Piața obligațiunilor transmite, zilele acestea, un mesaj ambiguu: o aparentă revenire a încrederii, mascată de realități structurale care rămân nerezolvate. Coborârea randamentelor pe termen scurt, chiar și cu 70 de puncte de bază, poate fi interpretată drept un semnal de optimism al investitorilor. Dar acest optimism pare mai degrabă conjunctural, decât solid. Se sprijină pe speranțe politice, nu pe fundamente economice. Victoria lui Nicușor Dan a oferit un suflu de stabilitate într-o atmosferă tensionată, dar stabilitatea de piață nu este, nici pe departe, echivalentă cu stabilitatea fiscală.
Este îngrijorător faptul că piețele reacționează la perspective de guvernare, mai degrabă, decât la politici publice concrete. România are un deficit bugetar record, o administrație publică supradimensionată și un aparat fiscal ineficient. Ordonanța „trenuleț”, un colaj legislativ heirupist, a fost mai degrabă o frână pusă unui car care se rostogolește la vale, nu o manevră de redresare.
Reducerea dobânzilor la titlurile de stat poate da senzația că „statul se împrumută mai ieftin”, dar în lipsa unei corecții reale a cheltuielilor și a unei reforme fiscale profunde, acest avantaj va fi temporar. E ca și cum ai lua o gură de aer într-un lac, fără să știi cât de departe e malul. Investitorii străini, care astăzi par încurajați de un context politic mai clar, pot deveni mâine necruțători, dacă ajustările promise nu vin rapid și coerent.
Execuția bugetară din primele patru luni, mai slabă decât în 2024, e un semnal de alarmă pe care nimeni nu ar trebui să-l ignore. În lipsa unor măsuri dureroase, dar necesare, reducerea evaziunii, eliminarea cheltuielilor inutile, reevaluarea aparatului public, orice revenire va fi o simplă paranteză într-o criză fiscală tot mai greu de ascuns.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News
