Cel mai ușor lucru este să distrugi ceva, orice: o statuie, un simbol, o mașină (dacă este a o mașină a poliției, cu atât este mai „sănătoasă” distrugerea), un magazin, etc. Dacă după ce vitrinele magazinului sunt țăndări, marfa poate fi furată, cu atât distrugerea este mai „serioasă”. Amploarea evenimentelor încărcate de ostilitate este tot mai mare și se întinde în „lumea civilizată”. Uciderea lui George Floyd de către un polițist mai mult decât zelos a fost scânteia care a aprins nemulțumirile lumii.
George Floyd a devenit un simbol, deși viața lui nu a fost un model pentru nimeni.
Departe de mine gândul de a contesta în vreun fel nedreptatea care se citește cu ochiul liber în acțiunea polițistului care l-a ucis pe acest om. Și tot departe de mine gândul de a dezaproba manifestațiile de protest față de brutalitatea poliției. Rasismul este o plagă, lumea este datoare să atragă atenția și să militeze împotriva discriminării de orice fel. Dar consider mult prea exagerate violențele, fanatismul unor manifestanți și, mai ales, dorința de a șterge din istorie orice amintire a unor vremuri sau personaje ale căror fapte, săvârșite acum multe sute de ani, nu se potrivesc cu viziunea despre lume a celor de azi. Și ne răzbunăm pe monumente și statui. De ce?
Contradicțiile pot fi constructive atâta vreme cât nu derapează și devin conflicte!
Dar constatăm cu toții că societatea omenească preferă să se descarce de energia nemulțumirii prin conflicte acute. În opinia mea, sunt doi factori care favorizează acest tip de manifestare: nedreptatea socială și lipsa de educație și cultură. Nedreptatea socială este simplu de explicat: o mică parte a oamenilor (5%, după unii economiști) controlează 95% din bogățiile planetei. Iar lipsa de educație (și de cultură) a devenit parte a firescului din mai multe motive. Unul ar fi legat de accesul impresionant la informații datorită evoluției fantastice a tehnologiilor. Acest lucru a limitat activitatea cerebrală la accesul la butoanele computerului. Nu mai trebuie să știi nimic, trebuie să știi să cauți pe Google, de exemplu : aici aflam totul, chiar si cele mai complicate boli si tratamentele lor complexe. Deci, nu mai citim și nu mai gândim. Cel de-al doilea lucru la care vreau să mă refer este faptul că „pachetul” despre care vorbeam (nedreptate și lipsă de carte) se suprapune peste democrația înțeleasă ca formă de viață și de exprimare fără limite sau constrângeri. Și atunci fiecare individ va acționa exclusiv pentru a-și satisface dorințele proprii ignorând și desființând norme și reguli. Oricine poate emite gânduri pe platformele de socializare, chiar dacă este agramat și chiar dacă nu are dreptate. Dreptate din ce punct de vedere, ați putea întreba? Din punctul de vedere al gândirii educate și al comportamentului social civilizat, aș răspunde printr-o propoziție scurtă.
Starea de conflict este omniprezentă și în România.
O să spuneți că România nu are o problemă mare legată de rasism sau de orice fel de discriminare. Este adevărat, nu în sensul în care o au Statele Unite ale Americii sau alte țări din Europa. Dar comunitatea rromă și problemele acesteia nu pot fi ascunse sub covor. Nici inegalitățile sociale nu pot fi ignorate. România este un paradis al averilor dobândite cu ușurință, fără prea multă muncă, prin mijloace necinstite. Nu vorbesc aici, să ne înțelegem, de antreprenorii onești. Vorbesc despre „modelele” cu mașini scumpe și săbii la bord care controlează comunitățile sărace. „Modele” care arată că există o cale mai scurtă pentru a deveni prosper decât munca sau școala. Le vedem, cresc sub ochii noștri, iar sărăcia – care produce frustrare și nemulțumire socială – face generațiile tinere insensibile la formatul clasic al devenirii. De ce să mai învăț dacă „Dorel” cu șapte clase are tot ce îi trebuie prin trafic de droguri, mașini sau „pipițe”?
Constrângerile stării de urgență și a stărilor de alertă au stârnit și mai mult ostilitățile sociale.
În această perioadă în care drepturile oamenilor au fost restrânse din cauza pandemiei starea de neliniște, spaimele fiecăruia și ale fiecărei familii s-au accentuat. Pe bună dreptate, autoritățile au reacționat destul de confuz, reparând decizii pe care le luaseră doar cu o zi înainte, pentru că nu știa nimeni cu ce ne confruntăm. Le acord circumstanțe atenuante. Dar, concomitent cu măsurile de limitare a mișcării societății, s-a văzut limpede nivelul de incompetență al unor politicieni, miniștri sau nu. Dacă un ministru vorbește greșit românește, se pune întrebarea: cum a ajuns ministru? În acest registru există nenumărate exemple, nu insist asupra lor. Ceea ce vreau să spun este că modelul ministrului agramat se suprapune peste modelul șefului de clan, iar oamenii fie vor alege un drum scurt în viață pentru a dobândi putere sau bani, fie se vor retrage și mai mult în ei înșiși. Iar tineretul studios și educat va emigra. Se compromite astfel ideea de comunitate. Pacea socială dispare. Iar Guvernul deschide sălile de jocuri de noroc și menține teatrele, conferințele, audițiile, sălile de concerte închise pentru că, într-o epocă a ostilității, norocul înlocuiește cu ușurință munca, cultura și educația!
