Din discuțiile pe care le-am avut cu liderii sindicali din sistemul de învățământ am înțeles că dezbaterile/negocierile pe proiectele legilor Educației cu reprezentanții ministerului de resort au decurs satisfăcător.
Sindicaliștii spun că multe dintre propunerile lor au fost îmbrățișate de conducerea ministerului.
Multe dintre aspectele introduse de sindicaliști în lege prevăd însă direct activitatea lor.
Este un lucru firesc ca drepturile sindicatelor să se regăsească în lege, dar rămâne un semn de întrebare legat de cât de mult au fost abordate problemele fundamentale ale sistemului de învățământ.
De remarcat ca fapt pozitiv modificările aduse proiectului Legii învățământului preuniversitar, la propunerile sindicatelor, ce au plasat Evaluarea Națională înaintea admiterii în colegii și introducerea ca probă distinctă în cadrul Bacalaureatului a Limbii și literaturii române.
E un aspect pozitiv și introducerea elementelor de gramatică în această probă.
În prezent pot lua note mari la Limba și literatura română candidații de la Bacalaureat care nu știu să scrie corect, pentru că așa este prevăzut baremul de corectare.
Dezbaterea pe legile educației lasă însă impresia că a fost/este realizată pe repede înainte.
Ministerul pare interesat doar să bifeze și această etapă, să accepte unele modificări ale partenerilor de dialog social, ce privesc, în mare măsură, doar interesele unor categorii, în timp ce șefii Învățământului se asigură că au “marile lor lovituri” plasate precis în textul legislativ.
Se impune o prelungire a termenului în care legile să se afle în dezbatere publică.
Perioada dezbaterii a coincis cu cea a concediilor.
Este adevărat că durata dezbaterii este cea legală și că interesul pentru Educație nu trebuie substituit cu dorința arzătoare a concediului.
În același timp, două legi atât de importante nu ar trebui abordate în viteză, dacă intențiile sunt cu adevărat cele enunțate de conducerea Ministerului Educației.
Citește și:
Legi ale Învățământului, nu în interesul elevilor
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!