Nu se mai poate ca noi să apărăm întreaga Europă, de unii singuri. Milioane de oameni au fost strămutați în Siria și sunt pe drum spre granițele noastre. Orientul Mijlociu se află și în vecinătatea voastră – nu e chiar atât de departe cum ați putea crede. Ceea ce se întâmplă acolo vă afectează inevitabil și pe voi. Sunt unii care cred că au dreptul să critice în mod constant Turcia, deși poartă singură această povară. Acum e momentul pentru aceștia să înțeleagă că trebuie să depună eforturi pentru o soluție. Pentru că Siria este un test pentru întreaga umanitate – inclusiv pentru Europa.
Pe măsură ce citiți aceste rânduri, un stat din UE, Grecia, își suspendă obligațiile ce decurg din dreptul internațional și dreptul UE și săvârșește acțiuni inumane împotriva solicitanților de azil – împușcarea celor care caută refugiu la granița sa pe uscat și pe mare. Le scufundă bărcile, lansează bombe cu gaze lacrimogene, astfel că a ucis deja trei persoane și a rănit multe altele. S-a opus unei declarații diplomatice referitoare la dreptul internațional. În timp ce valorile comune ale UE sunt călcate în picioare, instituțiile UE sprijină Grecia – deși ar trebui să afirme aceste valori. ONU spune însă că aceste acțiuni sunt ilegale.
Grecia încearcă să închidă Marea Egee și Mediterana, pentru a opri accesul Turciei la aceste mări. Pe de altă parte, mecanismul numit Uniunea Europeană, în logica sa îngustă, găsește justificări acestor politici. Problema nu este doar unul dintre vecinii noștri, care și-a transformat peste noapte pretenția de leagăn al democrației în sursă a acestor imagini groaznize.
Problema este mai generală. A spune că niciun solicitant de azil nu ar trebui să vină în țara lor și că Turcia ar trebui să aibă grijă de ei este iresponsabil și nu vom mai accepta acest lucru. În orice caz, iată că Turcia este din nou forța motrice din spatele tuturor eforturilor de a găsi soluții atât pe teren, cât și la masa de negocieri. Critica, în locul cooperării și a manifestării solidarității, nu va rezolva problema. Dimpotrivă, face ca eforturile în acest sens să fie și mai dificile. Să ne amintim împreună cum am ajuns până la acest punct, ce am experimentat în ultimele luni și ce încă mai experimentăm în prezent.
Când au început manifestațiile, pe fondul revendicărilor legitime ale poporului sirian, regimul Assad a scos tancurile împotriva poporului său, în loc să fie de partea sa. Până în prezent, cel puțin o jumătate de milion de oameni și-au pierdut viața și aproape zece milioane au fost strămutați. Orașele au fost distruse; oamenii sunt epuizați. 3,6 milioane dintre solicitanții de azil – adică două treimi din toți solicitanții de azil sirieni din lume – au venit în Turcia.
Dintre numeroasele organizații teroriste care s-au instalat în Siria, inclusiv PKK / YPG, singura împotriva căreia comunitatea internațională a luptat împreună a fost Daesh. Chiar și așa, adevăratul moment de cotitură în lupta împotriva Daesh a fost operațiunea militară a Turciei „Scutul Eufratului”, lansată în 2016. Daesh a fost eliminată de pe o suprafață mare, după care nu și-a mai revenit. Din 2014, regimul Assad, cu sprijinul Rusiei și al Iranului, a început o ofensivă totală și distructivă asupra opoziției, neținând cont de civili. În ciuda diferendelor față de aceștia, Turcia a încercat să contribuie la căutarea unei soluții cu Rusia și Iran, în loc să caute o soluție cu actori care nu au niciun efect pe teren sau la masa negocierilor.
De asemenea, a fost necesară revitalizarea și repornirea procesului ONU și protejarea vieților a mii de oameni, astfel încât aceștia să nu devină refugiați. Prin formula „Mecanismului Astana”, au fost concepute modalități de a proteja populația de ofensiva de distrugere în masă a regimului Assad. În final, un astfel de mecanism a fost stabilit în Idlib. Și acolo sunt elemente radicale, iar Turcia a luat inițiativa de a separa moderații de radicali. În tot acest timp, sub pretextul combaterii terorismului, regimul Assad a atacat nediscriminat populația civilă și, cel mai recent, soldații turci detașați acolo ca observatori ai încetării focului. Acum, regimul a văzut ce înseamnă să ataci soldați turci și va vedea în continuare.
Când toate acestea se întâmplau și mai ales în etapa de după 2014 – în timpul căreia regimul Assad s-a concentrat pe strategia de distrugere a propriilor orașe și cetățeni, cu sprijin din exterior – fluxul de oameni care au părăsit Siria pentru alte țări a crescut. Toate țările vecine au devenit supraaglomerate cu aceștia. Turcia a devenit țara cu cei mai mulți solicitați de azil din lume. În 2015, haosul a izbucnit în Europa, când solicitanții de azil s-au îndreptat către Europa, părăsind Turcia. Pe 18 martie 2016, am ajuns la un acord cu UE. Acest acord a lăsat din nou povara solicitanților de azil mai mult pe umerii Turciei. Cu toate acestea, am salutat faptul că UE a fost pregătită, deși doar parțial, să împartă sarcina. S-au luat angajamente reciproce, iar în ultimii patru ani, Turcia și-a îndeplinit toate obligațiile în temeiul Acordului din 18 martie.
