Vizita lui Emmanuel Macron în Europa de Est nu l-a ajutat să adune coeficienți electorali pentru alianța sa de partide “Împreună.” La alegerile de duminică, a pierdut majoritatea absolută, care-i permitea să facă guvernul. Stângiștii radicali îl vor presa să coabiteze, caz în care proiectul european s-ar face praf.
Câștigătorii scrutinului de duminică nu sunt nici naționaliștii lui Marine le Pen, nici radicalii socialiști ai lui Jean–luc Mélançon, care nu pot singuri să compună guvernul. Progresiștii lui Macron nu mai au relevanță în societate. Proiectul de reformă al Uniunii Europene, gândit și proiectat de președintele Franței, este în pericol de combustie internă.
Practic, cu orice soluția ar adopta, un guvern minoritar sau o coaliție contrafirii, Macron nu va mai avea stabilitate internă. Cum să fie recunoscut ca lider de facto european, dacă acasă are probleme la administrarea propriului stat?
citește și: Ne-au făcut servitorii Europei!
Francezii erau obișnuiți să participe masiv la alegerile parlamentare. Prezența la vot era deobicei între 70-80%. Acum, s-a înregistrat cel mai crunt absenteism din perioada de după al doilea război mondial. Semn că politica nu mai e adaptată nevoilor umane. Francezii a trăit duminică în atmosfera “le temps perdu” a lui Marcel Proust. Erau mirați, la fel ca autorul, de ce Swam și-a abandonat sentimentele pentru propriul copil și și-a făcut pasiuni morbide.
Proiectul european al lui Macron s-a înfrânt în Franța
Ceea ce se vede cu ochiul liber e că Macron nu mai are o susținere populară. Dar asta nu înseamnă că progresismul, pe care-l reprezintă, a suferit o cruntă lovitură. “În natură nu există numai frumos: urâtul există alături de frumos, diformul alături de graţie, grotescul este reversul sublimului, răul – al binelui, umbra – a luminii,” zicea Victor Hugo.
Francezii, obișnuiți să conviețuiască în croma politică, au dat un vot de blam întregii clase politice prin neprezentarea la urne. Asta e marea problemă.
În lumea civilizată, mai ales după furtul grosolan al alegerilor din SUA, din anul 2020, cetățenii nu mai au încredere că votul lor contează. Am spus-o și atunci. Dacă forul suprem de justiție din America ar fi invalidat scrutinul, ar fi explodat procesul democratic din lume. Însă unii mai cred că votul lor contează și de aici depresia majorității.
Ce va urma în Franța? O perioadă lungă de incertitudine. În caz că Macron nu reușește să adune o coaliție de guvernare, va trebui să administreze statul cu un executiv minoritar, ceea ce ar fi o premieră pentru Franța.
Coabitarea, aproape imposibilă
Din anul 2000, Franța a decis schimbarea calendarului electoral. După alegerile prezidențiale, urmează cele parlamentare, organizate rapid. Situațile de coabitare au fost ipotetice. “De fapt, nu a existat niciodată „une cohabitation,” iar președintele a obținut întotdeauna o majoritate în Assemblée Nationale, în săptămânile care au urmat alegerii sale,” explica Le Monde, înainte de legislative. În ediția de ieri, publicația stângistă afirma că are date pe surse că tabăra lui Macron se teme de o „paralizie politică totală.” Se vorbește tot mai mult despre o dizolvare a parlamentului peste un an. Dar până atunci criza se va adânci. Insecuritatea socială va scoate „vestele galbene” la apelurile de seară.
E o naivitate să credem că “Împreună” (alianța progresistă a lui Macron) ar putea face casă comună cu Nupes a lui Mélançon, de un stângism radical, împănat cu ecologism extremist.
Franța are nevoie de soluții la criza energetică și a sistemului de pensii.
Situația e mai gravă decât pare. Analizând harta electorală, progresiștii lui Macron au câștigat în zonele apropiate Parisului, dar la distanță au pierdut colosal.
Pericolul islamizării, mai mare decât temerea de conflictul din Ucraina
Tezele lui Michel Houellebecq din romanul “Supunere” (carte vândută în milioane de exemplare, în care personajul principal, Francois, profesor de literatură la Sorbona, un mizantrop care caută cu acelasi entuziasm pe internet meniuri de catering și servicii sexuale, asistă neputincios la instalarea la putere a unui guvern musulman) încă mai sperie alegătorii francezi. Există o teamă neîmpărtășită de pericolul islamizării sau a magrebierii vieții publice, încât electoratul a votat nasoii de la “Împreună,” alianța de interese a lui Macron.
Conform relatărilor corespondenților noștri din Franța, războiul din Ucraina n-ar fi influențat prea mult deciziile electorale.
Cât despre Marine le Pen, și-a mărit de zece ori locurile în Adunarea Națională. Și? De la 8 a ajuns la 84. Și ce folos? Partidul suveranist nici n-a convins (obținând 13 % din voturile parlamentare, dar l-a făcut și irelevant pe personajul Éric Zemmour, cu o retorică exemplară.
După eșecul de proporții al lui Valérie Pécresse, candidataLes Républicains (LR) (fost partid gaullist), care n-a reușit să adune nici măcar voturile necesare pragului electoral din alegerile prezidențiale, dreapta tradițională franceză a reușit un oarecare reviriment, obținând 69 de mandate, cam 12 procente din parlament. Uluitor de puțin, pentru ce a reprezentat altădată.
Marea problemă a europenilor e că Macron nu mai are suficientă putere să administreze Franța, darmite să gândească metodele de punere în opera a proiectului său de reformă a UE. Dacă una zice la Bruxelles și Adunarea Națională îi zice pas, nu devine irelevant?
În Franța exista pe vremuri o vorbă. Deciziile de la Paris se iau doar după consultarea Moscovei. Păi și acum?
VOCILE LUMII
Euroactiv
“Mélenchon și alianța sa de stânga vor face eforturi pentru a obține majoritatea în Adunarea Națională, în urma alegerilor legislative din 12 și 19 iunie 2022. Scopul lor declarat este să-l împingă pe Macron într-o așa-numită situație de „coabitare,” forțându-l astfel să-l numească pe Mélenchon ca prim-ministru,” comentează publicația europeană Euroactiv.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
