6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiTradiționalul început de liceu cu discuții despre transferul copilului

Tradiționalul început de liceu cu discuții despre transferul copilului

A debutat noul an școlar și, odată cu el, eternele discuții.

Pe lângă unități cu toalete în curte, lipsă de manuale, slaba dotare a clădirilor școlilor și clase supraaglomerate, sunt și eternele discuții legate de transferul elevilor (mai ales în cazul celor de liceu).

Clasa a IX-a ocupă mereu primul plan la acest capitol, în mare parte, din cauza neglijenței părinților, care nu au știut să completeze cum trebuie fișele cu opțiuni pentru repartizarea computerizată a copiilor în învățământul liceal și în cel profesional, după Evaluarea Națională.

După cum am mai spus, evident, este și vina profesorilor diriginți de la clasa a VIII-a, care nu și-au făcut datoria de a-i instrui pe părinți (aceasta, dacă au avut cu cine să se înțeleagă).

Așa se ajunge ca părintele nepăsător, mereu sigur că sistemul este împotriva odraslei sale, să caute orice cale posibilă pentru a-și transfera copilul la un alt liceu.

Am auzit o mulțime de astfel de cazuri și anul acesta.

Circulă și zvonul că nu se mai pot realiza transferuri.

Din contră! După noul Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, trebuie așteptat chiar mai puțin pentru realizarea transferului.

Nu mai e nevoie să treacă un semestru, deoarece nu mai există semestre.

Transferurile pot fi realizate în prima vacanță, adică peste o lună.

Așa scrie în regulament.

Media elevului ce se dorește transferat trebuie să fie cel puțin egală cu cea a ultimului admis în liceul dorit ca “destinație” și trebuie ținut cont de numărul maxim de copii dintr-o clasă.

Evident că vor fi mulți părinți care nu vor înțelege nici aceste reguli simple , cum vor fi și directori care vor “lăsa de la ei”, pentru mari “mici atenții”.

E de așteptat însă ca numărul celor pasionați de plimbări între școli și licee să se reducă semnificativ după câteva săptămâni de confruntrare cu birocrația și cu angajații neprietenoși din sistem.

Sunt doar manifestări ale orgoliilor nestăvilite ale părinților care știu că merită mai mult copilul lor, dar care vor realiza că important e ca odrasla să fie atrasă de carte.

La fel, vor fi depășite și mofturi ale copiilor care, ce-i drept, trec printr-o mare schimbare, de la gimnaziu la liceu.

Citește și:

Elevi care învață la demisol și merg la o toaletă mizerabilă, în Capitală

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă