Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Alegerile, între soft şi power

Marius Ghilezan 12.02.2020 - 12:45
Marius Ghilezan

O scurgere de informaţii cu datele personale ale celor 6,5 de milioane de alegători israelieni din site-un web al partidului lui Benjamin Netanyahu, cu trei săptămâni înainte de alegerile anticipate, îngrijorează alegătorii care se tem de fraude informatice.

Share

Informaţia publicată duminică de ziarul „Haaretz” a fost preluată de marile trusturi mondiale de presă. La noi, pauză totală. UM-urile de presă n-au suflat o vorbă. Printre cunoscătorii fenomenologiei anticipatelor la ordin se cunoaşte că încercările de formare a unei majorităţi convenabile sistemului au eşuat mai peste tot. În Spania, landuri germane, Belgia nu s-a modificat cu nimic. Repartiţiile scaunelor parlamentare nu că au sporit pentru „partidul conformităţii şi dragului de UE”, ci dimpotrivă s-au mărit pentru reprezentanţii partidelor suveraniste (vezi cazul VOX în Spania!).

Revenind la România, dacă până mai ieri doar liberalii iohannisişti vorbeau despre anticipate, iată că în CEx-ul PSD s-au auzit voci care susţin decalarea faţă de termenul stabilit prin Constituţie.

Ţara noastră, o constată oricine, se află într-o criză politică indusă. Constituţia României, mai conservatoare, a prevăzut din timp că unele forţe vor dori să sară rânduri electorale şi să vină mai rapid la putere. Astfel, procedura organizării alegerilor înainte de termenul stabilit impune căderea succesivă a două guverne.

O Constituţie nu e făcută pentru un preşedinte sau altul

Prin vocea lui Şerban Nicolae, pesediştii au anunţat că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale în privinţa conflictului de natură constituţională între preşedinte şi parlament.

Nu e numai ridicol să propui în aceeaşi zi acelaşi premier pe care Parlamentul l-a dat jos, ci şi potrivnic legii funamentale, cea care prevede, în mod foarte clar, că preşedintele propune un candidat de premier din formaţiunea câştigătoare în alegeri sau în urma consultărilor cu cei care au compus o majoritate parlamentară. Pentru a sfida Constituţia, Klaus Iohannis l-a propus pe Ludovic Orban. Probabil că CCR va constata şi va adnota ipocrizia prezidenţială.

Klaus Iohannis îşi bate joc nu numai de forul reprezentativ ci şi de partidul care i-a făcut campanie. Cum să-l pui pe preşedintele PNL să vină în faţa parlamentului, iar colegii săi să nu-l voteze?

Cum vrea să scape Iohannis de "triştii" politicii?

Practic, lui Ludovic Orban, preşedintele i-a terminat cariera politică prin jocul anticipatelor, nedorite de nimeni, decât de el,  der Große Kaiser, pentru a-şi rezolva o ţâfnă, pe de o parte şi a pune în practică un ordin de la împărăţia unională, pe de altă parte scapă de triştii politicii. Nu vrea în ruptul capului să mai guverneze cu ALDE, PMP, USR şi să suporte ifosele de păcălici ale lui Dan Barna, orgoliile de amiral la pensie, ale lui Traian Băsescu sau dansul de cocotă masculină al lui Călin Popescu Tăriceanu. Pe de altă parte, vrea să o asigure pe cancelăreasa Germaniei că face pârtie pentru interesele economice ale noului hegemon şi că nu vor mai exista voci ridicate împotriva puterii dominatoare.

Am mai spus-o. Pe Liviu Dragnea nu l-au închis pentru corupţia cu două secretare, doar l-au ucis ritualic pentru a da semnalul că nimeni în România nu mai poate fi potrivnic măreţelor planuri globaliste. 