Pe de altă parte, UE încă nu și-a respectat promisiunea la următoarele capitole: trebuia să se facă o contribuție de șase miliarde de euro; cu toate acestea, doar jumătate din ea a fost livrată. Această contribuție nu a ajuns la noi sau la solicitanții de azil, direct, ci a fost virată către diverse agenții de ajutor umanitar. Valoarea sumei nici măcar nu e demnă de menționat, ținând cont de faptul că am cheltuit cel puțin 40 de miliarde de dolari din resurse proprii în acest sens; și totuși, nici măcar această sumă de șase miliarde nu a fost livrată; nu a fost lansat vreun sistem de admitere umanitară voluntară. Nu am fost sprijiniți în implementarea propunerii noastre pentru instituirea unei zone de siguranță în Siria.
În plus, nu s-au îndeplinit angajamentele privind îmbunătățirea Uniunii Vamale, liberalizarea vizelor, revitalizarea negocierilor de aderare, organizarea de summituri Turcia-UE și cooperarea în lupta împotriva terorismului.
Am declarat că „trebuie păstrată ordinea în Idlib, astfel încât populația de patru milioane de oameni să poată fi protejată de regimul criminal și pentru prevenirea unui aflux de solicitanți de azil”. Din păcate, vocile care ne-au susținut au fost, încă o dată, foarte slabe. Drept urmare, Idlib și-a lăsat din nou amprenta cu sânge în istoria umanității – transformându-se într-o tragedie în 2020. Zona a fost distrusă de aeronavele suporterilor regimului. Doar din decembrie 2019, aproape două mii de civili și-au pierdut viața și cel puțin un milion și jumătate – 80% dintre ei femei și copii – s-au îndreptat către granița cu Turcia. Nu mai putem purta această povară singuri. Nu trebuie uitat faptul că doar în următoarele șase luni va fi nevoie de aproape patru sute de milioane de dolari pentru a oferi sprijin persoanelor strămutate din Idlib.
Atacurile regimului tiranic Assad nu s-au limitat la propriul său popor. Cel mai recent, un atac aerian al regimului Assad asupra soldaților noștri care protejau zona de deescaladare a ucis treizeci și șase de soldați turci.
Vreau să subliniez încă o dată acest lucru: țara noastră nu mai poate purta de una singură această povară grea pe care și-a asumat-o. Este indecent să considerăm această afirmație drept o amenințare, șantaj sau manevră politică. Continuăm să oferim protecția și sprijinul necesar pentru aproximativ patru milioane de oameni în țara noastră. Respectăm principiul nereturnării. Nu există nicio schimbare în politica noastră privind refugiații. Pe de altă parte, nu avem nicio obligație de a-i opri pe solicitanții de azil care doresc să se deplaseze către țări sigure. Nu îi vom împiedica pe solicitanții de azil care, de bunăvoie, preferă să părăsească țara noastră și să meargă în țări sigure. De fapt, nici nu avem dreptul să facem acest lucru. Însă, conform legislației internaționale și a legislației UE, țările în care aceștia merg trebuie să îi accepte. La fel cum am făcut și noi.
Cu toate acestea, milioane de oameni încă sunt rămași în Turcia. Pentru ca acești oameni disperați să poată reveni în Siria, Europa ar trebui să se trezească din somnul său adânc. În cooperare cu ONU, ar trebui să creăm condiții pentru întoarcerea lor voluntară, regulată, sigură și demnă. Mai mult, UE nu ar trebui să încurajeze la iresponsabilitate, ci la responsabilitate. Și, mai presus de toate, ar trebui să coopereze cu Turcia.
Marea problemă a epocii noastre sunt persoanele strămutate. Cel mai înțelept lucru de făcut este rezolvarea acestei probleme direct la sursă. Cât privește Siria, soluția noastră este următoarea: împreună, trebuie să împiedicăm soluția militară a lui Assad și să repornim procesul politic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sirienii se pot întoarce și se vor instala în zonele eliberate de teroriști de către Turcia. Mai mult, trebuie să ne consolidăm împreună lupta împotriva terorismului, fără a face deosebire între organizațiile teroriste. De asemenea, trebuie să lucrăm în direcția unei ordini în Orientul Mijlociu, bazată pe integritate teritorială și norme universale.
Sper că poporul german, care a primit mai mulți solicitanți de azil decât oricare altă țără europeană, va fi conștient de alegerile care urmează și nu va mai da crezare celor care caută să alimenteze ostilitatea față de Turcia. În acest context, unul dintre liderii UE care ne-a înțeles cel mai bine a fost cancelarul Merkel. Cu toate acestea, nici măcar cele douăzeci și cinci de milioane de euro promise – o sumă simbolică, sub forma unui ajutor pentru construirea blocurilor pentru cazarea refugiaților – nu ne-au putut fi transferate, din motive birocratice. Practic, în climatul extins și capricios în care se regăsește Europa, cea mai bună strategie este cooperarea cu Turcia și respectul reciproc. Turcia este membră a NATO și stat candidat la UE. Problemele Europei sau ale vecinătății sale nu vor fi rezolvate într-o singură zi; fără ajutorul Turciei, nu pot fi rezolvate deloc. Acest lucru este foarte clar și depinde de voi să îl înțelegeți sau nu.
Mevlüt Çavuşoğlu
Ministrul Afacerilor Externe al Turciei
