27.9 C
București
sâmbătă, 25 iunie 2022
AcasăOp & EdOpiniiSine nobilitas

Sine nobilitas

Ştim deja că trăim în ţara în care, pentru a o duce bine, cel mai important e să te naşti bine. În instituţiile statului s-a creat deja fenomenul aristocraţiei ereditare specific vremurilor feudale. Acesta pare a fi criteriul forte de ierarhizare socială în România.

Dar dacă vechea aristocraţie a degenerat în secole prin subţierea sângelui, la noi nu e cazul să asistăm la o degradare derulată la scara largă a istoriei. Sângele e gata degradat de la prima generaţie şi continuă cu a doua. Dacă prima generaţie sunt şobolanii cenuşii ieşiţi din alimentarele comuniste, de sub conserve şi sticle de bere cu ulei, în plin El Dorado postcomunist, a doua generaţie, copiii lor, beizadele cosmopolite, sunt nişte papagali multicolori, dotaţi cu tub digestiv şi cu nobleţea plasticului.

În afară de faptul că au doar meritul că s-au născut bine, nu le rămâne decât snobismul etalat ca singur aport propriu la personalitatea lor. Cuvântul snob are o origine care caracterizează perfect acest tip uman. În Anglia secolelor trecute, cetăţenii erau trecuţi în statistici nu doar cu numele, ci şi cu ocupaţia avută, iar în dreptul celor fără rang social era trecut prescurtat, s.nob., adică sine nobilitas (fără nobleţe).

Parveniţii de azi au şi rangul, şi snobismul. Fumează trabuc, beau whisky, au văzut filmul Naşul şi se simt aidoma lui Clint Eastwood după ce au călcat peste cadavre pentru câţiva euro în plus. Au făcut bani ori intrând în politică, ori cu ajutorul relaţiilor din lumea politică. Ajung moguli sau politicieni cu bani,  după care se pricep la toate. Acesta e traseul neuroilor în România.  Acest specimen nou de neuroi se poate defini în felul următor. Neuroiul e cel care după ce a făcut bani prin hoţii şi şmecherii speculative nu se mulţumeşte doar cu atât, ci ajunge în automistificarea sa, să creadă că atunci când îşi numără euroii îşi numără şi neuronii. De aici se naşte tumoarea cerebrală malignă ce produce neuroii şi care nu poate fi vindecată de nicio criză sau atac economic, cel mult de un atac de apoplexie.

Afaceriştii, miliardarii de carton au fost contaminaţi fatal de sindromul Leonardo da Vinci. Cu alte cuvinte au devenit de o competenţă universală. Odată devenind bogaţi importanţa socială dată de avere acţionează ca o licoare euforică ce fură somnul neuronilor şi-i mână precum lasoul hergheliile de cai din reclamele vechi la ţigări. Dar în primul rând afaceristul îmbogăţit pe plaiuri mioritice trebuie să se alfabetizeze în domeniul economic unde a biruit cu precădere instinctual şi conjunctural. Lectura unor reviste de specialitate şi asimilarea autodidactă a unor teorii economice le dă brevetul de oameni de afaceri. Pentru restul nu mai e nevoie de lecturi.  În fiecare dimineaţă îi trezeşte revelaţia unei alte competenţe. De la politică, jurnalism, viaţă, istorie, filozofie, nimic nu mai pare a le fi străin. Aşa se propagă un model ce creează o ierarhie clădită după o realitate simplă: ai bani, eşti deştept, nu ai, eşti prost. Ai bani, vorbeşti, n-ai, taci şi asculţi. Extrapolarea ierarhiei financiare la orice altă scară de valori naşte monştri publici. Dacă superioritatea financiară a cuiva naşte automat şi impresia superiorităţii intelectuale asupra celor din jur, prin prisma puterii avute, atunci putem înţelege  baletul cu urşi de pe scena politică şi din societate.

