7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiOspiciul urii şi ura temnicerilor

Ospiciul urii şi ura temnicerilor

E evidentă acţiunea de defăimare şi de distrugerii personalităţii celei care a fost, se spune, cel mai bun ministru al sănătăţii, ultimilor ani.
Plimbarea sa cu cătuşe pe la policlinică, invitarea televiziunilor pentru a filma cum e condusă şi bruscată de poliţişti, presiunea instituţiilor de forţă asupra apărătorilor ei, toate sunt ilegale şi contravin statului de drept invocat mai mereu ca prea curata şi nevinovata domnie a legilor.
Medicii susţin că starea ei de sănătate se poate agrava din moment în moment, mai ales că boala i se poate reactiva la o eventuală depresie.

Avocaţii au înregistrat însă ieri o victorie de etapă la Curtea de Apel Bucureşti, prin schimbarea încadrării din arestul preventiv în control judiciar, astfel încât ea poate să se trateze într-un spital public.
 
I se iţesc fiarei colţii, iar unii refuză să-i vadă
 
“Șampanie”, a scris Andrei Caramitru după ce a văzut-o pe Sorina Pintea încătușată. Lumea din jurul lui exultă de fericire. Aprobă petrecerea. In vino veritas. Dar adevărul lor e al torţionarilor. Cum a reuşit DNA să mute oprobiul publicului către poliţie e de poveste.
Dacă şi Rareş Bogdan, vocea intifadei, s-a plâns că prea mare a fost „jelania naţională” pentru Sorina Pintea e semn că o masă critică a empatizat cu ea. 

Bărbaţii de stat sunt uzi în izmene de frica DNA
 
S-au pus instituţiile de forţă pe avocaţii Sorinei Pintea şi nimeni dintre oficiali nu protestează. Bărbaţii de stat sunt uzi în izmene de frica noului Crin de la D.N.A care i-ar fi promis preşedintelui că rade tot.
 
De altă parte, pe o vale a internetului, un chirurg din Slatina postează o fotografie cu figura Sorinei Pintea, în chip de prinţesă, îmbrăcată în rochie de culoare mov, purtând titlul: „Frumoasa ador mită.” Un şir lung de mesaje ironice şi defăimătoare a fost întrerupt de un internaut: “penibilă postare.” Au urmat atacurile asupra celui care a sesizat că sunt urme de tălpi murdare pe pereţi.  

Unii văd, alţii nu văd. Subversiunea a produs narcotizarea unei părţi din societate

Societatea e divizată. Pe deoparte sunt cei care văd dar nu pot face nimic, iar pe de alta, cei care nu văd, dar care urlă ca din gură de şarpe.
Urmărind prestaţiile goarnelor regimentului şi reacţia lumii rezistente îţi dai încă o dată seama că experimentul România a reuşit.
Cum am mai spus, în urmă cu mai mulţi ani, s-au pus în schemă, s-au pregătit eprubetele şi s-au consultat specialiştii subversiunii. Laboratorul era gata demult pentru contagiunea în masă. Era nevoie de halucinarea maselor pentru ca operaţiunea de radere a adversarilor politici să fie imaculată în mintea celor care aprobă desantul de tip Gestapo. Dar mai întâi s-a creat psihoza arestărilor. Apoi, balurile învingătorilor, preluate, stropite în stradă de mulţimea celor obişnuiţi să lovească petul de asfalt. Există o pătură socială care exultă de fericire când vede politicieni încătuşaţi. Ospiciul rămâne deschis.
 

“Statul este obligat să asigure măsuri de detenţie care să nu îi afecteze starea de sănătate”, a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului.
 
 

Vocile lumii
 
“Prezentarea în cătuşe a unei persoane încalcă prezumpţia de nevinovăţie a suspectului”, ne-a explicat recent un avocat specializat în drept penal.

„Moartea bântuie cu duba DNA. Şi dă târcoale cu coasa ţinută de nişte magistraţi inumani!”, scrie jurnalista Adina Anghelescu în “Monitorul Justiţiei”
 
 
Asalt asupra apărătorilor
Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a descoperit pe Viorel Mocanu, acum, în plină acţiune de apărare a Sorinei Pintea, drept incompatibil în perioada în care era secretar de stat la Ministerul de Externe.
De ce baş acum când face scurtă la mână pentru sesizarea instituţiilor statului că se comit abuzuri pe bandă rulantă contra clientei lor?
 
Inspectorii de  integritate au aflat exact acum că avocatul Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, ocupa simultan funcția de secretar de stat – Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul M.A.E. și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.
Evident ştirea a explodat pe una dintre paginile UM-urilor de presă.
 
Secretarii de stat nu sunt membri ai guvernului şi aceștia pot face parte din Consiliile de administrație prin Memorandum aprobat în Guvern, excepţie distinctă – procedură care nu ține de cel numit în CA,asta nu apare niciunde scris de trâmbiţele unităţii, unite cu marea densitate de caralii, nu de corali.

“Regie ieftină deja patentată!”
 
“Regie ieftină deja patentată! Presiune pusă pe apărare, mesaj clar de a mă retrage din echipa de apărare a doamnei Sorina Pintea! Voi rămâne consecvent misiunii mele,” a declarat ferm Viorel Mocanu, unul dintre organizatorii apărării Sorinei Pintea.
Cine să mai vadă că încă o autoritate a comis un abuz? Avocatul îşi va dovedi nevinovăţia în diferitele instanţe, dar până la verdictul final, blamul social i s-a pus pe figură.
Cine să mai vadă în ţara orbilor, conduşi de dobermanii noilor inchizitori?
Maria Grapini a promis că va duce cauza în Parlamentul European. Potop de ură şi de cabotinism s-a prăvălit asupra sa.
Avocatul Poporului, Renate Weber, solicită șefului Poliției Capitalei explicații cu privire la modul cum a fost transportat, marți, fostul ministru al Sănătății la spital şi de ce a chemat presa, când legea spune altceva.
Apărătorii din oficiu ai fostului ministru sunt înjuraţi ca la uşa cortului de o juntă încinsă ca un cuptor de topit caractere.

Cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră
Nu mai există moderatori. Toţi deţin adevărul absolut. Îmbătaţii cu licoarea anticorupţiei zici să sunt la un festin regal. Dansează, birjăresc, deschid şampanii. În acest timp de hulă şi de contagiune, laboranţii experimentului România îşi freacă mâinile şi aşteaptă onorariile.
Societatea e divizată între a-i noştri şi a-i lor. Cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră. Şlagărul se extinde ca muzica psihedelică în ospiciile unde nebunii n-aveau nimic împotrivă.
 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ce cred românii despre cazinouri online: comentarii interesante și păreri împărțite pe acest subiect

Față de anii trecuți, părerile românilor și comentariile pe care le-ai auzi despre cazinouri online sunt mult mai diferite.Ce s-a schimbat și cum privim...

Amenzi usturătoare aplicate de Jandarmerie după meciul FCSB – Olympiakos!

Jandarmeria Capitalei a aplicat amenzi în valoare totală de 64.500 de lei și a interzis accesul pe stadioane pentru 12 suporteri, ca urmare a...

Noile cerințe ale Legii nr. 249/2015 privind regimul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje

Legea nr. 249/2015 reglementează gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje în România, având ca scop prevenirea sau reducerea impactului acestora asupra mediului. De...
Ultima oră
Pe aceeași temă