Este vorba despre Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București care poartă și astăzi numele Patriarhului Justinian Marina, cel mai controversat lider din istoria Bisericii Ortodoxe din România. Acesta a fost cel mai longeviv patriarh din istoria noastră, conducând timp de trei decenii Biserica și ducând o viață foarte tumultoasă într-o perioadă în care lupta anti-comunistă din Apuseni era în plină desfășurare. Istoricii susțin că Justinian a creat, de-a lungul timpului, din oportunism, relații strânse cu liderii comuniști ai vremii, în special cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Pentru toate aceste motive el a ajuns să fie supranumit și „Patriarhul Roșu”.
„Un mare iubitor de pofte lumești”
Dintr-o notă informativă din 1951 despre „Patriarhul Roșu” provenind de la un refugiat care a lucrat ca bijutier în atelierele Patriarhiei din aprilie 1949 până în august 1951, și păstrată în arhivele Radio Europa Liberă (RFE), reiese o biografie mai puțin știută a patriarhului văzut astfel ca un personaj excentric.
În nota informativă, se arată că, la acel moment în BOR, erau 16 oficiali ai Bisericii mult mai calificați decât Marina pentru postul de patriarh, printre ei episcopul Firmilian și Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului. Cu toate că votul Sfântului Sinod era considerat ca fiind final, Marina a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român, sfidând clar autoritățile clericale. În notă Justinian este prezentat asemenea unui dictator absolut, care era temut de toți preoții săi, care, cu excepția celor doi vicari ai Patriarhiei, Antim și Teoctist.
Un alt eveniment care a ridicat multe comentarii usturătoare, la scurt timp după ce Justinian a ajuns patriarh, a fost cadoul de nuntă făcut de acesta fiicei sale, o casă în valoare de 2,5 milioane de lei înaintea reformei monetare, într-o vreme în care majoritatea românilor se confruntau cu foametea de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Patriarhul Justinian era de asemenea un mare iubitor al poftelor lumești. Conform aceleiași note informative el trăia în Palatul Patriarhal cu o tânără doctoriță de 27 de ani pe care o luase ca amantă. Marina deținea de asemenea o moșie în afara Bucureștilor iar atelierul de tâmplărie al Patriarhiei este ocupat cu mobilarea luxoasei sale case.
Mașina lui Gheorghe Dej era trimisă adesea la patriarh pentru a-l aduce la conducătorul poporului român, dar în ocazii formale… Marina folosea propria mașină, un Buick, care i-a fost oferit de guvern. Observați antiteza dintre acest lider ecleziastic și luptătorii curajoși din păduri, care în acest timp purtau o intensă luptă cu forțele nou formate ale Securității și ale NKVD-ului sovietic.
De asemenea, Justinian Marina a fost acuzat în istoriografie pentru contribuția sa la suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România trecând astfel cu forța, milioane de oameni la cultul ortodox, dar și că ar fi închis ochii la prigoana regimului asupra preoților catolici.
Urât atunci, iar acum… iubit
O altă notă informativă, provenită din 1952 de la un refugiat grec arăta că patriarhul pierduse respectul și venerația multor preoți ortodocși, datorită atașamentului său față de PCR. Este deci ironic că în ziua de astăzi „Patriarhul Roșu” este adesea elogiat de o parte din teologii ortodocși care îl consideră și astăzi ca fiind un personaj providențial pentru Biserică în funcția ocupată în anii terorii regimului comunist.
Din păcate BOR refuză să își asume greșelile și propagă o minciună nocivă continuând să mențină numele patriarhului Justinian celei mai prestigioase facultăți de învățământ teologic din România. Acest articol nu este o critică adusă Bisericii, ci constatarea unui fapt divers ce merită schimbat.
Se naște întrebarea: dacă „scăpăm” de Patriarhul Justinian cine va mai da numele Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Poate fi găsit însă un răspuns, întrucât Biserica s-a bucurat de-a lungul timpului în rândul său cu personaje de-a dreptul demne de elogiat.
Este vorba de patriarhi precum Miron Cristea care a condus Consiliul de Regență într-o perioadă de profundă criză politică sau Iustin Moisescu care s-a împotrivit cu adevărat planurilor totalitare ale lui Nicolae Ceaușescu și care în anii 50’ a fost înlăturat din învățământ de autoritățile comuniste. De asemenea, numele unui martir anti-comunist ar onora de asemenea lupta bravă împotriva cenzurii și opresiunii.
Nuanța de roșu-cărămiziu greu de șters
Arhivele Securității au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat și înalți prelați sau simpli preoți, iar din păcate o parte dintre aceștia și-au păstrat până astăzi funcțiile în ierarhia Bisericii. Gurile rele spun că mai mulți au acceptat să colaboreze cu Securitatea neavând alte opțiuni, dar până în prezent mitropolitul Corneanu, rămâne singurul ierarh care și-a cerut iertare pentru colaborarea cu Securitatea.
Recunoașterea trecutului de către BOR nu ar reprezenta un act rușinos, ci unul normal și chiar curajos. Ar putea fi de asemenea începutul unei tranziții către o Biserică mai curată și transparentă în care cetățenii să aibă mai multă încredere. La 30 de ani de la eliberarea de comunism, multe acuzații de corupție încă planează asupra clerului ortodox.
Eliminarea numelui lui Justinian ar reprezenta un pas important în această luptă cu trecutul. Ar reprezenta în primul rând asumarea faptului că acest patriarh nu a reprezentat valorile creștine, ci a fost doar un oportunist mânat de dorința de a acapara putere. Mai mult, ar oferi tinerilor un alt model de gândire decât cel reprezentat astăzi prin memoria „Patriarhul Roșu” care mai rămâne, din păcate printre noi.
De asemenea, nu trebuie să criticăm întreaga Biserică Ortodoxă pentru greșelile făcute de o parte din conducerea sa ci trebuie să ne gândim la lupta pe care simpli preoți au dus-o pentru libertatea noastră. Arsenie Boca reprezintă un astfel de exemplu, ca mulți alți sfinți ai temnițelor. Într-o perioadă a acuzelor nocive aduse BOR sunt de părere că orice informație de acest gen trebuie să fie argumentată și trecută prin filtrul minții.
Proiecte precum Catedrala Mântuirii Neamului, deși înconjurate de controverse, au fost drepte și au reprezentat monumente ale victoriei noastre asupra totalitarismului și dobândirea dreptului la liberă exprimare a confesiunii. Viitorul nu poate fi asigurat într-un stat democrat, în care populația este reprezentată și prin religia pe care o poartă, numai printr-o mai bună comunicare între sfera mireană și ecleziastică. Este important să trăim într-un stat democratic în care libertatea la credință să ne poată fi recunoscută și în care să predomine toleranța, cât și mai important, solidaritatea față de ceilalți.
