11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPoliticul stă în școli precum corupția în politică

Politicul stă în școli precum corupția în politică

Probabil că dacă am avea oameni promovați, care într-adevăr să urmărească o carieră politică în beneficiul țării, nu am avea extrem de multe probleme nici în școli.

Din nefericire însă, se pare că politicul nu poate fi scos din școli, la fel cum nici corupția nu poate fi eliminată din politica de pe Dâmbovița.

Zilele trecute am văzut o știre legată de o anchetă a Poliției Române pentru presupuse foi matricole false emise la o școală din județul Dâmbovița.

Organele de anchetă au datoria de a identifica vinovații, dar, din nou, e firesc să ne gândim dacă am fi identificat astfel de situații, în cazul în care sistemul de învățământ din țara noastră ar fi avut concursuri serioase pentru numirea directorilor de școli și a inspectorilor.

Avem numiri politice și, coincidență sau nu, au tot existat cazuri de politicieni care au avut nevoie de diplome sau alte documente false din sfera Educației .

Am înțeles că Ministerul Educației realizează propria anchetă.

În același timp, conducerea ministerului de resort are acum, dacă mai era nevoie, un argument în plus pentru a insista pentru organizarea cât mai rapid posibil a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar.

Trebuie însă regândit și examenul și modificată componența comisiilor de examinare, pentru a elimina cu adevărat politizarea.

Este mult mai puțin probabil ca un director care a promovat un examen serios pentru ocuparea funcției de conducere a unei unității de învățământ să se preteze la fapte de corupție precum cele menționate mai sus.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă