Dumnezeu s-o hodine pe M.S. Regina Elisabeta a II-a! Trecând la jurnalul meu epic, corectitudinea politică n-a apărut din neant, ca o fiță a mileniului lll. Este adânc ancorată în istorie. A început pe Monte Veritas (Muntele Adevărului) de lângă Ascona, în anii de după primul război mondial.
Puțină lume știe că în perioada de avânt a ideilor Școlii de la Frankfurt a neomarxismului, o imigrantă din Rusia, Ayn Rand (1905-1982), a prefigurat în opera sa monumentală, de peste o mie de pagini, Atlas Shrugged (Revolta lui Atlas, cartea apărută în traducere, doar în Republica Moldova, la editura Cartier), egoismul rațional. În capitalism, conform tezei sale, stima de sine este o virtute, iar altruismul, un viciu.
Pe vremea când tinerii americani ai deceniului VI al secolului trecut descopereau libertinajul, Ayn Rand, născută Alisa Rosenbaum la Sankt Petersburg în 1905, a prefigurat obiectivismul ca egoism etic (stima de sine), ca o acțiune corectă din punct de vedere moral. Scrierea sa pietrifică laissez-faire, adică proeminența individului, în dauna colectivismului ce răsărea în mințile studenților facultăților americane. A fost o înfocată susținătoare a capitalismului.
Înainte de a descrie narativul, de-o excepțională naturalețe și franchețe a ideilor moralei capitalismului, ar fi poate necesar să ne reamintim cine este părintele “corectitudinii politice.”
Lukács György a schimbat paradigma marxistă
Fostul ministru al culturii din guvernul maghiar al lui Bella Kun (alungat de la putere de către armata regală română, în 1919), Lukács György, își găsește exilul în Elveția pe Muntele Adevărului, locul în care pacifiștii acelor vremi s-au grupat în mai multe colectivități. Avangardiștii lui Tristan Tzara, bolșevicii lui Vladimir Ilici Lenin, expresioniști francezi, chiar și Thomas Mann, printre scriitori mai săraci cu duhul, erau organizați, cum se spune în limba română, pe căprării. Grupurile nu prea interfereau. Tinerilor nu le păsa că se schimbă harta lumii. Ei o duceau bine, într-un dolce far niente (dulce trândăvie).
Într-un moment indefinit al toamnei deloc patriarhale, Lukács György, aflat pe Muntele Adevărului, l-a cunoscut pe tânărul marxist, putred de bogat, Felix Weil. Conform mărturiilor documentate ani de zile, prin bibliotecile lumii și în arhivele personale ale unor mari personalități ale lumii, de acolo a pornit neomarxismul.
Lukács György devine un marxist apatrid. Antonio Gramschi, un fericit italian. Felix Weil, născut în Buenos Aires, studia Goethe Institute în Germania. Era fiul celui mai mare exportator de cereale din acele vremuri, Hermann Weil. La nici 20 de ani s-a împrietenit cu revoluționarii care n-aveau chef de flinte, de răni și de război.
„Să inventăm subculturile prin care să conducem lumea!”
Lukács György a avut acolo, potrivit surselor istorice, o viziune. L-a chemat pe tânărul Weil să-i arate viitorul marxismului. “Nu mai merge cu școala veche a luptei de clase. În loc să înfrunte burghezia, proletariatul, fascinat de traiul în capitalism, s-a încolonat și a luptat în războaie. Trebuie să schimbăm strategia. Vezi, grupurile ăstea?” Se referea la colectivitățile de budiști, vegani, anarhiști, homosexuali, distribuiți în pâlcuri diferite. Nu comunicau între ei. ”Din acestea trebuie să formăm subculturile care vor conduce lumea.”
Atunci, împreună cu Antonio Gramschi, a hotărât să înființeze Școala de la Frankfurt. Tânărul Weil le-a finanțat inițiativa. Ce s-a întâmplat ulterior, se știe. Hitler i-a dat afară din Germania. Tinerii au plecat la New York. Apoi, au pus bazele ideologice ale Școlii de la Chicago, cu Theodor Adorno și Herbert Marcuse la timonă. Nu întâmplător, Lukács György a fost trimis înapoi în Ungaria, unde și-a reluat, sub alți comuniști, ministeriatul.
Pe contrasens cu Marcuse, dar tinerii n-aveau ochi pentru ea
Gramschi era deja mort, când Herbert Marcuse prefigura revoluția sexuală și emanciparea tinerilor, dezrobiți de inhibiții. ,,Eros și civilizație” a avut un succes fulminant. Teza lui era că autoritățile capitaliste sunt extrem de represive, că individul trebuie să se bucure de plăcerile sexuale în afara normelor tradiționale. Elitele intelectuale s-au conformat. Așa au apărut, ulterior, mișcările Flower Power, revoluția studenților francezi, când tinerii de la Sorbona mărșăluiau, având cărticica învățăturilor lui Mao.
citește și: Liz Truss – glamourizarea imperiului britanic
În contrast cu epoca eliberărilor de constrângerile morale și de principiile etice ale civilizației, o etnică rusoaică din SUA, Ayn Rand, vine și lansează conceptul de obiectivism rațional. În sensul că individul trebuie să lucreze pentru propria fericire, o teorie vag aristotelică a virtuților teleologice ( din greacă telos, „sfârșit” și logos, „rațiune”).
Egoismul rațional, cadrul împlinirii umane
În viziunea romanului său distopic, ființa umană se opune prin rațiune agresivității contra celuilalt și programelor guvernamentale de redistribuire a bogăției. Averea este un principiu de bază al capitalismului.
În consecință, valoarea supremă, în opinia gânditoarei, pentru fiecare ființă umană nu este viața sa în sine, ci viața sa ca „ființă rațională.” „Egoismul rațional” este cadrul împlinirii umane. Grija față de celălalt, mila financiară, ajutorarea de către stat a asistaților sociali sunt vicii.
Protagonista feminină a cărții, Dagny Taggart, se luptă să gestioneze o cale ferată transcontinentală, pe fondul presiunilor și restricțiilor birocrației masive. Reacția ei e antagonică anarhiștilor, care vor să distrugă reglementările guvernamentale prin violență.
Localitatea fictivă a romanului, Galt’s Gulch, e locul unde antreprenorii care s-au săturat de regulamente și de oprimările birocratice stabilesc un paradis capitalist, pe care anarhiștii n-au voie să-l cunoască.
Mai are sens să ne întrebăm de ce Ayn Rand nu a fost primită în cercurile universitare americane?
Vocile lumii
Lumea lui Ayn Rand
carte
“Previziunea lui Rand despre unde vor ajunge marile corporații, care se bucură tot mai mult de comenzile de la stat, s-a bazat pe amintiri despre copilăria ei rusă, mai întâi despre Revoluția bolșevică și apoi despre „perioada de tranziție sub Lenin, de la un capitalism primitiv la un comunism brutal,” scrie Anne C. Heller în “Ayn Rand and the World She Made”
