Vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii a făcut multă senzație în epocă și, multă vreme, după încheierea ei, a suscitat interesul publicului. Regina își impresionase gazdele prin frumusețea și eleganța ei, prin inteligență și voiciune, prin zâmbetul ei împărțit, cu generozitate, tuturor.
În cele cinci săptămâni petrecute în Lumea Nouă, în toamna anului 1926, ea și-a cucerit gazdele și a reușit să-și ducă la îndeplinire planul de „a așeza România pe hartă”, de a-și face țara cunoscută nu numai cercurilor înalte, guvernamentale, industriale și financiare, ci întregii populații americane. Vizita Reginei Maria a făcut mai mult pentru țară decât întreaga activitate a diplomației românești de dinainte și de după efectuarea ei, scrie Adrian-Silvan Ionescu în elegantul volum Regina Maria și America, dedicat vizitei Reginei peste Ocean.
Presa americană, notează autorul cărții, a acordat multă atenție acestei vizite, chiar dacă uneori părerile erau defavorabile și cu o pronunțată notă critică. Gazetarii o urmau oriunde se ducea, îi pândeau fiecare pas, fiecare gest, fiecare expresie, îi notau fiecare cuvânt.
Un grup destul de numeros de ziariști a fost atașat chiar suitei regale când aceasta și-a început excursia prin țară. În pofida faptului că îi inspirau uneori frică prin excesiva lor curiozitate și indiscreție, Regina îi trata, totuși, cu amabilitate și colegialitate de breaslă. Ea însăși a scris douăzeci de articole în care și-a relatat impresiile de călătorie ce au fost publicate în toate periodicele afiliate la Alianța Ziarelor Nord-Americane (North American Newspaper Alliance).
Una dintre relatările memorabile despre vizita regală în America aparține jurnalistului Frederic H. Haskins (1873-1944), nimeni altul decât fostul președinte al Clubului de Presă American:
Regină pe fiecare centimetru
Washington D.C. 18 nov. [1926]
Când Maria a României își încheiase partea oficială a vizitei sale în Statele Unite și era pe punctul să părăsească Washingtonul în turneul său transcontinental a fost întrebată dacă, în timpul rămas al vizitei sale în această țară, va continua să fie regină. Ideea din spatele întrebării era că, uneori, capetele încoronate se folosesc de iluzia absurdă a unui incognito, poate că ea își va încheia călătoria ca D-na Cutare din București.
„Sunt o regină – a răspuns – și unde voi merge, voi merge ca o regină.”
Nu a fost pic de aroganță în răspuns, nici în felul în care a fost făcut și nimic din fanfaronada care l-a făcut pe monarhul nebun al lui Shakespeare să se autoproclame rege pe fiecare centimetru. Era o simplă afirmare a statutului ei în lume, făcută într-un mod totalmente realist, cu seninătate și demnitate.
Acum, când își rotunjește șederea în această țară, americanii încep să afle că ea este regină – regină pe fiecare centimetru. Este recunoscut că ar fi așa chiar de n-ar mai rămâne nici un tron pe întregul pământ. Ce o face pe ea așa este, totuși, o întrebare care zăpăcește mulți oameni din, probabil, cea mai democratică dintre democrații.
Este sângele tuturor țărilor care curge prin venele ei? Este faptul că arată așa [ca o regină] și-și joacă rolul? Este rezultatul faptului că, timp de un deceniu, a fost capul încoronat despre care s-a vorbit cel mai mult, s-a scris cel mai mult și a fost cel mai bine mediatizat din Lumea Veche? Se datorează aceasta faptului că este co-stăpânitoare a unei țări aproape de aceeași mărime ca Noul Mexic și nici măcar jumătate din Texas, cu o populație de nici o șesime din cea a Statelor Unite? Este frumusețea ei? Înfățișarea ei regală? Este capacitatea ei intelectuală? Este din cauză că personifică visele celor care cred în basme și în regine? Este din cauză că a deprins meseria și este privită potrivită pentru ea? Sau se datorează faptului că este ceea ce, în anumite părți din această țară, ar fi numit „un politician înnăscut cu talent de a ridica, a conduce și a ține în mână o adunare populară.”
