În timp ce Curtea Supremă a Germaniei a anulat o decizie a CEDO, pentru prima oară în 68 de ani, în România, asemenea unei secvenţe dintr-un film de Kusturica, oamenii au dansat cu mortul pe masă.
Şapte judecători ai Instanţei Supreme au violat actul fundamental al unei ţări, iar fanatizaţii luptei anticorupţie au deschis cepurile de la butoaie. “Să curgă mai multă Europă, mai multă jăndărie şi mai mult control,” ar spune mujahedinii ordinului “Predaţi cetatea fără luptă!”
Într-o zi istorică, România s-a făcut iar de mirul pământului
Înalta Curte a Germaniei a declarat supremaţia legilor germane faţă de cele europene, a aruncat la gunoi deciziile judecătorilor de la Strasbourg, proclamând suveranitatea statului federal faţă de o Europă tot mai şchioapă, iar în ţara zdrenţuită de biciul anticorupţiei, nimeni nu a observat încălcările grave ale dreptului internaţional.
În fapt şi în drept, cei şapte judecători (trei dintre ei au refuzat să judece falsurile DNA în cazul lui Alexander Adamescu) nu au decis mare lucru. În rezoluţia lor de mai multe zeci de pagini, printre compilări de presă, relatări din istoria politică imediată despre cursul şi decursul adoptării legilor penale, se spune că lui Laura Codruţa Kovesi nu i s-a pus la dispoziţie o instanţă de recurs la demiterea sa de către preşedinte.
Au trântit Constituţia României pe podea şi nimeni n-a avut nimic împotrivă
Vocea Constituţiei:
La Art. 132 – Statutul procurorilor, din Constituţia României, se stipulează că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
Judecătorii de reţea, aşa cum mai sunt cei şapte cunoscuţi, au invocat lipsa unei instanţe de recurs şi lipsa dreptului la opinie a fostei şefe a DNA. Mai pe şleau, judecătorii europeni au dat de pământ cu actul fundamental al statului român şi nimeni n-a avut nimic împotrivă.
Întrebarea e cine nu a lăsat-o pe Zeiţa luptei anticorupţie să-şi spună punctele de vedere? Sistemul concentraţionar, pe care ea l-a reprezentat, a trimis oameni la moarte. Nu au putut să-şi probeze nevinovăţia. Unii n-au avut nici dreptul constituţional la apărare şi la tratamente medicale prin penitenciare. Kovesi, împreună cu Unitatea de elită de la Ploieşti, a executat cu sânge rece pe toţi trecuţii pe listele negre ale securităţii. Cât tupeu poţi să ai să-ţi invoci lipsa de drepturi când tu le-ai refuzat pe cele mai elementare victimelor tale? Dar ea nu e de capul ei. E un oştean al Legiunii Străine.
Europa cu două măsuri. Sau predarea la cheie hegemonului prin ghidajul justiţiei?
În condiţiile în care tot mai multe state îşi aclamă suveranitatea legilor şi drepturile popoarelor la autodeterminare, halucinanta manifestare de supunere a românilor, din marţea flitului nemţesc dat juzilor europeni, rămâne o maximă probă de servilism.
Dacă am putea răsuci anii precum ţigările din foi, am da de aceleaşi reacţii la fetele de pe centura Bucureştiului, aduse în rastel, să dea onorul la steagul sovietic şi să pupe cizmele ocupantului, atunci când pe străzile Bucureştiului mărşăluia Armata Roşie “eliberatoare.”
Elitele politice fac în pantaloni de frica DNA
Totul e ciclic în viaţa unui stat, atunci când anticorpii sociali sunt distruşi cu bună ştiinţă de agresorii din propria cetate, nimeni nu mai are forţă de reacţie rapidă.
La Strasbourg s-a comis o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, iar elitele româneşti s-au trezit cu ordinul de seară: “drepţi, înainte culcaţi,” la pupatul cizmei imperiale.
Ţara a capitulat. Elitele politice tac. Le e frică de ciomagul din dosare. Dar şi de mâna de fier din mănuşa de dantelă din cancelariile occidentale.
Ambasadorul SUA, Adrian Zuckermann, a aplaudat şi el la scenă deschisă, siluirea legislaţiei statului român, de parcă nu de aici a plecat spre fulminanta carieră de avocat american, spre zările în care a putut face suficienţi bani ca să-şi plătească locul de demnitar la bătrâneţe. Poate îi scot consilierii din arhive domnului ambasador dosarul Al-Nashiri vs România, prin care CEDO a făcut statul român bun de plată pentru deţinerea ilegală a arabului în închisoare secretă a CIA din Bucureşti. Pe atunci, administraţia americană a considerat soluţia CEDO drept fantezistă.
Pentru Al-Nashiri, România a plătit 100.000 de dolari. Pentru morţii din procesele politice, dirijate de Laura Codruţa Kovesi, n-a dat nimeni socoteală.
Reţeaua Soros schimbă Constituţia?
Ca la un semn, ONG-urile reţelei miruite de Soros, au cerut la unison schimbarea legislaţiei româneşti, prin corectarea prevederilor legilor de organizare a justiţiei, făcându-se că nu au ochi şi pentru Constituţie, unde scrie negru pe alb “procurorii îşi desfăşoară activitate sub control ierarhic, în subordinea Ministrului Justiţiei.”
Dar nu le spune nimeni că ce vor ei sunt anticonstituţionale? Cine să le şoptească? Întreaga elită s-a predat la regimentul de gardă.
Cine a citit documentul emis de CEDO poate descoperi că nu se scrie un rând despre Curtea Constituţională, instanţa care l-a obligat pe Klaus Iohannis să emită decretul de eliberare din funcţie de şef al DNA a Laurei Codruţa Koveşi.
Ceea ce vrea jihadul de propagandă să instituie e Procuristanul, o republică în cioc de papagal, cu ombilicul la Bruxelles şi cu maţele răsfirate pe străzi, în chip de rezistenţă.
Aşa cum susţine fostul agent guvernamental al României la CEDO, Viorel Mocanu, Guvernul are obligaţia de a contesta decizia anunţată marţi. Dacă nu o face deschide cu bunăştiinţă calea spre Procuristania.