Din acest fenomen face parte şi identificarea politicului cu lumea afacerilor, ca potenţial pericol semnalat de către intelighenţia activă politic. Apariţia afaceristului politician ca fiind exemplarul propice pentru activitatea publică. Din păcate intelighenţia publică e la fel de păcătoasă ca şi neuroii şi  la fel de bine poate fi întrebată, ce tip de intelectuali se afirmă în partide? Nu cumva doar cei care pupă poala lui Vodă? Faptul că nu există o contrapartidă puternică la invazia barbară a neuroilor reprezintă drama societăţii româneşti. Hergheliile de neuroi galopează în voie, iar intelectualii ori devin lăutarii lor, ori se refugiază-n lumea lor de unde mai ies din când în când pentru a înjura “gerul” de afară.

Revenind la neuroi, din păcate nici absenţa lor din prim planul politicii nu ne scuteşte de controlul lor. Dacă nu sunt în prim plan stau în spate şi-şi pun interpuşi. Până la urmă nicicum nu e bine. De aceşti neuroi care controlează direct sau indirect politicul şi societatea românească nu ne mai poate scăpa nimeni şi nimic, nici măcar ciclul biologic al morţii, pentru că prin testamentul lor sunt moşteniţi nu doar euroii.

În mod normal, nobleţea şi puterea se cuceresc, nu se moştenesc, iar spre deosebire de Europa secolelor feudale decrepite, în China veche exista o lege, care dacă s-ar aplica societăţii româneşti de astăzi, ar dinamita din temelii tot corpul social. Fiul trebuia să cucerească titlul de nobleţe nu pentru el, nici pentru urmaşi, ci pentru tatăl său sau chiar pentru înaintaşi mai îndepărtaţi. În felul acesta, nu se delegau privilegiile de la o generaţie la alta, ci responsabilităţile. Bineînţeles că mulţi nu erau vrednici de treaba asta, aşa că puteau rămâne generaţii la rând neînnobilate, aşteptându-și vlăstarul vrednic. În ce măsură ar putea la noi copiii de bani gata să facă asta pentru părinţii de tip easy money ţine de o utopie comică.

Dar toată această împământenire ereditară mioritică, a puterii sociale, riscă să ne dea o nostalgie, atunci când privim excepţii de parveniţi plecaţi de jos. Care chiar dacă au urcat scările în patru labe, măcar au fost siliţi la un efort. Dar puzderia de născuţi bine nu va mai trebui să treacă prin asemenea aventuri, societatea s-a stabilizat, de acum încolo nu ne mai așteaptă nici măcar o altă mascaradă revoluționară, precum cea din ’89

Până se va face transferul total de generație, asistăm la tandemuri sau binomuri familiale care se lăfăie în paradisul nomenclaturist. Spectatori le sunt alegătorii lor, care stau ca melcii captivi, privindu-i împrăștiați pe toate canalele TV, în toate ipostazele, inclusiv în aceea de „victime“ – asta pentru că ei rămân cu un drept câştigat pe viaţă în urma poziţiilor avute, dreptul de a se lamenta public, de a cere să li se facă lor dreptate. Probabil că acest drept va fi moştenit de odraslele lor, laolaltă cu celelalte beneficii. Aceşti aristocraţi, de japcă la drumul mare, pe care i-a produs România, sunt nemuritori.

Aşa că nu ne rămâne de urat decât: Să vă naşteţi bine, voi, nenăscuţilor!

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Cele mai citite

Datorii de peste 100 milioane de euro la Agenția Spațială Europeană. Ministerul Cercetării promite că le va achita anul acesta

România dorește să plătească datoriile restante către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) până la finalul acestui an, potrivit Ministerului Cercetării. Astfel, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării...
00:00:51

VIDEO: Accident șocant de autobuz în Peru

Cel puțin 17 persoane, printre care trei copii, au fost rănite după ce un autobuz s-a răsturnat joi (23 iunie) pe o autostradă din...

RO-Alert Neamț: Un camion cu stupi s-a răsturnat pe E 85. Oamenii au fost avertizați că ar putea fi înțepați de albine

Un camion care transporta stupi s-a răsturnat în zona unei localități de pe E 85 / DN, chiar în apropiere de Hanul Ancuței, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă