Cele două ingrediente extraordinare pe care le are această gripă coronavirotică nouă sunt:
1. că este modificată genetic, ori s-a modificat genetic singură – cum s-a întâmplat de multe ori, în istorie;
2. că este, aşa cum afirmam de mai mult timp, adaptată social şi foloseşte tendinţa noastră de a ne mişca şi de a socializa la nivel global pentru a se împrăştia peste tot.
Mai apoi, în joia mare, am publicat, la rubrica Aldine, un articol, în care explicam cum se răspândeşte, în general, o epidemie şi cum a descoperit umanitatea, încă din zorii ştiinţelor moderne, că soluţia cea mai bună de combatere a epidemiei este să ne oprim puţin, pentru o vreme, izolându-ne, pentru a împiedica răspândirea bolii.
A mai apărut şi această doctrină nouă, a imunizării în masă. Personal, nu cred că suntem pregătiţi pentru a o aplica decât asumându-ne că ne omorâm conştient o parte din semeni.
Suedia a ales această soluţie şi rezultatul este, în prezent, incert. Marea Britanie s-a gândit să o aplice, dar a renunţat la timp. Seminţiile venite pe Insula Britanică din întreaga lume nu permit imunizarea în masă decât asumându-ţi foarte multe victime.
Modelul optim, pare-se, pe care ar putea fi aplicată o astfel de politică de Sănătate este cel al unei ţări ca Olanda: un teritoriu relativ mic (41.500 kmp), controlabil administrativ şi compact, aproape cât Moldova Vestică, dintre Prut şi Carpaţi (46.100 kmp), completat cu o civilizaţie tehnologică foarte avansată, cu un nivel IT&C fabulos, care poate induce un nivel de dezvoltare al Sănătăţii incredibil pentru noi şi, deopotrivă, o monitorizare intensivă a populaţiei.
Care sunt totuşi riscurile asumate, chiar şi în aceste condiţii excepţionale civilizaţional, economic şi educaţional? Olanda este pe locul 14 în lume, în statisticile negative actualizate ale impactului coronavirusului Covid-19.
Are 32.655 de infectări şi 3.684 de decese (vindecările nu apar statistic, probabil pentru că imunizarea aceasta în masă nu permite controlul exact al vindecaţilor batavi), în timp ce România, cu un număr de populaţie comparabil (19,41 milioane), la ani-lumină tehnologici de Olanda (17,28 milioane), cu strategia izolării graduale, adoptată de Cabinetul Orban, completată cu strategia complementară pe Sănătate, are 8.746 de infectări (de patru ori mai puţine), 1.892 de vindecaţi şi 451 de decese (de nouă ori mai puţine).
Ţinta mobilă a vaccinului gripal
La scurt timp după ce oamenii de știință au identificat virusul gripal A (H1N1), în timpul primului război, cercetătorii din toată lumea au început să lucreze la crearea unui vaccin antigripal, ca şi acum. Primele studii clinice privind vaccinul gripal datează de la mijlocul anilor ’30.
Trebuie să înţelegem aşadar un lucru: a durat în jur de 10 ani până a intrat în teste primul vaccin gripal şi, aşa cum vom vedea, oamenii de ştiinţă au descoperit că virusul se modifică genetic şi, prin urmare, trebuie mereu augmentat.
Având în vedere cifra mare de decese printre soldaţii din primul război din cauza aşa-zisei gripe spaniole, armata americană a fost foarte interesată să realizeze cât mai rapid un vaccin gripal.
În timpul celui de-al doilea război, soldații americani au făcut parte din grupele de testare pe teren privind siguranța și eficacitatea noului vaccin.
„Având în vedere incertitudinile din aceste estimări realizate global, eficacitatea vaccinului gripal poate să varieze foarte mult.”
Însă în timpul acestor teste, dintre ani 1942 şi 1945, oamenii de știință au descoperit gripa de tip B (H2N2). Astfel, a apărut necesitatea creării unui nou vaccin bivalent, care să protejeze atât contra virusului A (H1N1), cât și împotriva virusului gripal B (H2N2).
