23 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Contra ­– Euro 2020!

Mai avem de jucat două meciuri: pe 17 noiembrie acasă, cu Lituania, şi pe 20 noiembrie la muntenegreni acasă. În condiţiile în care Serbia dispută ultimele două jocuri acasă cu Muntenegru şi Lituania, e greu să mai prindem primul loc din grupă, care ne-ar rezerva o grupă mai prietenoasă, cu adversari mai slab cotaţi. Totuşi, Muntenegru mai are un cuvânt greu de spus. Dacă scoate un scor bun la Belgrad, meciul decisiv îl va da cu România pe 20 noiembrie la Podgorica. Grupa se joacă în continuare.

Ne batem pentru locul 2, aşa cum a prevăzut Cosmin Contra înaintea partidei de duminică de la Bucureşti.

Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor.

Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020. Avem destule puncte pentru a spera să jucăm meciurile acasă.

Deci nimic nu e pierdut. Şi mai e şi ecuaţia Muntenegru în joc.

Campionatul European de fotbal 2020 se va desfăşura, în premieră, în 12 mari oraşe ale Europei şi în vecinătate. Bucureştiul va fi gazda a patru partide (din grupe şi optimi de finală), pentru care mai sunt necesare reabilitarea stadioanelor Ghencea, Giuleşti, ­Dinamo şi Arcul de Triumf, ca arene de rezervă şi pentru antrenamentele echipelor naţionale.

Visul frumos ar fi să jucăm la Euro 2020 la Bucureşti în faţa unui stadion mustind de lume într-un an al aniversării Tratatului de la Trianon.
După egalul de duminică, putem spune că e greu să fii Contra când 48.513 sunt „pentru“ obiectivul locul 1 în Grupa 4 a Seriei C a Ligii Naţiunilor, un fel de Liliputania, o antecameră a gigan­ţilor fotbalului european.

Cosmin Contra a fost mai realist decât zecile de mii de suporteri ai naţionalei şi a prevăzut înaintea partidei de duminică situaţia de faţă. Ne batem pentru locul 2 şi avem şansa unui play-off de mare spectacol chiar la Bucureşti, ca preludiu al Euro 2020.

Individual, sârbii au fost mai buni. Ai noştri parcă veneau din ţara lui Liliput. Dacă ne gândim că 40% din selecţionaţi vin de pe filiera Academiei lui Hagi, putem recunoaşte că mai mult nu se poate.

După eliminarea justificată a lui Tamaş, care a mai şi făcut gură după meci, la fel ca unii dintre jucători, antrenorul nu avea cum contra asaltul nepoţilor lui Ibrahimovici. S-a aşezat într-un 1–4–4–1, stil poreclit „Autobază“ încă de pe timpul lui Sorin Cîrţu. Contra a jucat cartea prudenţei. Fiecare adversar era talonat de doi liliputani. N-avea de ales şi în inferioritate tehnică. Tehnica am mai văzut-o şi în 2017, în Polonia, la marele Daum.

Formula de apărare pe două linii poate fi eficientă cu doi zburători pe flancurile laterale. Altfel, vârful stă înţepenit degeaba. Stanciu și Drăguș n-au reuşit să fie zvârlugile necesare înscrierii golului mult aşteptat. Ţucudean a obosit pedalând fără bicicletă. Speranţele mari s-au legat de Rotariu, dar alergările sale au adus doar un plus de prospeţime, nu şi un efect ofensiv.

Dacă privim statisticile, posesia balonului, net în favoarea sârbilor, ocaziile uriaşe ale acestora, putem să ne declarăm mulţumiţi cu egalul. Orice mişcare mai ofensivă ar fi desfăcut „Autobaza“ şi astăzi vorbeam despre dezastru.

Astfel mai suntem în cărţi. Avem o naţională aşa cum ne-am crescut-o. Fără academii profesioniste distribuite pe întinsul ţării, fără ore de sport la şcoală, fără sportul de masă, Contra a fost contra firii neamului, mai indignat ca oricând.

De apreciat înţelegerea de care au dat dovadă cei 48.513 plătitori de bilete pe Naţional Arena. Majoritatea au înţeles că mai mult nu se poate.
Când am închis curţile şcolilor şi străzile de cartier pentru bătutul mingii, atunci trebuia să ne gândim că am deschis prăpastia dezastrului. Nu poate fi antrenorul naţionalei contra valului sistemic al lipsei de performanţă şi al valorilor un magician cu soldăţei din ţara lui Liliput. E de bun-simţ să-i apreciezi calităţile şi să-i dai o şansă antrenorului care nu poate face minuni cu beţele de chibrit.

Fotbaliştii se cresc de mici, nu se fabrică în acvarii. Dar dacă fotbalul de pe tablete are mai mulţi fani decât toate echipele din Liga I e semn că ceva e putred în ţara balonului rotund.

Mai multă mişcare înseamnă mai multă viaţă. ­Niciun medicament din lume nu poate suplini adrenalina de pe stadioane. Deschideţi curţile şcolilor, daţi mai multe ore de sport copiilor şi vom avea nu numai o naţiune mai sănătoasă, dar şi sportivi de ­performanţă!

Restul sunt discuţii la tabla şahiştilor din Cişmigiu sau la golumbii din Piaţa Operei, locul unde ne adunam când eram mici pentru a face post-factum „procesul etapei“. Acum la Timişoara, leagănul fotbalului românesc, mediocritatea triumfă. Fotbalul s-a mutat la Chiajna şi la Voluntari. Rezultatul îl vedem precum Calea Lactee.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a desconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Ultima oră
Pe aceeași temă