 
 “Defectul de soft a demonstrat incapacitatea guvernelor și a corporațiilor de a proteja informațiile private ale cetăţenilor şi de a  asigura integritatea sistemelor electorale.” (The New York Times)
 

Cele 261 de voturi acordate Moţiunii de cenzură, acţiune care a dus la căderea guvernului după trei luni, l-au făcut pe preşedinte să-şi şoptească în barbă: „das ist kaputt.”

Marele perdant e categoric Ludovic Orban pe care Iohannis l-a sacrificat.

El nu poate fi nominalizat la infinit. Şi atunci şi-a ales o rută de fugă. Bine a sesizat jurnalistul metadata Bogdan Tiberiu Iacob: Orban şi-a ales funcţia de director de campanie electorală a PNL pentru alegerile parlamentare (anticipate sau la termen), ceea ce îl scoate practic din orice poziţie guvernamentală. Nu poţi să fii şi prim ministru şi şef de campanie. Ca de multe ori, Ludovic Orban rămâne soldatul loial partidului şi a înţeles că timpul lui de şef de executiv s-a închis, punându-se la dispoziţie.

Dacă Ludovic Orban ar fi doar la dispoziţia partidului nimeni nu ar comenta. PNL a ştiut să guverneze în timpuri mai grele ca acum. Numai că adevăraţii liberali s-au cam retras, locul lor fiind luat de uzurpatorii din PDL. Practic, în partidul lui Brătianu nu mai există eminenţe cu spirit naţional şi credinţe liberale. Partidul a devenit o prelungire a Partidului Popular European, un conglomerat de formaţiuni, fără vreo orientare doctrinară precisă, doar un motor care merge cu combustie germană şi cu ulei francez. Dar dacă Ludovic Orban s-a pus la dispoziţia sistemului? E pentru iertări de păcate?

Alegerile anticipate sunt pentru că sunt “anticipate.” Adică înainte de termen. Graba e mare. Nu mai insist acum de ce Klaus Iohannis o dă pe repede înainte. Şase din zece români cred că ce zice şi ce face el e bine. În fantezia sa, aceste date din sondaj îi vor compune “parlamentul meu.”

În teren nu e ca-n vestiare. Chiar dacă strategia de laborator e bine ticluită. Mai ai adversari. Un arbitru. Dacă există aşa ceva. Mai sunt condiţii climaterice. Mai apar şi răbufniri de orgoliu ale opoziţiei. Schimbări de context. Redeşteptări. Pactizări cu duşmanul. Neîncrederi. Mai sunt alegători care ştiu că nu e bine să-i dai doar unuia totul. Nu toată lumea s-a predat comandamentului german.

Mui mult " soft", mai puţin "power"

Klaus Iohannis e prea sigur pe el. Probabil că se bazează în primul rând pe softul electoral de la STS, acolo unde se pot face ajustări de date. Dacă e să privim din unghiul sesizat de publicaţia israeliană „Haaretz”, coroborat cu vizita preşedintelui român în Israel, ne paşte gândul că alegerile se bazează mai mult pe soft-ul electronic, decât pe power-ul politic tradiţional.

Dar să recapitulăm pentru a ne intra bine în minte ce spune publicaţia The New York Times: “O plicație electorală folosită de partidul premierului Benjamin Netanyahu a permis vizualizarea numelor complete, adreselor, numerelor cărților de identitate și multe altele.
Un defect de software a expus datele personale ale fiecărui alegător eligibil din Israel - inclusiv numele complete, adresele și numerele cărții de identitate pentru 6,5 milioane de persoane - ridicând îngrijorarea cu privire la furtul de identitate și manipularea electorală, cu trei săptămâni înainte de alegerile naționale ale țării.”
 
Faptul că actuala majoritate parlamentară nu a schimbat legea electorală, aruncând peste bord soft-ul, tangibil cu corupţia de sistem, mai pe şleau cu furtul electoral, nu e vina nimănui că se încearcă şi cu mândra şi cu draga, perversiuni obişnuite prin politica dâmboviţeană.