12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăOp & EdSoluția europeană la criza energiei: Decretul lui Ceaușescu

Soluția europeană la criza energiei: Decretul lui Ceaușescu

Miniștrii energiei din țările europene șed la Bruxelles de câteva zile și nu ajung la un acord privind strategia energetică a blocului comunitar. În penuria de idei, diplomații români ar putea pune pe masa lor Decretul lui Nicolae Ceaușescu “Unele măsuri de raționalizare a consumului de gaze și de energie electrică,” publicat în Scînteia, ziarul de propagandă al sistemului comunist, din ziua de 7 februarie 1987. Așa la ‘șto. Francezii zic azi “sobriété enérgetique” raționalizării ceaușiste.

Decretul prevedea, pe puncte, care sunt datoriile cetățenilor și situațiile în care unii huzuresc și-și permit aroganța de a sta la 25 ºC. Prețul curentului era aproximativ același: 0,68 lei. Cei care depășeau consumul planificat prin decretul de stat între 1-5% plăteau un un tarif de un leu/kWh. Pentru pragul de 5-10 la sută, se aplica un preț de 2 lei/kWh şi se avertizau consumatorii adepți ai huzurului. Neascultătorii de ordinele partidului scoteau din buzunar 2,50 de lei/kWh. Astăzi, e cam la fel. Cei care depășesc cei 255 de KWh vor plăti și mai scump. Totuși, aroganții nu făceau pușcărie, precum acum în Elveția.

Decretul lui Ceaușescu, variantă de lucru

La Bruxelles e derută mare. Prima rundă de negocieri dintre miniștrii energiei s-a încheiat fără succes. Prețul unic plafonat nu a întrunit majoritatea voturilor. De altfel, regimul Putin a și transmis că nu este de acord să vândă la prețul stabilit de eurocrați.  

Se caută noi soluții! Astăzi, dezbaterile se reiau de la punctele în dezacord.  Unii vorbesc despre subvenții directe date consumatorilor, alții de limitarea prețurilor. Spania și Portugalia au propus reducerea TVA. România are o ordonanță, un OUG, parcă scris de ordonanța proaspătului huiduit la ceremoniile de elogiere a marelui român Avram Iancu, Nicolae Ciucă.

Desen de Ștefan Popa Popa’S

Comisia Europeană se declară mulțumită că “tezele din iunie 2022”, privind economisirea, au fost aplicate. Consumul gazului rusesc s-a redus de la 40%, la circa 9%, dar acest 9 % crează coșmaruri strategilor energetici, deloc mai bine pregătiți decât omologii lor români de acum peste treizeci de ani. Printre altele fie spus, doar Polonia și România au mixuri de energie în sistemul național. Adică, producții de curent electric pe bază de apă, cărbune, fisiune și fuziune nucleară, eoliană și solară. Vorba ardelenilor lui Avram Iancu ”munții noștri aur poartă / noi cerșim din poartă-n poartă”.

Avem o țară ca afară la prețuri

După Franța, suntem pe locul doi în Uniunea Europeană la costurile/gospodărie și pe penultimul loc la salarii. Cum s-ar zice, haz de necaz, românul dă jumătate de salariu pe gaz și jumătate pe electricitate, pentru că așa a decis cârmuirea euroatlantistă.

citește și: Elisabeta a II-a, apostolul îngăduinței

N-avem idei, dar multe aroganțe. OUG-ul guvernului Ciucă poate arunca în aer construcția sistemului energetic național, prin aberațiile de suprataxări și plăți către furnizori la Calende grecești. Există pericolul ca aceste firme să nu-și mai poată servi onor clientela, dar tefeliștii sunt mândri că au un sinistru căruia i-a nuntit înlocuitorul de ambasador al SUA.

Amintiri din vremea când “richita făcea micșunele”

La Bruxelles poate se stinge lumina sau se închide rapid ușa să nu intre de afară „,caldul nemțesc”, dar soluțiile nu cad precum micșunelele din decembrie 1989, când, ca fraierii, am stat o săptămână sub gloanțe, pentru a ajunge și noi în capitalism. Furăm, vorba olteanului, trei decenii în iluzia de prosperitate. Acum, vajnicii eurocrați, dacă nu vor găsi alternative, vor aplica soluția finală:  raționalizarea consumului de gaze și de energie electrică. Salt nevolnic, înainte culcat, în bezna totalitară.

Recitind Decretul lui Ceaușescu, am regăsit măsuri similare cu ale tezelor bruxellezilor, care n-au avut “fericirea” de a trăi în lumea “paradisului comunist.”  Când i-am arătat unui tânăr asemănările, m-a făcut comunist. Dar nu realizează că a votat în 2020 un partid neomarxist.

Posibil că împreună cu europenii, vom trece o iarnă cumplită. Cu întreruperi de gaz, de curent sau mai grav, să le dăm nemților din rezervele noastre, pentru că avem un guvern închinat Noii Porți.

Iluzia prosperității se spulberă

Blestemul s-a pus pe capul nostru. Să trăim iluzia prosperității, doar două decenii! Și să vină acum lideri europeni, precum Emmanuel Macron, și să ne spună că timpul îndestulării a trecut.

Ce argumente mai bun că Europa se cufundă în bezna ceaușistă? Se sting luminile de pe Turnul Eiffel, se decuplează noapte semafoarele, se impun restricții la consum în “unități publice,” se doarme în frig. Prin înțeleapta cârmuire euroatlantică, ni se poruncește că trebuie să ne spălăm mai puțin, să punem pe noi o haină mai groasă. Mai e un pic și o auzim pe Frau Ursula că ne prorocește că nu “trebuie să precupețim niciun efort” pentru victoria plenară a socialismului.

Decretul a fost botezat: une sobriété enérgetique

Am fost printre puținii jurnaliști care am prevenit cititorii că bolșevismul se reîntoarce prin intermediul agenților secreți ai Forumului de la Davos. Am pus ștampila de neomarxiști pe toți cei care cântă, sub steag ecologist, prohodul societății capitaliste “multilateral dezvoltate”.

E crunt. Mai facem și haz de necaz. Dar incompetenții lor nu sunt mai prejos decât incompetenții noștri.
Nu cred că astăzi vor găsi o soluție revoluționară, decât să aplice Decretul lui Ceaușescu. Trist este că mai există în lumea civilizată oameni care cred că, dacă sting becurile și se scot din priză reșourile, îi dau lui Putin lovitura finală.

Greu la deal cu boii mici, spun țăranii români, dar mai greu cu boii în stratosferele politice.

C’est une sobriété enérgetique?

Vocile lumii

Scînteia

Ziar de propagandă comunistă

„Se interzice folosirea pentru încălzirea spaţiilor din toate unităţile socialiste de stat, cooperatiste şi obşteşti şi din imobile a oricăror aparate consumatoare de energie electrică. În toate unităţile economice să fie intensificată activitatea comisiilor energetice, care trebuie să facă zilnic controale şi să urmărească respectarea riguroasă a normelor tehnologice de consum la fiecare produs şi în fiecare secţie de fabricaţie, să ia măsuri concrete pentru reducerea în continuare a consumurilor de energie, pentru elaborarea unor tehnologii cu consumuri cât mai reduse,” se spune în Decretul lui Nicolae Ceaușescu, publicat de ziarul Scînteia din 7 februarie 1987.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă