O statuie bântuie prin Europa. Nu, nu este o parafrază gratuită la faimosul enunț care deschide Manifestul comunist al lui Marx și Engels, apărut pentru prima dată la Londra, în 1848. Nici nu este vreo figură de stil pentru cine știe ce metehne comunistoide rămase moștenire de la defunctul regim, nici pentru răspândirea insidioasă, dar pandemică, a neomarxismului globalist, de sufocantă corectitudine politică, dezvoltând un alt fel de om nou, tip haștagrezist progresist, dar tot mancurtizat. Nu, nimic in toate acestea. Chestiunea nu este la figurat, ci la propriu. Statuia, nici mai mult, nici mai puțin decât a părintelui revoluției mondiale, cunoscutul tovarăș Lenin, a poposit, mai nou, în inima democrației Occidentale. Țara se numește Germania, landul se numește Nordrhein-Westfalen, orașul se numește Gelsenkirchen. Nu se află în fosta Germanie de Est a lui Honecker, ci în fosta Germanie de Vest, a lui Kohl.
N-ar trebui să fie un secret pentru nimeni că – primul război mondial fiind în desfășurare – Lenin a fost finanțat de Germania (și de bănci ca Rothschild, Rockefeller, Warburg, Harriman, Schiff etc.) pentru a face revoluția în Rusia, cu condiția ca, odată ajuns în poziție, să se retragă din război – și nu oricum, ci cu mari concesii teritoriale. Practic, trădându-și țara, Lenin, recrutat de poliția secretă germană, a acceptat târgul. Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German, avea să scrie: „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuia să învingem Rusia”.
La câteva luni după ce a ajuns la Petrograd cu faimosul lui tren blindat, Lenin a fost la un pas de a fi arestat ca spion german, la dosarul de acuzare aflându-se ordinul Băncii Imperiale Germane Nr. 7433, din 2 martie 1917, prin care îi fusese livrată suma exorbitantă în epocă de cincizeci de milioane de mărci. Arestarea Lui Lenin ar fi schimbat cursul istoriei lumii. A fost salvat de Kerenski, noul șef al guvernului provizoriu, prieten de familie cu Ulianovii. Fără banii nemțești și votca rusească, Lenin și Troțki n-ar fi făcut nicio revoluție, cu atât mai puțin „Marea Revoluție din Octombrie”. Care, de fapt, la 7 noiembrie 1917, a fost o modestă lovitură de palat. N-a fost nimeni nici măcar rănit. “Semăna a schimbare de gărzi”, și-a amintit mai târziu bolșevicul Suhanov.
Încă înainte de a se cățăra în capul bucatelor, marele făcător al dictaturii proletariatului trecuse la plata obligațiilor față de comanditarii săi. Pe front, soldații germani le aruncau soldaților ruși manifeste semnate chiar de Lenin, cu următorul text: „Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă! Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care sunt şi ei muncitori ca şi voi, ci în jilțurile guvernamentale de la Petrograd”. De fapt, Petrograd urma să fie cedat nemților, iar capitala să se mute la Moscova. O asemenea trădare fățișă a țării pentru a pune mâna pe putere nu s-a mai pomenit în istoria cunoscută a lumii. Pe aceste baze, a fost inventat mitul lui Lenin, în totală contradicție cu originalul. Două milioane de statui ale marelui criminal au fost turnate, în total, în URSS și în țările satelit.
Lenin visa în secret să transforme războiul mondial într-un război civil generalizat, prin care muncitorii să preia puterea în toate țările. Întotdeauna, comuniștii au pus internaționalismul înaintea patriotismului. Globalismul neomarxist de astăzi este frate bun cu internaționalismul dezidentitar marxist de atunci. Generalul rus Dimitri Volkogonov, istoric și fost șef al Departamentului de război psihologic al Armatei Roșii, a avut acces continuat în Arhiva secretă a CC al PCUS. Acolo a intrat în lumea interzisă a adevărurilor monstruoase despre comunism și instaurarea lui, a cărui marionetă a fost chiar el însuși. Ca o răzbunare de conștiință, a publicat, în 1991, biografia lui Lenin, așa cum a fost. După consultarea a mii de documente strict secrete puse cap la cap, autorul demontează total mitul și mistica mumiei încă păstrate în mausoleul din Piața Roșie, încheind cu următoarele cuvinte: „Lenin a fost anticristul. Toate marile necazuri ale Rusiei provin de la Lenin.”. Generalul a murit de cancer galopant, la vârsta de 67 de ani.