După apariția pandemiei gripei asiatice, în 1957, a fost dezvoltat un nou vaccin împotriva H2N2. OMS a monitorizat tulpinile de virus gripal care circulă în diferite țări, pentru a determina ce vaccin antigripal ar fi necesar într-un sezon viitor.
În timpul pandemiei din anul 1978, oamenii de știință au dezvoltat primul vaccin antigripal trivalent, care a protejat împotriva unei tulpini de gripă A (H1N1), o tulpină de virus gripal A (H3N2) și un virus de tip B. De atunci, majoritatea vaccinurilor împotriva gripei sezoniere autorizate în Statele Unite au fost trivalente.
În anul 2012, a fost aprobat primul vaccin gripal care protejează împotriva unui virus gripal B suplimentar, explică History.com. OMS și centrele sale colaboratoare determină ce tulpini trebuie să se vaccineze, pe baza modului în care virusurile au suferit mutaţii genetice în ultimul an și cum se răspândesc, cu diferite vaccinuri necesare pentru emisfera nordică și cea sudică.
Având în vedere incertitudinile din aceste estimări, eficacitatea vaccinului poate varia foarte mult. Vaccinul 2004 – 2005 a fost eficace doar în procent de 10% în Statele Unite, în timp ce vaccinul 2010 – 2011 a fost eficient doar 60%.
Vaccinul gripal 2018 – 2019 a fost eficient 29% împotriva gripei de tipurile A și B și 44% eficient în prevenirea virusurilor gripale A (H1N1) din Statele Unite ale Americii.
Gripa este documentată în lume încă de acum 440 de ani
Gripele ne-au însoţit, pare-se, în întreaga noastră istorie. Documentări istorice nu apar dintotdeauna. Lipsesc înregistrările exacte și consecvente. În general, epidemiologii consideră că focarul de gripă din 1580 e cel mai timpuriu cunoscut.
Pandemia a început în Asia, vara, apoi s-a răspândit în Africa și în Europa. În șase luni, gripa a contaimat sudul, apoi nordul Europei, ajungând apoi în America. Numărul real de decese nu e cunoscut. 8.000 de oameni au murit doar în Roma.
150 de ani mai târziu, a apărut o altă pandemie, în 1729, în Rusia, răspândindu-se în toată Europa în şase luni și în toată lumea în trei ani. Regele Ludovic al XV-lea a fost infectat. El a afirmat că boala s-a răspândit ca o fetiță nebună sau o „follette”, în limba franceză.
40 de ani mai târziu, în 1781, a lovit o gripă pornită din China, ce s-a răspândit în Rusia, apoi a cuprins Europa și SUA, în următorul an. La apogeu, a lovit 30.000 de oameni/zi, în Sankt Petersburg, afectând două treimi din populația Romei.
Pandemia din 1830-1833 a început în China, răspândindu-se cu navele, în Filipine, India și Indonezia, apoi în Rusia și Europa. În 1831-1832, au apărut focare în SUA.
Ar fi putut afecta 20% – 25% din populația lumii. Prima pandemie de gripă modernă, Gripa Rusă, a apărut în 1889 şi a ajuns în SUA în 70 de zile, afectând 40% din populația lumii.
Gripa spaniolă (1918), „mama tuturor pandemiilor”, a fost cea mai mortală din istorie: a afectat o treime din populația lumii și a ucis până la 50 de milioane de oameni. A venit în mai multe valuri. Şi-a ucis victimele rapid, în câteva ore sau zile.
Secolul XX a cunoscut alte două pandemii gripale: gripa asiatică din 1957 (H2N2) a ucis 1,1 milioane de oameni, iar cea din Hong Kong, din 1968 (H3N2), a ucis un milion de oameni. Ambele au fost combinaţii genetice între un virus uman și unul aviar.
În 2009, un nou virus A (H1N1), Gripa Porcină, a apărut în SUA, răspândindu-se în întreaga lume. A afectat în primul rând copiii și adulții tineri fără imunitate, în timp ce aproape o treime din cei de peste 60 de ani aveau anticorpi.
Față de pandemiile anterioare, Gripa din 2009 a fost relativ ușoară, în ciuda uciderii a până la 203.000 de oameni în întreaga lume. Să avem grijă când construim teorii conspirativiste bazate pe excepţionalitatea aparentă a SARS Cov 2.
