26.2 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Nicolae Iorga. Scurt exercițiu de memorie

Luna aceasta, pe la începutul ei, în data de 5 iunie, s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga. Mă așteptam să văd o oarecare efervescență publică având în vederea personalitatea acestuia. Puțini oameni de asemenea valoare a avut România, iar puțină recuperare și demnitate nu ar fi făcut rău nimănui, dimpotrivă. Și nu mă refer deloc la manifestări festiviste din vremurile apuse, ci la exerciții de memorie firești pentru oricare popor de pe această planetă.
 
Este adevărat, din cauza pandemiei de COVID-19, trăim vremuri excepționale. Încercăm cu toții să ne revenim după această traumă socială care a marcat întreg globul pământesc, iar pericolul încă pândește. Dar oricât ar fi vremurile de grele, comemorarea unei personalități excepționale ne va fixa întotdeauna deasupra lor. Oamenii sunt deasupra vremii și nu invers.
 
Agenda publică și agenda politicienilor au ignorat în bună măsură personalitatea lui Nicolae Iorga.
 
Departe de mine gândul de a reproșa ceva, cuiva. Oamenii sunt preocupați să își recupereze viețile și libertățile după o perioadă grea. Unii au rămas fără loc de muncă, altora le-au scăzut veniturile, iar pentru foarte mulți, supraviețuirea este în continuare o aventură.
 
Iubitorii de cultură au fost dublu sau triplu afectați de restricții. Teatrele dramatice și lirice au fost închise și încă funcționează cu frâna de mână trasă. Bibliotecile sunt și acestea în suferință. Mediul online are nenumărate părți bune, dar nu înlocuiește contactul cu scena, ca să dau un singur exemplu.
 
Politicienii însă ar fi putut fi mai activi. Repet, nu este un reproș, este mai degrabă un regret faptul că politicienii sunt preocupați doar de prezent și uită (sau nici măcar nu știu!) că respectarea trecutului, a oamenilor care au contribuit la creșterea acestei țări, reprezintă pentru orice politician o rădăcină prin care se alimentează spiritul contemporanilor.
 
Pe agenda politică a României sunt teme de interes care stârnesc dezbateri aprinse și teme secundare, menite să mute atenția oamenilor de la problemele zilnice. Dacă Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este un subiect puternic, alte teme au iești din matca lor firească și au devenit puncte centrale de discuție. Cum ar fi educația sexuală în școală. NU spun că nu este o temă de dezbatere, dar nu aceasta este esența școlii. Iar comentariile de tot felul nu rezolvă nici supraîncărcarea programei școlare, nici problema toaletelor din școlile de la țară. Și nici pe aceea a școlii online, mulți (prea mulți!) elevi fiind lipsiți de mijloacele de învățare promise – tablete, laptopuri – sau chiar de internet.
 
Este adevărat, trăim și drama universală a dărâmării statuilor în numele unei inutile revanșe istorice.
 
Dar dacă diversele curente autointitulate progresiste din lume sunt ocupate cu doborârea la propriu a unor statui doar din perspectivă doctrinară, acest lucru nu înseamnă deloc că ar trebui să purcedem și noi la „indignări” contondente de acest fel.
 
Semantic, progresism vine de la progres. Adică de la mersul înainte al lumii, dar în condiții mai bune decât în trecut. Nu cred că îngenuncherea fotbaliștilor înainte de meciuri este subiect, deși fotbalul este o industrie cu prea mulți bani și cu foarte mulți spectatori. Dar 150 de ani de la nașterea unui spirit de excepție – Nicolae Iorga – ar fi trebuit să fie un subiect pe agenda politică a României.
 
O rememorare în câteva cuvinte este mai bună decât tăcerea.
 
Nicolae Iorga este autorul a 1003 volume, 12.755 texte științifice și 4.963 recenzii. A scris Istoria Românilor, o carte uriașă și la propriu și la figurat, o carte în 10 volume voluminoase
 
Născut la 5 iunie 1871, la Botoșani, Nicolae Iorga a fost un copil excepțional. La 6 ani, citea în limba franceză. La 17 ani, intră la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași. Termină facultatea într-un an cu diploma magna cum laude.
 
A studiat la universități prestigioase din Italia, Franța, Anglia. A fost profesor, dar a fost și fondator  de publicații științifice și culturale. Menționez este revista Sămănătorul, apărută la București între  1901 și 1910. Pornind de la revistă, s-a născut un veritabil curent literar și ideologic, sămănătorismul, în care s-au regăsit valorile tradiționale ale neamului românesc.
 
În 1910, Nicolae Iorga fondează alături de A.C. Cuza Partidul Naționalist-Democrat. Partidul are o agendă ambițioasă: cere descentralizarea instituțiilor administrative, drept de vot pentru femei, impozit progresiv pe venituri și exproprierea moșiilor mai mari de 100 de hectare.
 
Adaug aici că în același an, 1910, Nicolae Iorga este ales membru titular al Academiei Române.
 
Spirit neliniștit și activ, Iorga va face politică în continuare, în vremuri tulburi și complicate, dar nu își va neglija nicio clipă îndatorirea sa principală, aceea de istoric, om de știință și profesor. Astfel, în 1928 este ales decan al Facultății de Litere și Filosofie, iar apoi, în 1929, devine rector al Universității din București.
 
Carol al II-lea l-a desemnat prim-ministru în 1931, dar după un an, Nicolae Iorga demisionează. Deși a fost mereu prezent pe scena politică a vremii, opera care ne-a rămas nouă este mai importantă decât orice altceva.
 
Profesorul Nicolae Iorga a fost asasinat de un grup de legionari la 27 noiembrie 1940. Mișcarea era condusă în acea vreme de Horia Sima, Corneliu Zelea Codreanu fusese asasinat doi ani mai devreme, alături de alți comandanți legionari în timp ce erau transferați de la închisoarea din Râmnicu-Sărat la Jilava. Tot atunci, legionarii l-au ucis pe Virgil Madgearu, dar și alți 64 de înalți funcționari ai dictaturii lui Carol al II-lea.
 
Dar dincolo de viața politică, Nicolae Iorga a lăsat lumii și neamului românesc o operă impresionantă. De aceea se cuvine să ne amintim de această ilustră personalitate.
 
Vă propun un mic exercițiu. Spuneți numele unui politician de azi, de la putere sau din opoziție, nu contează. Un politician de care vă place sau de care nu vă place. Iar după ce îi spuneți numele, spuneți și Nicolae Iorga. Nu pentru a face vreo comparație, pentru că istoricul și omul de cultură Nicolae Iorga a fost o personalitate unică. Dar faceți acest exercițiu gândindu-vă la motivul pentru care omul politic de azi a uitat ziua de 5 iunie. Și întrebați-vă de ce, cum a fost posibil? Cum se poate să uităm lucruri importante, cum se poate să nu ne pese?
 
Vă îndemn pe toți să citiți câte ceva din cele scrise și lăsate nou de marele savant. Dacă nu aveți acasă cărți sau nu ajungeți la bibliotecă, căutați pe internet. Veți găsi și aici.
 
Vă doresc tuturor multă sănătate!

Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Ultima oră
Pe aceeași temă