1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiUn ministru, printre sute de teze

Un ministru, printre sute de teze

După ce ne-a arătat că nu prea știe ce e cu testele PISA sau cu prevederile Legii Educației Naționale 1/2011, pe care le-a încălcat cu seninătate, în timpul descinderilor sale în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Ialomița, acum, MINISTRUL Monica Anisie nu știe cum să o mai dea cu tezele de doctorat.

Aflăm că ba trebuie făcute publice, așa cum prevede Legea Educației, ba că nu trebuie expuse datele cu caracter personal.

Și trebuie să luăm în considerare un amănunt probabil extrem de relevant: sunt anumite persoane importante din viața publică ale căror teze de doctorat nu sunt făcute publice sau lipsesc cu desăvârșire.

 

Teza cu steluțe

Unul dintre cele mai interesante cazuri este cel al tezei generalului Florian Coldea, pierdută, ca în Triunghiul Permudelor, undeva prin Universitatea Politehnica din București, unde, culmea, doamna Ecaterina Andronescu, eternă șefă a acestei instituții de învățământ superior – direct sau prin interpuși, cum este situația actuală, cu rectorul Mihnea Costoiu – nu știe nimic de subiect.

Și mai sunt atâtea și atâtea teze ale persoanelor care ocupă funcții bune în instituțiile statului român.

Dar doamna ministru Anisie ne spune, citând marele monarh al fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, “să facem bine, ca să nu facem rău”.

Iată cum a fost pusă șefa de la Educație într-o situație mult prea complicată pentru competențele sale.

Iar oastea de consilieri, care o însoțesc și îi pregătesc mărețele discursuri și acțiuni par, din nou, pierduți în spațiu.

 

Ghinion de meditații

Monica Anisie a ajuns prinsă între Legea Educației, care este o mare necunoscută pentru domnia sa, fapt ce este tot mai evident, GDPR și interesele politice.

Și toate acestea pentru câteva pagini de teze, care mai sunt și plagiate, scrise incorect sau fără substanță.

Chiar devine de compătimit ministrul Monica Anisie.

Soluția cea mai bună ar putea fi o amânare a problemei, dar arătând că ești implicat.

Monica Anisie ne arată, din nou, că este un războinic, în calea căruia nu poate sta nimeni și nimic, cel puțin la nivel declarativ.

Șefa Învățământului ne-a anunțat, triumfător, că va face publice vreo 70 de teze de doctorat.

Nu am aflat însă când se va întâmpla acest lucru.

Cel mai probabil, vom afla că actualul ministru al Educației și Cercetării ar fi făcut multe, dar nu a avut timp.

Ghinion! Cum ar spune idolul șefei organizației PNL Sector 2.

Într-adevăr, Monica Anisie pare mult mai preocupată de această funcție recent dobândită, decât de cea de șef al învățământului românesc.

În fond, la cât se ține cont de școala românească, de ce am avea nevoie de cineva care să-i conducă destinul?

 

Uite doctoratul, nu e doctoratul

 

Acum, ministrul Monica Anisie, consiliată de armata sa de specialiști, ne dă cu comunicate de presă, mai nou, “noaptea, ca hoții”.

Iată ce au gândit să ne transmită experții în comunicare ai ministrului Educației:

“Ministerul Educației și Cercetării va aplica dispozițiile art. 168 alin. (9) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare.

Ministrul Educației și Cercetării, cu ocazia audierilor din cadrul comisiei de specialitate din Parlamentul României, a dat citire punctului de vedere formulat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P).

Publicarea tezelor de doctorat reprezintă o măsură asumată deschis de ministrul Educației și Cercetării.

În același timp, Ministerul Educației și Cercetării militează pentru o corectă informare a opiniei publice. Pentru a fi excluse orice interpretări cu privire la conținutul său, punctul de vedere oficial comunicat de A.N.S.P.D.C.P. poate fi consultat accesând următorul link: https://www.edu.ro/sites/default/files/Notificare%20ANSPDCP_04_02_2020.PDF. Se observă în acest punct de vedere faptul că A.N.S.P.D.C.P. a precizat Ministerului Educației și Cercetării faptul că dezvăluirea datelor cu caracter personal din cadrul publicării tezelor de doctorat se poate realiza în temeiul legal al necesității prelucrării datelor cu caracter personal, în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine, cu informarea prealabilă a persoanei vizate și oferirea posibilității de a se opune, și cu respectarea principiilor de prelucrare, în special al reducerii la minimum a datelor. Acest punct de vedere se regăsește și în adresa pe care Ministerul Educației și Cercetării a transmis-o instituțiilor de învățământ superior”.

 

E ceva personal

Ni se reconfirmă faptul că ministrul Educației o să facă bine, dar nu ni se spune, concret ce o să facă, în scandalul privind tezele de doctorat pierdute în neant.

“Subliniem faptul că A.N.S.P.D.C.P. este autoritate cu competență generală în domeniul protecției datelor personale, motiv pentru care Ministerul Educației și Cercetării a solicitat un punct de vedere competent, pentru o justă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin (9) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la cadrul legal aplicabil protecției datelor personale, statuat cu precădere de art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de art. 16 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale”, ne-a mai transmis ministrul Educației.

 

Nu vă fie frică, lucrarea nu pică!

Așadar, ministrul Monica Anisie a rezolvat și acest caz.

Nu s-a întâmplat nimic rău, iar mass-media au fost, din nou, dezinformatorii de serviciu.

Practic, dacă nu ar fi acești jurnaliști rău intenționați, toți profesorii, părinții și elevii ar avea ocazia să vadă cum toate merg perfect în sistemul educațional românesc.

Dar dacă tot vorbim despre doctorate, trebuie să mai aducem în discuție un actor important în această discuție.

Nu se mai aude nimic din partea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) .

Sau probabil că este prea din timp ca acest organism, unde, de asemenea, se plimbă cadre universitare cu interese mari în lumea politică dâmbovițeană, să fie activat.

Probabil că este mai eficient ceva mai aproape de alegeri.

„Blasfemia este un epitet aplicat de către superstiţie bunului simţ.” – Spiru Haret

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informații despre ingerințe externe în alegeri

Iohannis spune că Serviciile nu l-au informat că promovarea candidatului Călin Georgescu, ar fi un pericol pe Tik Tok Președintele Klaus Iohannis nu a fost...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Cipru face pași către o eventuală aderare la NATO: detalii discutate cu președintele SUA și liderii Alianței

Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a prezentat un plan detaliat privind o posibilă viitoare aderare la NATO în cadrul unei întâlniri cu președintele american...
Ultima oră
Pe aceeași temă