Școlile din țara vecină Ucraina și-au reluat activitatea, exclusiv online, în primul rând, ca un sprijin moral pentru copiii care au ajuns în străinătate, departe de casele amenințate sau chiar distruse de invazia Federației Ruse.
Nu o să mă pronunț în ceea ce privește calitatea învățământului online ucrainean.
Am auzit comentarii, în rândul părinților și chiar al dascălilor, care sugerau că noi nu am fost capabili să organizăm un învățământ online de calitate pe timp de pace, iar alții reușesc în plin război.
E cert că, în cele mai multe cazuri, în România, nu am avut un învățământ online de calitate.
Nu știu însă dacă se pune problema unui învățământ online de calitate nici în Ucraina, având în vedere contextul.
Dar este un sprijin important pe care școala ucraineană îl acordă.
Și învățământul românesc ajută sute de copii ucraineni, în prezent.
Am mai lăudat, dar e corect să mai luad o dată profesorii dedicați care au venit în sistem special pentru a-i ajuta pe acești copii.
Trebuie remarcată însă discrepanța dintre acești copii, ținuți departe de casă, dar care vor să meargă la școală și ceea ce se întâmplă cu elevii care erau și până acum în țara noastră.
La noi, dezinteresul față de educație este tot mai răspândit în rândul tinerilor, dovadă fiind prezența îngrijorător de mică înregistrată la Bacalaureatul de anul trecut, iar la abandon școlar suntem în continure “campioni”.
Este adevărat că un factor foarte important ce determină rata abandonului școlar este nivelul de trai al populației.
Am văzut deja mulți conaționali care sunt deranjați că ajutăm niște oameni mai bogați decât românul de rând.
Nu e vina ucrainenilor că nivelul salarizării în România este exagerat de scăzut pentru o țară civilizată din Europa.
În plus, în condiții de război, averea nu mai contează.
Poate vor înțelege și tinerii din România, care fug de școală, ceva din dorința de învățătură a copiilor ucraineni.
Citește și:
Sute de refugiați, elevi în România
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!
