3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiȘcoala, închisă din pix fără substanță

Școala, închisă din pix fără substanță

Astfel, redeschiderea școlilor, pentru care profesorii, directorii de școli și inspectoratele intraseră în panică, – logic, având în vedere faptul că autoritățile nu au făcut nimic pentru a pregăti momentul – a fost anulată.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a apărut, după președintele Klaus Iohannis, să ne prezinte exact ceea ce a afirmat șeful statului și încercând parcă să-i imite inclusiv stilul oratoric inconfundabil.

Dând la o parte penibilitatea momentului, trebuie să remarcăm că guvernarea PNL a luat, într-un final, decizia ce se impunea deja de multă vreme.

Situațiile școlare ale elevilor și ale studenților vor fi încheiate în urma verificării online a cunoștințelor.

Dar ce a făcut conducerea Ministerului Educației pentru a pregăti acest moment ce nu era greu de anticipat?

Evident, nimic.

Atât șeful statului, premierul, cât și ministrul Educației par să fi uitat că nici măcar în Capitală nu avem un procent de 100% al elevilor care au acces la mijloacele tehnice care să  le permită să participe la cursurile online.

Astfel, există varianta ce nu are legătură cu actul educațional, de încheiere a mediilor din burtă, pentru mulți elevi, dar totuși cea mai puțin riscantă, cum ar fi fost cea de a pune copiii de prin sate uitate de lume să meargă pe jos zeci de kilometri, pentru a ajunge în fața profesorului care să-l întrebe…

Aceasta este și problema, că în urma harababurii create de administrația centrală în acest an școlar/universitar nici nu mai ai ce să-i întrebi pe elevi, studenți și profesori.

Este așteptată o ordonanță de urgență care să transmită: ciocul mic, că merge și așa!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Percheziții DIICOT: Doi suspecți acuzați că au introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, schimbați ulterior în lei

Pe numele suspecților au fost emise mandate de aducere, iar aceștia urmează să fie audiați la sediul DIICOT Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Managerii estimează creșteri de prețuri în mai multe sectoare economice în următoarele trei luni

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi tendințele privind activitatea economică pentru următoarele trei luni, care indică creșteri ale prețurilor în sectoarele industrial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă