6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiNeînțelegerile din coaliție sau cum șacalii se bat pe pradă

Neînțelegerile din coaliție sau cum șacalii se bat pe pradă

Dacă PNL are o strategie de supraviețuire cu Orban sau fără el, ambițioșii lideri ai USR-PLUS, una de capturare a statului. Dintre cele două care e mai convenabilă românilor, ce vor trece cu greu criza?

Cei care n-au condus niciun SRL dijmuie acum bugetul statului

Obiectivul principal al actualului guvern privind vaccinarea în masă, pentru obținerea cât mai rapidă a imunității de turmă, este surclasat net de cearta dintre miniștri și primari, între ministere, conduse de partide cu orientări diferite, între răbufnirile juvenile ale unora, care n-au condus nicio firmă, dar bișnițăresc acum ministere.
Președintele Klaus Iohannis iese ca un tătuc, în prima conferință de presă a anului, și proclamă că în coaliție nu e ca-n armată, unul ordonă și celălalt execută. ”Sunt discuții care întotdeauna au dus la concluzii”, conchide șeful statului.

Klaus Iohannis încearcă să țină echilibrul forțelor ”dă dreapta”

Pentru a nu repeta greșelile lui Emil Constantinescu, actualul șef al statului a chemat din timp miniștri pentru a le asculta păsurile și a încerca să medieze între părți.

Fuge de CDR 2, ca dracu de tămâie. Dar cui să-i spună despre greșelile trecutului? Unui Claudiu Năsui, nășit la acea vreme în scutecele securității, lui Vlad Voiculescu, programat de atunci să devină tăticul sănătății românilor, lui Alexandru Nazare, care la 15 ani nu avut fericirea altuia, de a vedea chiloțeii Ancăi Boagiu? Singurul interlocutor valabil dintre demnitari ar putea fi doar Virgil Popescu, fost țărănist.
Tinerețea e un atuu, memoria e un balast pentru jung-erii din USR plus.
Majoritatea miniștrilor partidului lui Barna&Cioloș se comportă de parcă ar mai fi încă în campania electorală.

Șacalii tineri sunt puși pe fapte mari

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Instalat în fotoliul de ministru al Economiei, cu doar șase ani vechime în câmpul muncii (și acelea la firmele părinților), școlitul în universitățile de afară, fără a fi angajat la vreo mare companie internațională, Claudiu Năsui, se crede stăpânul banilor din minister. El a declarat sus și tare că nu finanțează falimentele din economie.

Mai e vreo îndoială care variantă e preferabilă? Cea de supraviețuire a PNL sau cea de căpătuire a haitelor tinere din USR-PLUS?

Din sursele apropiate lui Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, care și-a lăsat călduțul post de europarlamentar pentru că a fost chemat la vatră, viziunea ministerială este de construcție a unui lanț de antreprenori, scoși din tenebre și finanțați la greu, pentru a face parandărătul financiar sau să servească cu atitudine cauzele primite de la centru.

Iohannis pune justiția pe butuci și execută magistrații cu satârul userist

Dacă lui Klaus Iohannis îi convine să pună justiția pe butuci, tăind capetele magistraților neconformi cu satârul imberbului politic și infantelui avocățesc, Stelian Ion, și să o predea serviciilor, nu aceeași stare de mulțumire poate avea Ludovic Orban pentru care zilele sunt numărate în postul de președinte al PNL.

Va rezista Orban în funcția de președinte?

Locul lui Orban este râvnit de plăcuții sistemului. În urmă cu patru ani, actualul președinte al PNL l-a umilit pe Cristian Bușoi, o figură care nu adună lângă el nici măcar vânzătoarele de semințe dintr-o gară.
Orban încearcă să mulțumească pe mai toată lumea din teritoriu. De aceea s-au scos la mezat posturi cât cuprinde. Deși se dau liberali, mulți sunt fomiști și tare s-ar bucura pentru un post în administrație.

Aripa Gorgiu, plăcută sistemului

Aripa Gorghiu sapă de zor. Dar nu se știe ce sorți de izbândă au grupurile, arvunite de sistem și aghesmuite de păduri cu protecția supremă.
Până la noi ordine pe unitate, Orban e încă președinte.

Emil Boc se bagă în față. Cu ce scop?

Doar nu credeți că lui Emil Boc i s-a năzărit pe Vlad Voiculescu și așteaptă mila ministerului sănătății pentru 106.000 de lei, costurile centrelor de vaccinare din oraș? Scopul ieșirii sale publice e altul decât mărunțișul guvernamental. Se pregătește bătălia pentru șefia PNL. Probabil vizează încă o tură prezidențială de partid, după eșecul dezastruos cu PD.

Misiunea colonială

Din alt unghi, Klaus Iohannis se folosește de sculele sistemului pentru a-și îndeplini misiunea colonială. Va poza în împăciuitorul de poveste.
În timp ce președintele îmbracă haina de miel, în coaliție se ascut cuțitele. Liderii din filialele partidelor din așa zisa coaliție de dreapta se comportă asemenea șacalilor pe pradă.
În loc să rezolve centrele pentru vaccinare, aceștia sunt mai preocupați de schimbarea celor o mie de directori de școli.
Florin Cîțu, ascuns în spatele unui apropiat SIE, parcă nici nu există ca premier.

Două locori, același butoi

Dacă PNL are o strategie de salvare, USR-PLUS, una de cotropire. Cei din urmă sunt lupii tineri care nu se mulțumesc cu doar câteva ministere, vor să-și creeze o rețea națională, conform indicațiilor pădurilor din spatele liderilor.
Mesajele de campanie electorală permanentă ale demnitarilor useriști arată o poftă nemărginită de acumulare, fie de averi, fie de sinecuri pentru neamuri. Dar cel mai mult îi interesează lărgirea bazinului electoral.

Șacalii trebuie să se bată între ei

Cu cât stau mai mult în coaliție, cu atât mai bine pentru viitoarele alegeri. Doar din poziția de demnitari se pot face plenar de râs.
PSD nu atacă la boionetă. V-ați întrebat de ce? Într-un an, doi, va trebui, după ce se vor spală grajdurile lui Augias, numite coaliție ”dă dreapta,” va fi pus în situația de a susține un guvern minoritar PNL.

Șacalii nu trebuie lăsați să puiască.  

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă