5.6 C
București
vineri, 3 decembrie 2021
AcasăOp & EdUtopia longevității și răul moral

Utopia longevității și răul moral

Omenirea își cară cu ea miturile arhetipale, din generație în generație. Cele mai vechi supraviețuiesc și astăzi, mitul apocalipsei, sfârșitul lumii, se activează de fiecare dată când apare o catastrofă naturală sau una a istoriei. Un alt mit care a străbătut mereu imaginarul colectiv, cel al longevității,  tinde să intre între paranteze la momentul actual.  

Pe lângă pandemia care a activat mitul apocalipsei, dar a sabotat mitul longevității, există multe alte cauze care sapă groapa acestei utopii matusalemice. Un raport recent publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația Internațională a Muncii (OIM) arată că aproape două milioane de oameni mor anual din cauza accidentelor de muncă. Dintre toate pericolele, poluare, condiții improprii de muncă, programul epuizant face cel mai multe victime, 750.000, accidentul vascular cerebral și bolile coronariene fiind cauzele principale.

Toate aceste date sunt de rău augur pentru utopiștii care vântură promisiunea generoasă a unei durate de viață întinsă la 300 – 400 de ani, întrecând prin perspectiva unei asemenea longevități până și personajele biblice. Un lucru este clar, trăim într-o societate guvernată de lipsa de măsură. Unde sunt vremurile când oamenii munceau atât cât trebuia, când se distrau cu limită și se odihneau atât cât era nevoie?  Acum totul e scăpat de sub control, dacă nu e dusă munca la paroxism, atunci e dusă distracția. O viață pendulată între extreme, în care viața digitală e și ea fără de hotar. ”Bandajele” farmaceutice și terapiile de tot soiul nu tratează, din păcate, decât efectele, cauza profundă a lipsei de măsură derivă din sistemul de valori și organizarea structurală a societății. Excesul de libertate de după 1990 îl determina  pe Octavian Paler să vorbească despre o ”libertate trăită urât”. Și aici ajungem la factorul cel mai important care lovește la temelia longevității, răul moral.

De cele mai multe ori, motivația omului de-a face rău aproapelui său e dată de promisiunea unei recompense generoase. Vânătorii de oameni de astăzi nu e obligatoriu să fie de tipul western bounty killer. Aceea era o formă de amoralism libertin care mai păstra încă farmecul aventurii.  Ticăloșia birocrată, ura de birou duce la rezultate mult mai solide. A-l îndepărta pe celălalt, prin orice mijloace, de la masa îmbelșugată, reprezintă ținta și satisfacția socială supremă. Spre deosebire de răul făcut doar din ură și furie oarbă, care poate naște și mari căințe sau nebunie, răul calculat e mai bine tămâiat de conștiința morală, datorită elementului  de mistificare meritocratică. Proaspătul uzurpator, odată instalat în postura mult râvnită, alungă repede gândul imposturii și a ticăloșiei comise, iar apoi își elimină secreția narcisiacă care îl îmbată cu un parfum meritocratic, menit a inhiba miasmele exalate de glandele sudoripare ale remușcării. Operația de chirurgie morală a portretului trece cu succes testul oglinzii, lăsând să se vadă doar imaginea celui aflat cu sceptrul în mână. Când omul îşi poate câştiga existenţa din persecutarea celorlalţi, trăieşte o satisfacţie dublă. Speța poate fi întâlnită la toate palierele sociale, însă politicul duce pe culmile extazului lichidarea rivalului, chiar dacă negreșit, vânătorul de azi devine vânatul de mâine.

Comiterea răului a devenit tot mai sofisticată și la nivel tehnologic, biologic, prin urmare va fi tot mai greu de descoperit, răul. Tehnica urmelor șterse a atins virtuozitatea maximă. Suspiciunile rezonabile, care pentru unii sunt valabile doar în justiția de eșafod, vor fi  trecute în rest la indexul  ”conspiraționist”. Eticheta aceasta se justifică dacă e pusă să astupe guri care delirează fabulatoriu, mai puțin atunci când devine o armă menită a inhiba și a cenzura gândirea critică. Actul politic nu e un act de caritate, prin urmare el trebuie analizat cu lupa jurnalismului sagace.

Din fericire, au existat conștiințe libere și în trecutul nostru care au vorbit cu mai multă autoritate despre zona ocultă a puterii decât propagandiștii influenceri de astăzi, mulți dintre ei, analfabeți intelectuali desăvârșiți. Unul dintre ei este prigonitul tuturor epocilor, Nae Ionescu, care afirma la un moment dat, astfel: ”În politica modernă, rolul societăților secrete este determinant. Iar cine nu-l cunoaște, cine nu ține seama de aceste societăți, se poate face profesor de istorie! Să prostească generații de tineri!” Aceste vorbe n-au venit din gura unui filozof adăpostit în turnul de fildeș. Nae Ionescu era și un jucător activ în elita vremii, nu doar părintele spiritual al generației de aur din cultura română, iar la un moment dat a primit oferta regelui Carol al-II-lea, de-a deveni șeful  Siguranței, pe care a refuzat-o. 

Societatea de azi caută de cele mai multe ori binele material, sacrificând binele moral  și hrănind astfel iluzia unei vieți amorale și longevive. Însă oricâte progrese ar face medicina, cât timp adevărul antic al dictonului,  homo homini lupus, va guverna natura umană, longevitatea colectivă va rămâne doar un mit.

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Cele mai citite

Prime Studios – o schimbare benefică și o oportunitate +18

Găsirea unui loc de muncă poate fi o adevărată provocare în aceste zile, în special din cauza pandemiei, pentru că multe firme au de...

Cât de periculoasă este noua variantă a coronavirusului, Omicron

Părerile referitoare la simptomele cauzate de noua variantă a coronavirusului, Omicron, sunt împărțite. În timp ce OMS avertizează că este o mutație îngrijorătoare, mai...

Cei care ne șterg numele

Eram obișnuiți anii trecuți să avem parte de fastul oficial și opulența culinară care marcau Ziua Națională. Acum pandemia a închis gura atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă