12.7 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Dresat de Șuteu, Fritz n-a trecut ștacheta Comisiei Europene

La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a publicat raportul de monitorizare al panelului de experți și și-a exprimat îngrijorarea că termenul de înființare a unui ”ecosistem cultural,” din care să facă parte Ministerul culturii, prin AFCN și fel de fel de asociații satelit, având, ca ventuză de bani, Centrul de Proiecte, duce la întârzierea demarării programului ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
Struțo-cămila din mintea expertei – cu zero proiecte culturale de anvergură – a fost trimisă la plimbare. Timișorenii pot trece decontul prestațiilor sale la capitolul pierderi. Vorba șmecherului din Flora: ”altul mai gras, că ăsta s-a ras.”

Menajeria useristă nu îndeplinește standardele europene ale circului

Nu știu dacă domnul Dominic Fritz realizează politica falimentară pe care o duce de nouă luni de zile. Tot felul cioflingari, de țâștibîști, de amibe, hrănite cu planctonul din Bega, de metrese ale ordinului de salvare cu de-a sila și de pațachine ale regimentului i-au făcut capul mare neamțului că ei sunt ceea ce trebuie Timișoarei.
Cel puțin în fața comisiei de monitorizare a proiectului ”Timișoara – Capitala Europeană a Culturii – 2023,” Dominic Fritz a răvășit audiența cu izbucul din zona cărășană. Azi e tare, mâine e apă de ploaie.
Nu știu cât înțelege domnul parașutat în funcția de șef al administrației locale graiul bănățean sau cum se descunie ivărele cuferelor cu tradițiile locale, dar în relația cu experții europeni s-a făcut de chirvai, în rol de patron de ringhișpil. Încercuit de nepricepuți, Dominic Fritz n-a priceput că s-a înfrânt. Că strategia, marca Șuteu, a dat-o în bară. Nu poți crea comitete și comiții (nu știu dacă l-a
studiat și pe Caragiale) așa peste noapte, că ai în bătătură guri flămânde și intelectuali, gata să pună niște clisă pe pipotă.


desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Cât despre studierea expertizei primarului Karoly Telbisz, cel care a reformat orașul la începutul secolului trecut, prin viziune, determinare și cunoaștere a nevoilor locului, nici nu poate fi vorba în cazul lui Fritz.
Prin tot ceea ce se vântură în politica locală, neamțul userist pare a fi un câine de circ. E prins în lesa intereselor unui grup nereprezentativ, ilicit și anti-bănățean. Cum să aduci în târnaț regățeni neobișnuiți cu rânduiala locului: înainte de a intra în casă, dai jos papucii?
Îmi cer scuze dacă primarul neamț, înrolat în comitetele de salvare ale statului paralel de la București, nu pricepe graiul bănățean, e vina lui că și-a luat profesor de limba română străin de spiritul locului.

Salvatorii de nurci și clăbățul paurelui

Experimentul Fritz a eșuat înainte de a începe. Se potrivește Timișoarei, ca nurca în clăbățul paurelui. Nu e el de vină. Vinovați sunt cei care și-au bătut joc de Timișoara, prin propulsarea sa pe orbită ca variantă de salvare.
Revenind la cestiune, vorba Conului Alecu, experții europeni – potrivit documentului public – își exprimă profunda îngrijorare cu privire la propunerea echipei Fritz de reorganizare a comitetului de primire și de servire a Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii – 2023, cu optsprezece luni înainte de desfășurarea evenimentului propriu-zis.

Ecosistemul primarului, statul paralel Asociației TM2023

Primarul Dominic Fritz, instruit să vorbească, atunci când trebuie să tacă, a prezentat comitetului de monitorizare un plan de distribuire a rolurilor și a responsabilităților privind implementarea proiectului capitalei culturale, creând un “ecosistem” din tabula-rasa, dar nu a răspuns experților cu privire la managmentul programului și al dezvoltării acestuia. Realitatea nespusă, dar știută, e că Fritz n-a reușit să-și pună lotrii în conducerea Asociației TM2023 și de aici tot scandalul.

Fritz e captiv în colivia șmecherilor

Papălapte fiind, nu și-a propus obiective măsurabile și nici nu a distribuit responsabilitățile, pentru a demonstra “reziliența,” un termen plăcut celor care dau note altora, dar fără să fi absolvit vreo școală în domeniul managmentului cultural. Depresia edilului timișorean e cu atât mai mare, cu cât e încercuit de indivizi cu elementara la bază și de șmecheri, alții decât degustătorii de vin ai Imperiului Austro-Ungar, denumiți astfel, în perioada ocupației Olteniei.

Primarul dă doi lei și crede că izâmbanul îl duce la Bruxelles

Raportul monitorilor europeni face de râs propunerea primarului de a finanța Asociația TM2023 cu 12.000 de lei pe an (de la un milion pe an), ca și cotizație, bani dați așa, în bășcălie. Tăcând chitic, Fritz s-a chitit pe servirea clientelei la ”împinge tava culturală.”
Experții monitori ai Comisiei Europene recomandă, printre cele șase puncte (adevărate edicte), împăcarea conducerii primăriei cu Simona Neumann – cea care a redactat dosarul de candidatură și a câștigat titlul. Fritz trebuie să se descalțe înainte de a intra în sediul asociației.

Calul progresist nu e decât câine de circ

Mai trebuie să amintim smetia dată edilului, privind imixtiunea cadrelor de partid în desfășurarea proiectului? Căinele de pază al Timișoarei, Fritz, trebuie să se pună cu boticul pe labe, dacă nu vrea să fie dat la lupii DNA, atunci când nu va mai fi de folos pădurilor.  
 
Vocile lumii
Comitetul de experți ai Comisiei Europene


 
”Experiența arată că politica de partid dăunează sever perspectivelor unei capitale culturale și incumbă riscul intrinsec de a-l pune în pericol,” e scris
în pagina a opta, din recomandarea trei, a documentului emis de Comisia Europeană.
 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a desconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Ultima oră
Pe aceeași temă