare, dezbracă răutatea de orice armură. O vorbă rea întărește răutatea și crește agresivitatea.
Îi felicit din inimă pe toți cei care muncesc în această perioadă în numele omeniei! Le mulțumesc tuturor celor care sunt implicați în această bătălie împotriva pandemiei cu coronavirus. Sunt mii de voluntari care lucrează pentru noi din toată inima. Pornind de la ei, cu ocazia Învierii Domnului putem declanșa o adevărată „pandemie de omenie”. Ca neurochirurg care se roagă de fiecare dată când intră în sala de operații, vă spun că omenia este darul nostru de preț și este un adevărat medicament pentru suflet. Iar sufletul bun vindecă orice durere!
Vă urez să aveți parte de sănătate și de sărbători binecuvântate! Hristos a înviat!
