5.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCum se relaxează ţările europene

Cum se relaxează ţările europene

Pentru că urmează şi în România un dezgheţ de reguli, am luat temperatura mai multor naţiuni, ghidonându-ne după relatările din presa quality.
Ce e de la început de remarcat e că mai toate ţările şi-au redeschis bisericile.
Cât despre revenirea la şcoală, totul e neclar. Ce program? Când şi în ce condiţii?
Marea problemă rămâne peste tot purtarea măştilor de către şcolarii de sub 12 ani.
Italienii trebuie să completeze 6 formulare pe zi
Pe fondul confuziei și a frustrărilor că nu înţeleg noile reguli, patru milioane jumătate de italieni s-au întors de ieri la muncă, potrivit Il Giornale.
Guvernul de la Roma a emis un set de reguli de limitare a circulaţiei care au început ieri și vor rămâne în vigoare până pe 17 mai.
Italia, cu aproape 29.000 de decese cauzate de Covid-19, se resimte. După 55 de zile de izolare cruntă, populaţia este extrem de nervoasă. Premierul Conte a fost nevoit să ia măsuri de relaxare.
Cifra extrem de mare a celor pierduţi a făcut guvernul să impună o maximă prudenţă.
Autorităţile vorbesc despre o viitoare coabitare cu virusul, până la descoperirea unui vaccin.
Micile magazine pot da treptat lacătul jos. Marilor uzine li s-a impus distanţarea socială a muncitorilor. Restaurantele se vor deschide de la 1 iunie.   
Guvernul a stabilit că sunt permise vizitele italienilor „la cei cu care au legături stabile şi afective.” Peninsularii au înţeles că decretul le permite deplasarea la amante, dar că nu pot merge încă la prieteni.
O mare confuzie a apărut prin deciziile separate ale autorităţilor locale, unele impunând condiţii draconice, altele doar purtarea de măşti.
În Sicilia, Sardinia și Emilia Romagna, oamenilor li se permite să meargă la casele de vacanţă pentru reparații și întreținere, în timp ce în Toscana este interzis, de exemplu.
Italienii au de completat un set de şase formulare când vor să se deplaseze. Astfel, reţelele sociale au explodat. Un val de critici şi de umori s-au lansat public asupra guvernanţilor.
 
Belgienii mai mari de 12 ani trebuie să poarte măşti în public

Începând de ieri, în Belgia au început să circule mai multe mijloace de transport în comun, iar purtarea măştilor de protecţie în transportul în comun de către persoane cu vârste peste 12 ani devine obligatorie. De ieri şi cei cu boli uşoare vor fi primiţi în spitale, iar magazinele de textile și croitoriile se vor redeschide pentru a putea confecționa măști de protecție, scrie Sky News.

 

Vocile lumii:

Cancelarul german a avertizat că Germania a realizat până acum doar un succes fragil împotriva epidemiei. Amintind că nu există încă un vaccin împotriva noului coronavirus, ea le-a cerut compatrioţilor săi să dovedească în continuare prudenţă extremă.

 

 

“Foştii dederişti sunt mai disciplinaţi şi ascultă mai bine de reguli. Doar tinerii au fost la fel de expuşi, ca cei din vest, datorită mobilităţii lor excesive”
 

Copiii spaniolilor au voie să facă exerciţii fizice o dată pe zi

Extrem de speriată de pandemie, Spania amână relaxarea până pe 9 mai. Cu toate acestea, copiilor li se permite de ieri să părăsească locuințele pentru a face exerciții fizice o dată pe zi.

În Austria se redeschid bisericile

Ridicarea blocajului a început săptămâna trecută cu redeschiderea micilor magazine, cele de bricolaj și grădină. Există speranțe că muzeele și restaurantele ar putea fi operaționale după 15 mai. Ştirea momentului e că se redeschid bisericile. Austriecilor le este permis să se întrunească în grupuri de până la zece persoane, cu recomandarea păstrării distanței de cel puțin un metru, potrivit Deutsche Welle. Austria a înregistrat până acum peste 15.500 de infectări și aproape 600 de decese provocate de COVID-19. 

Şi în Franţa se reiau slujbele religioase

Ridicarea restricţiilor e mai domoală. Totuşi, slujbele religioase se reiau.

Dederiştii au ascultat mai mult decât vest-germanii de regulile impuse

Încetul cu încetul se redeschid librăriile, florăriile, magazinele de modă, magazine de biciclete și de mașini, precum și alte magazine mai mici de 800 mp, care au fost autorizate să se redeschidă de ieri, conform Telegraph. Sălile de gimnastică, restaurantele și barurile rămân închise în timp ce publicul este îndemnat să poarte măști în toate zonele publice. Școlile vor începe să funcţioneze în mai multe etape, începând de ieri, 4 mai.
Interesant e că populaţia din Germania Răsăriteană (din fostul DDR) a fost mai puţin afectată de pandemia cu SARS-CoV-2. Presa comentează că sunt mai disciplinaţi şi ascultă mai bine de reguli. Doar tinerii au fost la fel de expuşi, ca cei din vest, datorită mobilităţii lor excesive.

În Marea Britanie nu se relaxează nimeni

Urgența se concentrează pe controlul focarelor. Guvernul care iniţial nu dorea izolare şi carantină nu are acum nicio strategie de ieșire din criză.

În supermarketurile din Polonia se intră pe rând

În Polonia, vârful pandemiei a fost înregistrat în 19 aprilie, moment cu cele mai multe infecţii pe zi. Autorităţile vor o relaxare graduală. ciuda unei creșteri record în cazuri noi pe 19 aprilie, guvernul se Parcurile și pădurile au început să se redeschidă. Dar restricţiile numărului de cumpărători din magazine rămân în vigoare.

În Ungaria nu se dau concerte până în 15 august

Deşi au cei mai puţini morţi din regiune din cauza COVID-19, guvernul Orban rămâne rezervat în ceea ce priveşte relaxarea. Toate manifestările cu un public de peste 500 de persoane vor fi interzise până pe 15 august.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat ieri că Decretul Stării de Urgenţă nu se va mai prelungi după 15 mai. 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

CCR dă un ghiont României spre haos

România traversează un moment tensionat pe scena politică, amplificat de o decizie recentă a Curții Constituționale (CCR), care a hotărât renumărarea tuturor voturilor,...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...

Rețea internațională de trafic de heroină destructurată cu sprijinul Europol

Un lider al unei rețele de trafic de heroină, responsabil pentru transporturi masive de droguri din Iran către Europa de Vest, a fost arestat...
Ultima oră
Pe aceeași temă