Desigur, după ce această criză se va fi terminat. Haideţi să vorbim despre oportunităţile pe care le avem, la rece. Nu aş vrea să vină ziua în care să spunem resemnaţi, ca poetul: „Da qui, messere, si domina la valle. Cio che si vede e”.
Oportunitatea de a ne digitaliza cât mai profund cu putinţă. Ştim acum cam cum circulă şi se răspândeşte acest virus ubicuu ca tehnologia înaltă. Se ia de pe haine, suprafeţe, lucruri, orice material, care poate fi purtător al secreţiilor noastre eventual infectate cu virusul acesta, care este inodor, incolor şi nu are nici un gust.
Dacă SARS Cov 2 nu ne lasă să facem o mulţime de lucruri, să încercăm, la nivel individual şi instituţional, să facem cât mai multe digitalizat, că şi tehnologia digitală e ubicuă şi virusul nu se transmite astfel.
În locul lui Florin Cîţu, m-aş preocupa, dincolo de finanţarea combaterii răspândirii SARS Cov 2, de digitalizarea Fiscului Român şi structurii guvernamentale. Acum 15 ani, scriam despre structura agenţiilor Cabinetului Tăriceanu.
Trei săptămâni m-am îngropat în bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestor entităţi guvernamentale. La finalul muncii acesteia chinuitoare şi pline de birocraţie, am ajuns la concluzia că, cu excepţia actualului ANCOM (pe atunci ANRC şi, ca şi acum, pe profit, din taxele aplicate operatorilor), vreo 60 de instituţii guvernamentale înghiţeau cam 715 milioane de euro.
De la început, am fost convins că nu pot afla cifra exactă a efortului bugetar făcut pentru finanţarea agenţiilor guvernamentale. Din calcul, am exclus analizarea tuturor deconcentratelor din ţară, pentru că, dacă m-aş fi pus pe treabă şi le luam pe toate la scărpinat, terminam în trei luni.
Prima mea concluzie de lucru a fost că, oricum, aproape trei sferturi de miliard de euro (peste 10 milioane de euro efort bugetar anual/agenţie) erau o cifră abjectă, ce trebuia să scadă. Dacă iau în considerare că n-am calculat şi ce se întâmplă în deconcentrate, cifra era mult mai mare.
Oportunitatea unui audit instituţional. Am avut apoi o discuţie edificatoare cu expertul în management Valentin Ionescu. Sintetic, ideea era că, pentru a stopa scurgerile invizibile de bani din structura guvernamentală, trebuie să refaci întreaga structuralitate a tuturor entităţilor şi corelaţiile dintre acestea.
Informatizarea sistemului este următoarea noastră mare miză
Din curiozitate, am început să intru pe website-urile ministerelor şi am descoperit lucruri interesante. La Ministerul Agriculturii de exemplu existau vreo trei entităţi ce se ocupau, în diferite feluri, cu… piscicultura!
Aveam (şi avem şi acum) două agenţii de plăţi din bani europeni: APIA şi Agenţia Sapard (actuala APDRP), cu două sisteme informatice incompatibile între ele.
Comisia Europeană ne ceruse să avem una. Am scris atunci că Ministerul Transporturilor e un golem care nu poate fi condus de nimeni, chiar dacă ar fi un geniu al managementului instituţional. Credeţi că mai ştie cineva numărul ordinelor de ministru din acest minister?
Am mai observat că avem două entităţi dedicate copiilor. ORA (Oficiul Român pentru Adopţii) era subordonat direct premierului, iar alta (DGASPC de azi, care gestiona banii copiilor) era la Ministerul Muncii.
Exista un program de informatizare a Fiscului, cu experţi portughezi, pe care nu am făcut aproape nimic niciodată.
„E necesar ca un audit instituţional să stabilească unde apar călcări pe funcţii între instituţii şi cum trebuie restructurat tot.”
Valentin Ionescu mi-a declarat atunci că este necesar un audit instituţional care să stabilească unde apar călcări pe funcţii între toate instituţiile guvernamentale, unde sunt blocaje în instituţii şi cum trebuie restructurat totul, pentru a reduce la maximum pierderile.
