Un trai în esență decent, cu posibilități de dezvoltare pentru fiecare. Ne-am așezat într-o ordine mai mult sau mai puțin capitalistă, am trăit și trăim, în principiu, liberi, dar fie suntem urmăriți de un blestem, fie cineva își bate joc de noi; orice ne-am dorit sau ne dorim, suntem mereu pe ultimele poziții ale clasamentelor, oricare ar fi acestea, statisticile arătându-ne că am făcut prea puțin, iar realitatea este mult prea adesea sumbră sau chiar degradată.
Nu vreau să fiu meschin, foarte multe lucruri s-au schimbat în bine.
Le știm cu toții. De la posibilitatea de a deschide o afacere, până la libertatea de a călători, românii sunt azi la mare distanță de regimul comunist. Suntem membri ai NATO și UE. O listă lungă de schimbări profunde ne-au marcat viețile în bine.
Dar o seamă de lucruri pe care ar fi trebuit să le rezolvăm deja sunt încă pe o listă lungă de dorințe. Iar între ceea ce ne dorim și ceea ce reușim să împlinim este o distanță care pare extrem de greu de parcurs. Și nu mă refer la faptul că am dori să zburăm în spațiu.
Ne dorim autostrăzi, ca în toată Europa; cerem prea mult? De foarte mulți ani, ne dorim să putem străbate țara și de-a lungul, și de-a latul ei pe drumuri moderne. Nu doar noi, cetățenii, avem nevoie de autostrăzi, ci și economia românească. Mai ales, economia.
Nu avem autostrăzi, în fiecare an mai adăugăm câțiva centimetri, există câteva șantiere, dar suntem departe de ceea ce ne dorim și toate informațiile din domeniu arată că mai avem mult până …departe.
Ne dorim o Românie în care educația să fie un stâlp de sprijin autentic pentru dezvoltarea țării, dar și a fiecăruia dintre noi în parte. Ne chinuim de 31 de ani să construim un sistem de educație coerent, performant și care să răspundă nevoilor de dezvoltare din toate punctele de vedere. Am instalat camere de luat vederi în sălile de examene pentru a opri furtul, dar nu am lucrat la calitatea programei, la susținerea dascălilor, la renovarea școlilor etc. Toți administratorii sistemului vorbesc de abandonul școlar, nimeni nu face nimic pentru a-l opri.
M-am bucurat acum șapte ani, când am ales un președinte care anunța un proiect numit România Educată. Dar iată că acest proiect a avut nevoie de șapte ani (nu șapte ani de acasă!) pentru a ajunge în dezbatere publică. Șapte ani în care generație după generație de tineri a avut parte de un tratament complet nepotrivit, ca să folosesc un limbaj blând. Iar educația încă stă pe loc și este de neînțeles de ce un proiect prioritar a avut nevoie de șapte ani ca să ajungă acum în faza de discuții publice. Iar agenda educației acum este dedicată …educației sexuale!
Sistemul de sănătate funcționează datorită eroismului medicilor și personalului medical.
Oricâte contestări au înregistrat și difuzat masiv mass-media românești referitoare la profesionalismul sau moralitatea unor profesioniști ai medicinei, acestea sunt excepții și trebuie tratate ca atare. Calitatea actului medical și grija pentru sănătatea oamenilor au stat la baza funcționării sistemului, dar acestea au fost asigurate de medici, asistente, infirmiere, brancardieri etc. Nu de cei care au condus sistemul.
Sistemul medical românesc este grav suferind de boala numită feudalitate, iar aceasta afectează atât structura, cât și funcționalitatea sistemului. Ministru după ministru, cuvântul-cheie a fost „reformă” (pe banii noștri!), dar așa cum au venit, reformele au plecat cu fiecare ministru. Am trecut prin tot felul de etape ciudate, de la subfinanțare, la exodul medicilor, de la incendii în spitale, la lipsa investițiilor. Ne dorim spitale noi și moderne, toată lumea politică le promite, nimeni nu le construiește!…
Ne dorim foarte multe lucruri normale, dar normalitatea refuză să apară!
Ne dorim să trăim în orașe nepoluate. Dar, cu excepția micilor orașe în care a dispărut orice urmă de industrializare, poluarea ne afectează viața și sănătatea. Vrem localități curate, dar în București avem probleme grave de gestiune a curățeniei și ridicării gunoiului. Ne dorim utilități ieftine, mai ales că producem aici în țară energie electrică, dar prețurile o iau frecvent razna. Am încredințat managementul unor domenii vitale unor companii mari, multinaționale, pentru că noi nu am fost în stare să le gestionăm bine. Ce a rezultat? Prețuri mari, întreruperi la furnizare, investiții făcute doar pentru profitul acestor companii. Statul român, care ar trebui să vegheze la buna funcționare a acestor firme și la bunăstarea românilor a fost mereu în vacanță.
Ne dorim transport public decent și trenuri și căi ferate moderne (unde sunt căile ferate române, care chiar și în din timpul comunismului mergeau mai bine ca azi?). Nici pe acestea nu le avem la parametrii corespunzători celui de-al treilea mileniu.
De ce ni se întâmplă toate acestea?
Răspunsul este extrem de simplu: cei care au condus și conduc România nu știu, nu pot sau nu vor să îndrepte nimic!
Toți au promis că vor lucra pentru noi, toți sunt plătiți de noi să o facă, dar de la promisiune la realizare este un drum mult prea lung. Am asistat și asistăm încă la cumplite bătălii politice: de la cele electorale, la competițiile interne din partide. Dar oamenii de valoare refuză parcă să se arate. Zilele acestea toată lumea este cu ochii pe lupta din interiorul PNL. De acord, trebuie urmărită, dar pe noi ne interesează mult mai mult spitalele, autostrăzile sau ridicarea gunoiului. Energii fantastice se consumă în războaie care nu aduc oamenilor niciun beneficiu.
Când se vor termina toate acestea? Greu de spus. Este limpede însă că drumul spre România normală, și acesta anunțat cu emfază de președintele țării, va mai trece mulți ani prin gropi. Clasa politică refuză cu obstinație să se subordoneze poporului. Mentalitatea de vechil bate mentalitatea de servant public. Partide de tot felul, unele mai vechi, altele mai noi, arată aceeași preocupare pentru obținerea puterii, în defavoarea folosirii puterii pe care au primit-o în favoarea poporului și a țării.
Prin urmare, cred că este momentul să fim mult mai atenți la ce ne dorim, cum ne dorim și ce fel de așteptări să avem. Declinul clasei politice românești se vede fie și numai dacă urmărim evoluția participării la alegeri, care este tot mai scăzută. Iar dacă ne dorim ceva, este limpede că trebuie să începem să ne dorim mai mult de la noi înșine.
Nu putem compensa lipsurile evidente arătate de politicienii noștri. Dar sunt lucruri pe care le putem face singuri, iar dacă noi înșine devenim mai buni, dar și mai pragmatici, poate vom reuși să promovăm oameni de valoare în funcțiile de conducere a țării. Din păcate, așteptările pe care le investim la fiecare patru sau cinci ani în partide sau politicieni se dovedesc prea mari. Mereu prea mari. Așa că ar fi timpul să ne bazăm mult mai mult pe noi înșine.
Vă doresc tuturor multă sănătate și vă îndemn pe toți să mergeți să vă vaccinați!
