Istoria consemnează fantasma din secolul XII a unui copil care a visat că Tărâmul Sfânt din Ierusalim poate fi cucerit doar de copii, pentru că ei sunt fără de păcat. S-au scris epopei, povești, romane de succes.
Despre tragedia copiilor români, deportați în Bărăgan, n-a scris nimeni.
Celora care din ignoranță și din căutările pe google și-au făcut o condiție de viață, le-aș aminti câteva scene realiste dintr-un trecut nu prea îndepărtat.
Urcați în bou-vagon, cu destinația spre nicăieri
La patru ani de la alungarea Regelui Mihai, în noaptea de Rusalii a anului 1951, 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane, din 258 de comune de la granița de vest a țării, au fost ridicate în crucea nopții și duse în Bărăgan.
Un popor nu poate fi înfrânt atât timp cât mai are memorie, aveam să le spun tinerilor de la Școala de vară de la Sighet, în urmă cu mai mulți ani.
Neomarxiștii ar vrea să facă din memorie tabula-rasa, pentru a inventa o lume nouă.
“Suntem singurul țară din fostul lagăr socialist care se face vinovată de deportarea propriilor cetățeni”, a anunțat istoricul Marius Oprea, în ultimul său editorial de pe Mediafax.
Mai mult, nimeni nu a fost pedepsit pentru această imensă atrocitate.
Citește și: Cumplita noapte de Rusalii din 1951
Memoria ca o formă de justiție
“Când justiţia nu reuşeşte să se instituie ca o formă de memorie, atunci memoria singură poate fi o formă de justiţie.” Principiul postulat de Ana Blandiana ne îndreptățește să fim martorii unui proces, în care victimele nu-și găsesc dreptatea.
Poate că mulți copii se nasc și cresc astăzi în satele Brateș, Bumbăcari, Dâlga, Dropia, Ezerul, Fundata, Lătești, Măzăreni, Movila Gâldăului, Olaru, Pelican, Răchitoasa, Rubla, Salcâmi, Schei, Valea Viilor, Viișoara și Zagna, din județele Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, dar nimeni nu le spune povestea întemeierii așezărilor umane, în anul 1951. 170 de copii, morți de foame și de frig, sunt îngropați în cimitirele acestor sate.
Cine să le spună noilor posesori de smart-phone-uri, cu toutch-screen-uri, că acolo, în urmă cu 70 de ani, semeni de-ai lor aveau coșmaruri noaptea, de frica râmelor și a șoarecilor care ieșeau din pereți?
Dintr-o casă mare de gospodari, aruncată în bordei
Ecaterina Tuturilov avea 9 ani, în 1951, când a ajuns cu familia în Bărăgan. Mi-a mărturisit, pentru un Raport al Avocatului Poporului, că plină de frig visa noaptea că e atacată de șerpii adâncurilor.
“În primul an a locuit, împreună cu părinții, într-o colibă de stuf, apoi s-au mutat în bordei, unde noaptea mişunau printre ei şoareci şi gândaci. În anul următor, bunicii şi părinţii au construit o căsuţă formată dintr-o cameră şi o bucătărie. Şapte persoane locuiau într-un spaţiu de câţiva zeci de metri. Mâncau fierturi primite de la cazanul fermei, acolo unde munceau părinţii. Sufereau de frig şi de umezeală, nu deţineau haine groase, adaptate iernilor geroase din Bărăgan, iar dacă se îmbolnăveau, nu aveau niciun medicament la dispoziţie”, am scris despre suferința ei, acum câțiva ani.
Citește și: Rusalii 1951. Amintiri din Siberia noastră
Doamna Kati, Ecaterina Tuturilov, va împlini în curând 80 de ani. Avea în anii ciumei doar nouă anișori. Acum are darul mărturisirii. Copilăria petrecută departe de casă a marcat-o întreaga viaţă. Părinții ei erau oameni gospodari. La întoarcerea acasă, nu au mai găsit nimic, nici măcar un scaun. Și-au reînceput viața de la zero. Au muncit pe unde au apucat pentru a-şi reface gospodăria distrusă. Şi ea şi părinţii şi bunicii ei au trudit la o fermă departe de sat. Plecau luni şi se întorceau sâmbătă.
Depoziția ei de martor din Raportul Avocatului Poporului, e și pentru ca “răul să nu se mai întoarcă niciodată.”
desen de Ștefan Popa Popa’S
Doar Smaranda Vulpe, profesoară la Universitatea de Vest din Timișoara, a făcut o cercetare minuțioasă a deportărilor anilor ’50.
Sebastian Bratan era un copil de un an şi jumătate când a fost deportat. A suferit permanent de foame. După patri ani s-a întors. A locuit cu familia într-un grajd de șase metri pătrați, împreună cu alte cinci persoane, la o mătuşă, care s-a îndurat să-i primească, în ciuda ameninţărilor brigadierilor. În casa lor s-a mutat noul sediu al CAP.
Copiii fără vină au fost stigmatizați o viață întreagă. Au cărat cu ei zeci de ani de persecuții stigmatul deportării.
Oameni fără vină, justiție fără vinovați
Statul român le-a dat minime reparații bănești, dar nu le-a făcut dreptatea. Au fost deposedați de viață și nimeni nu e vinovat.
Care a fost vina părinților acești copii? Erau bănățeni înstăriți. Aveau case frumoase, moșii bine rânduite, munceau de dimineața până seara. Noaptea de Rusalii ’51, le-a schimbat radical viața. Li s-au luat bunurile, casele și au fost aruncați la șerpi.
Poate că nu există crimă mai mare în lumea asta decât să pedepsești niște bieți copii. Și nimeni din minunata lume a regizorilor de Oscar nu îi caută să le asculte povestea.
Și ei au fost fără păcate. Au supraviețuit unui imens coșmar, dar nimeni nu le-a ecranizat viața.
Vocile lumii
Ecaterina Tuturilov
Supraviețuitoare a deportării
