Dar Ucraina nu e membru NATO. Nu contează. Face parte din coridorul de securitate al Alianței Nord Atlantice.
Conform doctrinei Brzezinski, formulată înainte de căderea Cortinei de Fier, Rusia nu trebuie să se învecineze direct cu statele membre ale Pactului Nord Atlantic.
O zonă tampon era proiectată de la Marea Baltică, la Marea Neagră. Numai imensa autodeterminare a popoarelor asuprite și insistența guvernelor din Lituania, Letonia și Estonia de a se desprinde de URSS, în anii ’90, au dus la irelevanța zonei tampon, gândită de strategii militari americani.
Așa și-a făcut loc de fugă și Ucraina, demonstrând prin acțiuni succesive că este un bun partener internațional.
Nimic despre Republica Rotschild
Lăsând la o parte epitetul de azi “Republica Rotschild,” guvernul de la Kiev, încă din vremea când se puneau la cale planurile de destrămare ale Uniunii Sovietice, agreate (aflăm acum n.a.) și de liderul de la Kremlin de atunci, Mihail Gorbaciov, a renunțat la arsenalul său nuclear, 176 rachete balistice intercontinentale, 144 de bombardiere strategice Blackjack și Bear-H, împreună cu cele 1.900 de focoase pe care aceste rachete și bombardiere le puteau transporta – toate fiind proiectate și construite pentru a lovi Statele Unite.
Partener strategic, odată cu România
De când Ucraina și-a recâștigat independența, în 1991, Kievul a fost de acord să își alinieze politica de neproliferare cu cea a Washingtonului. Un rezultat imediat: guvernul ucrainean a reziliat contractul de furnizare a echipamentului nuclear centralei pe care sovieticii au proiectat-o la Bushehr, în Iran. Ani mai târziu, guvernul ucrainean a fost de acord să transfere uraniul îmbogățit la un depozit cheie al SUA.
În 2003, după căderea Bagdadului, Ucraina a fost de acord să furnizeze trei batalioane forței de stabilizare a coaliției irakiene. Din acea vară până la sfârșitul anului 2005, Ucraina a avut al patrulea cel mai mare contingent de trupe din Irak, după Statele Unite, Marea Britanie și Polonia.
Țara de la nord a semnat parteneriatul strategic cu SUA, în același an cu România, ulterior Administrația de la București fiind de acord cu prevederile Tratatului privind relațiile de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ucraina, prin rușinoasa cedare a Bucovinei de Nord.
Dacă România a trecut mai rapid la reformele structurale, nu același lucru s-a întâmplat cu țara vecină.
Proamericanul Kucima a fost înlocuit la președinția țării de Iușcenko. Pentru că în Ucraina forțele pro-ruse erau extrem de puternice, în 2004, i s-au organizat manifestațiile revoluției portocalii, de la care s-a inspirat și Traian Băsescu.
Buna conviețuire Iușcenko-Bush n-a durat decât pe perioada mandatului celui din urmă.
De la ce a pornit războiul?
Rușii au reușit în 2010 să-și impună omul: Ianukovici. Acesta a încercat să se vadă cu noul președinte SUA, Barack Obama, dar fără sorți de izbândă, astfel că în 2013, i s-a pregătit de diviziile de oengeuri ale lui George Soros debarcarea. Așa s-a născut mișcarea spartană, nu spontană, Euromaidan.
Prooccidentalul Petre Poroșenko a ajuns mai mult servit președinte, fără instrumente și convingeri democratice.
Pentru a fi pedepsită noua președinție filo-americană, Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014. Trupele sale speciale au oferit sprijin constant secesioniștilor din regiunea Donbas. Luptele dintre forțele ruse sau, cum vreți, separatiste și armata ucraineană din Donbas au provocat aproximativ 10.000 de victime, cifre rămase însă neoficiale.
Zelenski, jolie-jocker-ul Deep State-ului
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
Ucraina nu s-a branșat pe repede, înainte la reformele politice și economice, așa cum și le-ar fi dorit Washington-ul – dar cu privire la problemele cheie de politică externă, Kievul a fost foarte receptiv la dorințele SUA. Asta a dus la sprijinul constant al Administrației de la Casa Albă, până la venirea lui Donald Trump.
Luat cu vorba, era să uit de Vladimir Zelenski, actorul făcut peste noapte președinte cu sprijin american.
De ce nu a mai continuat Trump linia ascendentă de susținere a Ucrainei?
Simplu. Știa că acolo Deep-state-ul a organizat prin traderul Franklin Templeton, cel care administra și la noi Fondul Proprietatea, cele mai oneroase și viclene acțiuni de scoatere a banilor negri.
Pe lângă muppet-ul ajuns președinte la Kiev, Hunter Biden, fiul actualului președinte al SUA, Joe Biden, și-a făcut primul million, așa cum se spune.
Acum înțelegeți de ce Washington-ul a lansat în ianuarie pachetul de ajutor financiar pentru armata Ucrainei? De ce datoriile externe au fost preluate de Rotshildzi? De ce guvernul de la București a semnat pe ascuns un acord de cooperare militară cu Ucraina?
Sunt bani de cheltuit. Iar războiul mistuie poftele de profit ale multor industriași.
Pe cai, că se trage! În curând.
Vocile lumii
Joe Biden
Președinte SUA
Printr-un apel telefonic, președintele american Joe Biden i-a transmis omologului ucrainenean „sprijinul neclintit al SUA pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii continue a Rusiei în Donbas și în Crimeea”, a anunțat Casa Albă printr-un comunicat.