Multe alte întrebări. Sunt multe alte întrebări pe care și le pun, unii altora, oamenii din Statele Unite în privința Reginei Maria. Spre exemplu, ce le-a făcut pe mai multe sute de femei din New York să se lupte pentru privilegiul de a se așeza doar pentru o secundă pe scaunul pe care ea îl ocupase puțin? Era un scaun foarte comun. Nu era un tron, poate numai dacă nu îl făcuse ea astfel prin scurta ședere pe el. Este de înțeles de ce femei și, de asemenea, bărbați ar dori să stea pe un tron adevărat, dar de ce să se năpustească să stea pe acea mobilă din New York? Va fi acum acel scaun conservat la Muzeul Metropolitan sau va fi adus la Washington și păstrat cu sfințenie în Muzeul Național?
Ce are ea de a făcut să fie invitată la Congresul Muncitorilor Ambulanți din Omaha să asiste la deliberări? Sau l-a făcut pe șeful unui mare sindicat muncitoresc să-i spună „Laburiștii ar face bine să-și canalizeze energiile pentru a învinge politicienii americani cu palmares prost decât să insulte, la porunca biroului de propagandă al Internaționalei a Treia, un oaspete binevoitor și încântător”?
Ce dar are ea de i-a dat posibilitatea să-l liniștescă instantaneu pe președintele yankeu care fusese zile întregi îngrijorat de dilema dacă ar trebui să sărute mâna regală, prin aceasta invitând sau poate incitând dezaprobarea unui proletariat votant ori, pur și simplu, zguduindu-l și făcându-l să murmure à la Will Rogers, „Howdy, regină!”
Cum sau de ce a putut trece vie și nevătămată prin murdăria geloziilor, ciorovăielilor și discuțiilor contradictorii care au caracterizat partea de călătorie din Vestul Îndepărtat? Ce veștmânt are de nu prinde noroiul de el, indiferent cât de ticălos ar fi aruncat?
Mai presus de toate, ce este ea de a atras mii de oameni – care nu fuseseră niciodată curioși de fire și nu căscaseră gura la oficialități – să aștepte, în șiruri, trecerea mașinii sau trenului ei, sau apariția ei într-un loc public?
În Washington, un om care fusese imediat după un președinte al Statelor Unite [care avusese o funcție importantă] a devenit un om din mulțimea care aștepta apariția ei într-un balcon să-și fluture mâna la plecarea oficialităților acestei țări. Acest om avusese contacte cu alte capete încoronate – un rege și un succesor legal – și cu multe notabilități ale lumii. Ce l-a îndemnat să stea pe bordura trotuarului pentru o privire a Mariei a României?
O regină cu surplus de personalitate
[…] Lumea aplaudă goana lui Babe Ruth, aruncarea [mingii] la optzeci de yarzi a lui Red Grange, curajul care a dus-o pe o tânără prin chinurile Canalului Englez și un do înalt al unei primadone copile, dar se încurcă într-un talmeș-balmeș de adjective sentimentale când încearcă să discute despre femeia care este subiectul de conversație la gura sobei sau la masă, la birou sau în taxiul de stradă. „Are stil, este ordonată, este, oh, este minunată”, spun ei. „Femeia aceea are minte”, mai spun ei. Are atâta demnitate în ea încât își poate permite să facă și să spună orice îi place. Pe scurt, ea are toate atributele unei regine, plus personalitate.
Maria a României are geniul de a spune lucrul potivit la momentul potrivit și să facă un prieten personal din fiecare membru al uriașei mulțimi care se adună să o onoreze sau să satisfacă curiozitatea individuală a oricui. Când a întors salutul locuitorilor din Washington ieșind pe balconul legației României le-a spus: „M-ați făcut foarte fericită venind aici” și când, a doua zi, s-a oprit pe trepte și a spus un simplu „Bună dimineața” mulțimii ce se adunase să o vadă plecând spre Mormântul Soldatului Necunoscut de la Arlington și pentru o scurtă vizită la Mount Vernon, ea părea că i-a adunat pe toți ca și când fiecare era prezent la o întâlnire privată și personală.
Cine nu s-ar fi bucurat să fie un simplu decor la dineul de la Casa Albă când taciturnul om care a fost cândva un băiat de la fermă, cu fața pistruiată și părul roșcat, a avut-o așezată de-a dreapta sa pe regina care era nepoata favorită a Victoriei și era înrudită cu toți stăpânitorii Europei?
Probabil el i-a spus: „Aceasta este o coroană drăguță, dar noi nu credem în coroane în această țară – nu sunt rentabile.”
Probabil ea a spus: „O coroană devine o regină.”
*
Sursă: Adrian-Silvan Ionescu (2009) Regina Maria și America. București: NMP.