Cum a ajuns una dintre cele două milioane de statui ale lui Lenin în Germania dnei Merkel de astăzi? Evident, nu ca un gest de prețuire pentru colaborarea din primul război mondial (care, de altfel, nu a slujit la nimic, Germania pierzând războiul contra Antantei). N-avea de unde să știe Germania ce criminal va deveni ulterior Lenin. Deci n-are nicio vină pentru finanțarea impunerii comunismului în Rusia și ulterior, după ce Hitler a pornit iarăși războiul – în jumătate de Europă. Deși, la distanță de 70-100 de ani, așa apare. Dar, de la distanță de câteva zile, lucrurile sunt mai “simple”.
La Gelsenkirchen, situat în valea Ruhr, altădată inima Germaniei industriale, Partidul Marxist – Leninist german (PMLG), grupare de extremă stângă, monitorizată de serviciile secrete de la Berlin pentru activitate neconstituțională, a ținut – inițial – să inaugureze statuia pe 22 aprilie a.c., la împlinirea a 150 de ani de la nașterea funestului personaj. Monumentul din bronz, înalt de 2,15 metri, înfățișându-l pe Lenin cu brațul drept ridicat, a fost executat în Rusia anilor ’30 și – prin intermediul unui dealer austriac – a fost achiziționat, pentru suma de 16.000 de euro, din Slovacia. Primăria s-a opus, atacând în Justiție, însă verdictul definitiv, cel puțin la tribunalul din Münster, i-a fost favorabil lui Lenin. Statuia poate fi montată pe piedestal. Ceea ce PMLG a și făcut. Motivația tribunalului? Terenul, chiar dacă fără gard la stradă, deci un fel de buzunar de mare expunere, este proprietate privată, iar statuia nu strică vederea ansamblului arhitectural (!!! – n.n.) Un reprezentant al partidului a calificat soluția Justiției “o fantastică victorie a lui Vladimir Ilici Lenin”.
Dacă în Europa de Est, vreun nebun și-ar fi permis să-și instaleze în curtea fără gard la stradă, cu aprobarea Justiției, statuia lui Hitler, mai mult ca sigur că dna von der Leyen ar fi luat foc, l-ar fi convocat imediat pe prim-ministrul în cauză, i-ar fi tras două joarde la palmă plus o listă de “to do” întocmită pe genunchi și, apoi, l-ar fi trimis pe moș Teacă-Timmermans, cu curul lui cel lat, să inspecteze zona, să țină o lecție de bună-purtare democratică, europeană, să ia de urechi Justiția autohtonă, ca fiind coruptă și partizană, și să propună monitorizarea ei prin sistemul MCV. Mai greu însă să repeți figura și cu dna Merkel, care, vorba‘ceea, a uns-o pe Ursula, e-adevărat cu ajutorul cilibiu al lui Emmanuel, dar a uns-o șefa Europei. (Apropo, oare ce zice mon cher Emmanuel de chestia cu statuia? Allez la France! ) Deci nu se face. Chestie de obraz. Europa, nu-i așa?, are mai multe viteze: ce-i permis Cezarului, nu-i permis magarului.
De la Praga, Platforma de Conștiință și Memorie Europeană a declarat că sărbătorirea lui Lenin în loc public este o ofensă adusă tuturor victimelor comunismului și adâncește durerea rudelor lor, chemând guvernul german să ia toate măsurile pentru evitarea comemorării ucigașilor în masă, iar comunitatea europeană – de a stopa promovarea ideologiilor totalitare. S-ar părea însă că, în Germania, jignirea memoriei zecilor de milioane de victime ale comunismului este constituțională, caz în care guvernul e neputicios.
Între timp, un membru al Comitetului central al PMLG i-a spus unui reporter că virusul i-a forțat pe activiști (care vin din toată țara să facă bairam și să ciocneacă o bere cu Lenin) să amâne dezvelirea. Nu se știe cât.
Așadar, noroc că pandemia a oprit statuia. Mai e o speranță, Lenin nu a învins încă democrația germană. Gute Nacht!
