Convorbirea telefonică dintre democratul președinte al SUA, Joe Biden și Recep Tayyip Erdoğan, după câștigarea unui nou mandat de președinte al Turciei, arată încă una dintre faliile societății moderne.
Democratul i-a cerut Sultanului să nu se mai opună aderării Suediei la NATO. I-a spus că parlamentarii din Congres se opun achiziției de avioane F16, în valoare de douăzeci de miliarde de dolari.
Parlamentul Turciei a ratificat în martie aderarea Suediei la Alianța Nord Atlantică, dar administrația Erdoğan își menține dreptul de veto împotriva admiterii Suediei, la fel ca Ungaria.
Discuția a fost ca de la stăpânul lumii la sluga modestă.
citește și: Mica Revoluție de catifea a profesorilor
Washingtonul este iritat de relația specială pe care Ankara o are cu regimul lui Putin. Deși trimite ajutoare militare Ucrainei, liderul Turciei, definit autoritar în paradigma democratică, nu este considerat de SUA un partener de dialog.
America a sprijinit fără perdea contracandidatul său, Kemal Kiliçdaroglu. În limbajul foștilor comuniști, asta s-ar numi ”amestec în treburile interne.”
Întreaga presă mainstream occidentală a acuzat noul sultan că nu a organizat o competiție corectă. I s-a pus în cârcă fel de fel de acțiuni samavolnice împotriva procesului electoral democratic, fără a prezenta probe.
Când nu ne convine, spunem că s-au furat alegerile
Când câștigă un lider alegerile în cealaltă parte a lumii, dincolo de civilizația nord-atlantică, se ține langa partitura ”a furat alegerile.” Prea puțini jurnaliști și analiști au văzut furtul dolosiv al alegerilor prezidențiale americane, din anul 2020. Întreaga lume democratică n-a sesizat blatul ordinar dintre sistemul condus de Emmanuel Macron și Marie le Pen. Nici cum pe listele suveraniștilor italieni a aterizat pilotul automat american Georgia Meloni, sau cum Maia Sanda, democrata de la Chișinău, reprimă întreaga opoziție și instituie regimul personal de dictatură, pe baza rețelei Soros.
Nu există ochi pentru dubla măsură. În discursul public, nu mai există analiză de context, doar parti-pris-uri. ”Cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră,” ar spune refrenul toxicologilor dogmatici.
Atitudinea sfidătoare a Occidentului față de lumea orientală, dinamitarea prostească a relațiilor speciale cu statele din America latină, exportul democrației – ca forma supremă a binelui planetar, nenegociabil – impunerea dogmelor progresiste, ca mijloace de salvare a omenirii, negarea valorilor celuilalt reprezintă semnele clare ale creării unei uriașe falii dintre civilizație și autoritarism.
Prea puțini sesizează că de la Egipt încoace, Orientul apropiat și cel îndepărtat au forme piramidale de organizare statală.
În Vechiul Testament, regimurile nu erau democratice
Din Vechiul Testament, se știu regii și împărații, deci regimuri despotice. Apoi, a venit Republica lui Platon, rafistolată de școala lui Aristotel, dar autodistrusă din desconsiderarea puterii adverse, reprezentate de Sparta.
Agresiunile repetate ale Vestului împotriva regimurilor autoritare din Iran, Pakistan, Irak, Afganistan au stârnit jihadul terorist, după principiul aristotelian al acțiunii și reacțiunii.
Atacul Pentagonului asupra Iugoslaviei lasă și azi urmări. Interesul american era să divizeze un stat necontrolabil. A creat crize după crize. Și după două decenii, autointitulata republică Kosovo, recunoscută doar de-o parte din puterile lumii, e în bătaia puștii. Au adus bombardierele pacea în Balcani? Doar au distrus o confederație recunoscută de Tratatul de la Versailes din 1919. Monarhia a fost abolită prin forța dictatului de la Yalta, rezultat al înțelegerii dintre Stalin, Churchill și Roosevelt.
Reîntorcându-ne la Turcia de azi, să facem un simplu exercițiu de imaginație! Dacă ar fi câștigat pro-americanul Kemal Kiliçdaroglu, Ankara ar fi devenit vasalul Washingtonului. Acordul de la Montreaux, prin care se asigură de aproape nouăzeci de ani pacea în Marea Neagră, ar fi fost dinamitat. Turcia ar fi devenit poligon de tragere a trupelor americane. Rachetele americane, mai aproape de Iran. S-ar fi dus liniștea din Balcani. Mai mult, societatea tradițională turcă ar fi fost bruscată de ideologia progresistă. Tensiunile ar fi dus la reaprinderea scânteilor într-o zonă adormită. Cum ar arăta Istanbulul plin de hypermarket-uri?
Sigur, SUA nu avea decât interesul spargerii frăției dintre Rusia și Turcia. Un nou proxy ar fi agitat și mai mult lumea arabă, care a cam dat cu flit expansiunii democratice.
Primăverile arabe n-au democratizat țările, ci le-au aruncat în sărăcie
Primăverile arabe și-au demonstrat ineficiența din punctul de vedere al salvării statelor de la eșec. Doar au sărăcit și mai mult populația, care – în disperare – a luat drumul bejeniei pe vase nesigure. Imigranții caută în Vest o lume a prosperității. Doar că sacrificiul lor se va izbi de noul Zid al Berlinului.
Oare de ce Occidentul vrea să impună cu forța sistemul său de organizare statală unor autocrații? Vor cetățenii celeilalte lumi să adere la ideologiile progresiste?
Asistăm la un război al lumilor provocat de Occidentul nerăbdător să-și instituie imperiul corporcrat, democrația nefiind decât un carusel de zăpăcit lumea.
VOCILE LUMII
Raport IDEA
”Jumătate dintre democrațiile lumii sunt în declin pe fondul înrăutățirii libertăților civile și a statului de drept, în timp ce guvernele deja autoritare devin din ce în ce mai opresive.
Pandemia COVID-19, războiul Rusiei în Ucraina, crizele legate de costul vieții, recesiune globală duc la scăderea indicelui democratic, susține ultimul Raport al International Institute for Democracy and Electoral Assistance (IDEA) din Stockholm, care evidențează derapajele democratice, și în SUA, și în India.