Întrebarea care se pune este: suntem conştienţi că, faţă de situaţia moştenită de Cabinetul Orban de la Cabinetul Dăncilă, ceea ce se întâmpla, din punct de vedere fiscal-bugetar, în 2005, era o dulce poezie?
Oportunitatea de a ajunge mai repede pe excedent bugetar. Am o convingere secretă şi o voi mărturisi acum: sunt sigur că, dacă acum s-ar face o simplificare la maximum a structurii bugetare, mai ales în condiţiile contractării evidente a PIB-ului, care este clar că ne aşteaptă „la finalul zilei”, România ar fi pe excedent bugetar.
Sumele de bani care fug din sistem sunt imense şi, deocamdată, Guvernul de-abia a reuşit să scarpine pielea groasă de trei centimetri de pe spatele elefantului.
Cel mai simplu pentru Guvern ar fi să informatizeze sistemul. Calculatoarele nu mint niciodată. La debutul anilor ’30, Portugalia condusă de generalul Oscar Carmona era în sevraj economic, social şi politic, de la începutul secolului.
Dar Carmona a avut inspiraţia să numească ministru al Finanţelor pe un tip implacabil, Antonio Salazar de Oliveira, care într-un an a pus bugetul ţării pe excedent. De altfel, regimurile de genul celui al lui Salazar, Francisco Franco (în Spania) sau Augusto Pinochet (în Chile) sunt numite „dictaturi pentru dezvoltare”.
După criză, vor exista multe oportunităţi, dar nu va exista capital
Aici, în privinţa lui Salazar ş.a.m.d., am cel puţin doi bemoli.
1. Tustrei cei pomeniţi, dincolo de aspectele pozitive menţionate, au fost nişte criminali. PIDE, în Portugalia, DINA, în Chile, şi Guardia Civil, în Spania, au făptuit crime nici acum cunoscute exact.
2. Vremurile în care un stat putea fi condus cum a făcut-o Salazar, la mijlocul secolului trecut, au apus. Aşa ceva nu mai e posibil.
Oportunitatea de a restarta dezvoltarea. Deja am afirmat săptămâna trecută că pe piaţa muncii, unde mediul de business striga efectiv după forţă de muncă, a apărut o oportunitate: românii ce vin din străinătate (evident, nu hoţii de buzunare, spărgători de case, interlopii, cerşetorii) vor avea, când se termină criza, o problemă: unele locuri de muncă (cu atât mai multe, cu cât va dura mai mult stopul economic) nu vor mai exista şi, când vor suna la Dusseldorf, Alicante, Rennes sau Modena, vor descoperi că la celălalt capăt al firului nu mai răspunde nimeni. Vor fi obligaţi să-şi caute de lucru în ţară.
Aici, intrăm într-o chestiune foarte complexă. După ce se termină această criză, vor fi multe oportunităţi, pieţe noi de deschis, noi metereze economice de cucerit, dar nu va fi şi capital de lucru. Statul va fi sărăcit după efortul de a salvgarda criza şi va dura până când se va forma capital disponnibil pentru dezvoltare.
Mediul de business, subţiat cum se va prezenta, va fi cu proviziile băneşti consumate, cu excepţia unor oportunişti (în sensul bun al cuvântului), ce vor câştiga enorm din criză.
Situaţia va exista şi la instituţiile europene, şi la instituţiile Bretton-Woods (Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional), şi în ceea ce priveşte marea finanţă globală.
Iar de data asta nu se va mai repeta scenariul de la finalul celui de-al doilea război, dacă nu va exista o Americă democratică şi deschisă spre lume, care să pună la punct un alt Plan Marshall. Efectul va fi că de exemplu cine va controla Italia atunci va controla şi estul, şi vestul bazinului mediteranean, cum a explicat recent expertul în afaceri de securitate Iulian Fota.
După părerea mea, aşa se explică dărnicia, filotimia, mecenatul dezinteresat actuale ale Beijingului şi Moscovei, în relaţia cu Roma cea naivă, unde la putere este Movimento 5 Stelle, care dă şi premierul, unul care, întâmplător, poartă nume de conte, este independent, dar a luat decizii cruciale cu o întârziere flagrantă.
Unde vom fi noi, românii, atunci şi ce se va alege de noi? Depinde de cât de deştepţi suntem.
