16.2 C
București
marți, 19 octombrie 2021

Cavalcada gloabelor

E greu să găsim o scenă dramatică de care să ne amintească lupta pentru șefia PNL. Cu toate că sunt crâmpeie caragialiene, ca-n orice luptă politică românească, mai degrabă ea poate fi până la un punct asemuită cu epicul strecurat într-o poezie al lui Radu Gyr, ”Cavalcada”, unde avem satirizată aroganța triumfalistă a cavalerilor în contrast cu modestia călărețului urcat pe o gloabă care acceptă să meargă mereu în urmă, așteptând cu folos să-și frângă gâtul înfumurații călăreți fruntași. Cu diferența că Ludovic Orban nu călărește o gloabă, ci mai degrabă cealaltă tabără a pornit la luptă cu o gloabă amețită, urmată de alte gloabe, unele cu prea mulți călăreți la activ.

Spre deosebire de tabloul poetic, cel politic inversează rolurile, aducând în prim plan o tabără de călăreți puternici care strunesc gloabe și una de călăreți mai slab înarmați, dar urcați pe șeile unor armăsari. Sunt și excepții de la această cavalcadă a gloabelor, cei doi trâmbițași, Emil Boc și Rareș Bogdan, care deși susțin cum pot cursa gloabelor, nu pot face mai mult pentru randamentul acestora. Klaus Iohannis, care e mult mai dibace decât pare, are totuși o teamă exagerată în fața riscului, ceea ce poate fi o vulnerabilitate în anumite momente politice. E adevărat că e mult mai periculos să călărești un armăsar, care te poate arunca oricând la pământ și care e mai greu de strunit, dar tot el te poate purta cu viteza vântului. Să călărești o gloabă e mai sigur, mai lipsit de pericole, dar și viteza de mers e pe măsură. În acest sens, comparația pe care o fac unii analiști, între cuplurile Iohannis – Cîțu și Băsescu – Boc este neadevărată. În primul rând că actualul premier este slab intelectualizat în raport cu primarul Clujului, ca să nu mai vorbim de capacitatea de comunicare, edilul clujean fiind de-o fluență aproape nefirească în raport cu strădaniile verbale ale lui Cîțu, prea puțin strunite de dicție, că spre elocință drumul e mai lung decât până în tinerețea sa marcată de vertijul american. Plus de asta, înainte să ajungă premier, Emil Boc s-a afirmat în Parlamentul României ca un opozant sonor al regimului Năstase. Cîțu n-a insuflat niciodată genul acesta de aer revoluționar, fiind mereu doar un birocrat insipid, care acum vrea să fie ”cool” cu toate că are aerul unui mop lins care trepidează pe muzică electronică.   

Tabăra Cîțu a mers pe o strategie greșită de la bun început

Tabăra Cîțu a mers pe o strategie greșită de la bun început, crezând că o campanie lungă va fi în favoarea ei. Gloaba a obosit, răsuflă greu și a ajuns un fel de Bator care abia mai cară povara luptei. Când ai un om slab, dacă nu-l impui repede printr-o campanie de tip blitzkrieg care să zăpăcească tabăra adversă îți complici lupta. Pentru actualul premier trebuia organizată o noapte de pomină a săbiilor lungi, dacă se dorea impunerea sa cu orice preț la șefia partidului. Însă acum, din ceea ce părea o bătălie sigură pentru tabăra lui Cîțu și ai săi, s-a ajuns la un suspans competițional greu de anticipat. Și chiar dacă se va impune actualul premier, faptul că Ludovic Orban a avut atât de mult timp la dispoziție să demonstreze tuturor că e un politician mai bun decât adversarul său, consolidându-și influența în partid, va da sentimentul de competiție nedreaptă multor liberali. Această frustrare, dacă nu va duce la o ruptură în PNL, sigur va vulnerabiliza pe viitor partidul liberal.

Poate că unii s-au prins de acest lucru și nu vor să meargă până la capăt, sacrificând acest partid și deviindu-l de pe orbita sa liberală. Ar da dovada unei replieri înțelepte. Și e cu atât mai important să fie apărate valorile liberalismului clasic, dacă ne uităm la cum s-a votat recent în Parlamentul European, proiectul de rezoluție privind sancționarea statelor care nu au respectat drepturile LGBTIQ+. Spre cinstea lor, cei de la PSD au votat împotrivă, peneliștii la fel, cu excepția a trei abțineri, iar majoritatea USR – PLUS a votat pentru, cu două excepții. Asta arată că a înnoi clasa politică cu prețul transformării României într-un laborator de inginerie socială marxistă reprezintă orice altceva, dar nu un progres. Acesta nu e un motiv să dezvoltăm complexe de superioritate față de Occident, pentru că rămânem codașii fuduli ai Europei nu doar la vaccinare și subdezvoltare, ci și în materie de respectare a codurilor de civilizație. Din păcate, acest război cultural, promis public de Macron în Est, dă apă la moară celor care nu oferă altă alternativă socială la lumea de azi, decât Evul Mediu.

Frumoasa poezie al lui Radu Gyr, care a inspirat titlul acestui articol, nu are, din păcate, nicio legătură în esență cu adevărata dreptate socială pe care clasa noastră politică, dar și societatea, o ocolesc cu mare grijă. Ce șansă are cel modest și competent care crede în steaua lui să o ia înaintea tupeiștilor impostori?  ”Eu n-am nici zale, n-am nici spadă, Dar cred într-un crâmpei de stea”. Nu în ultimul rând, ne cerem scuze cenzorilor marxiști cu ochi de Argus, care au pornit la vânătoare de capete încoronate ale spiritului românesc, pentru că nu le-am cerut permisiunea de-a pomeni despre figura controversată al lui Radu Gyr. O altă veste proastă pentru cenzorii culturali e aceea că poezia ”Cavalcada” a fost  recent transpusă pe muzică de fostul membru marcant al trupei Phoenix, Josef Kappl. Nu le rămâne acestora decât să contemple neputincios cum spiritul le-o ia mereu înainte și oamenilor mărunți, dar și vremurilor la fel de mărunte:

”Târâş mă urc pe gloaba mea

‘Naintea lor pe gloaba mea!”

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Ultima oră
Pe aceeași temă