Încă de la început vreau să subliniez că nota obținută la examenul de titularizare în sistemul de învățământ preuniversitar nu relevă neapărat nivelul de pregătire al unui profesor.
Doar dacă nu a fost pregătit pentru acest examen, la data susținerii, nu înseamnă că nu este capabil să le predea eficient elevilor materia de școală.
Evident, se schimbă situația în cazul profesorilor care susțin de ani buni examenul, iau note rușinoase, dar rămân suplinitori, predau în continuare în fața clasei, pentru că nu dorește nimeni altcineva postul lor.
Este, în general, situația școlilor din mediul rural și cea a liceelor tehnologice.
La polul opus sunt candidații care iau note și de peste 9 an de an, dar nu se titularizează pentru că vizează un post într-un colegiu național de top, iar aici concurența este foarte mare.
Sunt anomalii ce persistă de foarte mulți ani, iar ca efect, cum era de așteptat, acest examen foarte important și destul de dificil și-a pierdut din seriozitate, din cauza numărului mare de candidați care-l tratează superficial.
Aceasta, pentru că știu că nu prea au ce pierde, chiar dacă obțin note de 4 sau 3, rămân la catedră, pentru că nu au concurență pe post, la școala în care predau.
Aici ar trebui să intervină cei care conduc Învățământul.
Un candidat care ia trei, patru, cinci ani la rând note foarte mici la Titularizare nu ar trebui să mai aibă dreptul de a participa, la o altă sesiune sau două.
Ca să nu ne mai batem joc de acest examen și de imaginea școlii românești, în general!
Legea învățământului preuniversitar, dacă va fi adoptată în forma actualului proiect, va amplifica diferența între licee, prin crearea colegiilor de “excelență”.
Nu e un lucru rău să ai clase formate din elevi foarte buni, pentru că unde ai copii de toate nivelurile, este extrem de greu să-i ajuți pe toți să-și exploateze potențialul maxim.
Dar ce facem cu școlile și liceele unde nu vrea să predea nimeni?!
Probabil că o soluție ar fi bani mai mulți pentru profesorii care merg în mediul rural și la liceele tehnologice, pentru a compensa dorința de a preda la colegii cu elevi foarte buni sau care au părinți cu “dare de mână”.
Citește și:
Profesorii repetenți rămân la catedră
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!