Una dintre problemele arzătoare din Educație este cea a dotării elevilor și cadrelor didactice de predare cu dispozitivele necesare desfășurării cursurilor școlare online.
Pe durata stării de urgență, tabletele, laptop-urile sau desktop-urile puteau fi achiziționate rapid, fără licitație.
Ministerul Educației nu a realizat însă acest lucru, cu toate că instituția s-a confruntat cu problemele legate de contestarea și întârzierea licitațiilor.
În fiecare an rechizitele pentru copiii din familiile defavorizate, manualele și eventuale materiale didactice – acestea din urmă foarte rar achiziționate – ajung, dacă acest lucru se mai întâmplă, cu mare întârziere.
Conducerea Ministerului Sănătății nu a profitat de starea de urgență pentru a asigura măcar o parte din echipamentele necesare desfășurării cursurilor online.
Se poate invoca faptul că nu se știe exact numărul elevilor care nu au acces la tehnologie, dar Ministerul Educației nu poate face rapid o estimare minimală.
În fiecare an, de la unitățile de învățământ, prin inspectoratele școlare se transmit către minister listele cu elevii din familiile defavorizate care ar trebui, conform legii în vigoare, să primească rechizite de la stat.
Numărul acestora a fost aproximativ același în fiecare an, în jur de 330.000 de elevi.
De ce nu a acționat conducerea Ministerului Educației prompt, încât să achiziționeze fără complicațiile aduse de licitațiile publice, pe stare de urgență, măcar un număr de 330.000 de tablete?
Dar să stăm fără griji, inspectoratele vor transmite datele din teritoriu, necesarul va fi centralizat de Ministerul Educației, iar, spre finele anului școlar viitor, o parte dintre elevi vor avea șansa de a beneficia de suportul tehnic necesar cursurilor online.