21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiAmbițiile directorilor de școli, mai presus de pandemie

Ambițiile directorilor de școli, mai presus de pandemie

Avem unități unde au fost depistați elevi infectați cu virusul Sars COV 2, chiar și din patru clase diferite, dar direcțiunea refuză să treacă școala în scenariul roșu.

Este o ambiție nefirească și care vine, evident, în defavoarea elevilor și cadrelor didactice.

Acest lucru nu ar fi posibil fără complicitatea sau lipsa de implicare a direcțiilor de sănătate publică din teritoriu.

Este greu de explicat motivația directorilor de a menține școlile cel puțin în scenariul galben, cu toate că situația epidemiologică nu recomandă acest lucru.

Cel mai plauzibil argument este cel al rațiunilor electorale.

Probabil că mulți directori, a căror principală preocupare este aceea de a da bine pe linie de partid, se tem că li s-ar putea reproșa de la nivelul superiorilor pe linie politică, gestionarea deficitară a situației din școli, adică infectarea elevilor sau a cadrelor didactice, pentru că nu au fost respectate normele sanitare.

În schimb, se riscă infectarea și mai multor oameni, pentru fala unor directori, mulți dintre ei care au trecut prin această boală ce amenință întreaga planetă.

În tot acest timp, de la nivel central, Ministerul Educației și Cercetării a identificat soluția cea mai eficientă pentru protejarea elevilor și profesorilor împotriva COVID-19: declarații pe propria răspundere.

Da, eminențele de la conducerea ministerului sunt convinse că prin completarea unor declarații pe propria răspundere, va crește calitatea actului de predare online, vor fi limitate cazurile de infectare și învățământul va prospera.

Să mai precizăm că aspectele trecute în declarațiile pe proprie răspundere, ce trebuie completate de elevi, părinți și cadre didactice, sunt trecute în Legea Educației 1/2011 și într-un ordin de ministru, deci trebuie oricum respectate.

La ce mai folosesc declarațiile?

Din nefericire nu este primul astfel de exemplu.

Experiența COVID-19 a însemnat pentru școala românească o pandemie a hârtiilor.

Conducerea Ministerului Educației ne va spune că doamna Anisie a redus birocrația în mandatul său.

Într-adevăr, a eliminat căte o hârtie inutilă și a înlocuit-o cu alte trei.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă