5.6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPrimarul care nu face nimic își alocă merite

Primarul care nu face nimic își alocă merite

În primul rând, trebuie salutată realizarea Ministerului Educației de a moderniza și redeschide Baza Sportivă Cireșarii.

După o mulțime de cazuri nefericite, avem un exemplu în care interesele comunității au reușit să le depășească pe cele ale “rechinilor imobiliari”.

Baza Sportivă Cutezătorii a fost înstrăinată pe bani foarte puțini, Ministerul Educației simulând penibil că se luptă pentru rezilierea contractului de închiriere extrem de suspect.

Dacă nu ar fi existat presiune din partea presei, ar fi fost dat afaceriștilor din imobiliare și terenul școlii de nevăzători din sectorul 2.

Terenul Complexului Sportiv Olimpia a pierdut porțiuni mari de teren, bucată cu bucată, sub semnătura miniștrilor care s-au perindat pe la Educație.

Sub guvernarea Ludovic Orban, Monica Anisie a pregătit Stadionul Tineretului din Brașov pentru administrația locală.

Oricum ministerul a cedat mai toate bazele sportive către primării și, din nefericire, primarii au știut doar să le ducă în paragină.

Arenele moderne ale României au fost realizate tot cu barni de la Guvern.

Acum, un alt primar vrea să-și aloce merite pentru ce nu a realizat.

Clotilde Armand spune că a luptat pentru Baza Cireșarii.

Nu a făcut nimic, cum nu face nimic pentru cel mai bogat sector al Bucureștiului!

„Vocea noastră a avut un ecou puternic. Pentru că interesele comunităţii au prioritate în faţa intereselor imobiliare de tot felul. De mâine Baza Cireşarii este deschisă publicului. (…) Mulţumesc ministrului Educaţiei pentru înţelegere. Încă aştept protocolul din partea Ministerului prin care putem să facem investiţii şi să îngrijim locul. Acesta este doar începutul”, a scris primarul sectorului 1, Clotilde Armand, marţi, pe Facebook.
Meritele sunt doar ale părinților care au luptat și au reușit să determine șefii Educației ca, zgâriindu-se pe ochi din cauza șpăgilor pierdute de la rechinii imobiliari, să renoveze Baza Cireșarii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum ignorarea Romilor subminează securitatea, economia și democrația României: Un apel pentru Apărarea Națiunii

Alegerile din 2024 din România au loc pe fundalul unei națiuni care se confruntă cu o criză tăcută. Dincolo de urnele de vot și...

Cine are voie să participe la renumărarea voturilor de la prezidențiale

Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale a început joi, după decizia Curții Constituționale, conform dispozițiilor Biroului Electoral Central...

Rusia susține că a doborât 47 de drone ucrainene; un incendiu major a izbucnit în regiunea Rostov

Armata rusă a anunțat vineri că a interceptat 47 de drone ucrainene lansate în noaptea precedentă, majoritatea având ca țintă regiunea Rostov, situată la...
Ultima oră
Pe aceeași temă