Marius GhilezanAu participat PNL, ALDE, PSD, UDMR, USR, PMP. Până la încheierea ediţiei nu s-au conturat idei clare de acţiune. Doar PSD, primul ieşit, a spus că i-a lăsat preşedintelui zece principii şi un set de şapte întrebări despre cum vede domnia sa eficientizarea actului de justiţie.
Pactul pe justiţie, despre care s-a tot trâmbiţat înainte de reuniunea de ieri, a mai fost propus odată de Crin Antonescu, în mandatul lui Traian Băsescu, iar rezultatul s-a văzut. Protocoale, peste protocoale între DNA şi SRI. Culmea, acum aflat în opoziţie, fostul preşedinte a introdus un amendament într-o lege aflată în dezbatere în Parlament, privind declasificarea acordurilor secrete din 2009 până astăzi. Acum a trecut, cum s-ar zice, de partea poporului suferind de prea multă justiţie.
Consultările pe teme justiţiei, odată ce majoritatea legilor au intrat deja pe turnanta aplicabilităţii, nu pot fi decât o acţiune de spălare a frunzelor de ficus cu bere, pentru a primi mai multă vitalitate. Vine campania electorală, iar preşedintele a încercat să arate părţii din societate care îi mai este alături că îi pasă de şurubul intrat în creierul rezistenţilor.
Ce se poate remarca e că preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, a refuzat să mai susţină Raportul special al “Verzilor” pe tema încălcării statului de drept în România. Nici PPE nu mai doreşte acest lucru. Prin vocea lui Siegfried Mureşan, purtătorul său de cuvânt, a negat că popularii ar mai susţine un astfel de demers. Bine a zis preşedintele, o ţară care peste câteva luni va asigura preşedinţia Consiliului Europei prin rotaţie nu poate fi supusă sancţiunilor.
Mult vehiculatul Pact pe justiţie e o formă fără fond. Lipsit de temei. Şi de consecinţe.
Românii nu sunt învăţaţi să coabiteze. Ce se leagă azi, se dezleagă mâine, pentru ca totul să fie un mereu început.
Pactul pe justiţie nu-şi are rostul decât în forma calificată de botanişti privind spălatul frunzelor de ficus cu bere pentru a trece mai bine iarna.
Majoritatea legilor şi ultimul OUG îşi produc deja efecte. Comisia de la Veneţia va analiza de abia în în sesiunea din decembrie ultima modificare prin ordonanţă a codurilor penale şi de procedură penală.
Durerea cea mare pentru o anumită parte a societăţii care fierbe în juice-ul justiţiei este că din punctul de vedere al recomandărilor Curţii Constituţionale legile şi-au cam făcut treaba. Majoritatea prevederilor neclare au fost îndreptate. O serie de termeni, corelaţi în acord cu recomandările internaţionale, sunt mai perspectivi în apărarea independenţei justiţiei şi a protejării magistraţilor faţă de ispitele care răsar la tot pasul, prin capcane puse de oamenii dintr-o anumită pădure.
Abuzurile magistraţilor şi colaborările lor în ceas de taină cu serviciile secrete au cam fost îngrădite. Dacă nu de tot anulate, pentru că ofiţerimea e ca ciuma bubonică. E azi aici, mâine-i peste tot.
Faptul că procurorii trebuie să aibă zece ani vechime poate stârni sentimente de lăudă legislativului pentru obţiunea respectivă, nu afective ale incriminării. Că doar şi în jurnalism, investigaţia vine după cel puţin zece ani de experienţă. Nu orice juvete de pe stradă poate trage pe cineva la vopsea, fără a prezenta probe.
Poate că unii înţeleg altfel Pactul pe Justiţie. Ca o reîmpăcare cu unităţile, cu ayatolahii lui Kovesi şi purtătorii de vipie pe la ambasade. Să fie ca înainte spre progres şi necinste, în numele sfântului duh al anticorupţiei de eliminare a celor care nu coabitează.
Statul de drept este în primul rând acea formă suverană care se ocupă şi protejează oamenii împotriva abuzurilor. În orice magistratură a lumii, procurorii sunt şi apărătorii victimelor de abuzurile statului. Aţi văzut vreun astfel de procuror, printre luluţe, portocale şi lăncrănjane? Eu nu. Un stat de drept e cu cătuşe şi procurori în ceas de seară doar în minţile înecate în ura injectată cu atâta sârg de acei Menghele ai propagandei. Cuiul din cap nu poate fi scos prea uşor, cum nici cuiul din talpă.
Statul de drept înseamnă acea formă de organizare a societăţii în care individul este protejat de orice formă de abuzuri.
Poate că mai există unii care cred că statul de drept înseamnă desant al procurorilor, dosare contrafăcute, dreptul unei minorităţi de a face vocalize pe străzi şi a civililor de a străpunge până în măduva oaselor societatea civilă.
Ştiu că după anunţul lui Tudorel Toader privind soarta lui Augustin Lazăr mulţi vor simţi în ceafă suflarea rece a dedulcirii de la pufoasele şi cremoasele protocoale. Să stea liniştit, majurul Lăscărică, pentru că până la desconspirare, mai trebuie şi bărbaţi de stat. Până una alta, dacă ne-om trezi cu un vezuviu de pensionări anticipate din sistem e un semnal de primenire şi de izbăvire. Nici Dumnezeu n-a construit lumea în câteva zile.
