Coronavirusurile au fost pe-aici, pe la noi, de secole, şi au existat dintotdeauna. Parcă e un citat din spusele unui personaj dintr-un film SF, nu? Există tulpini virotice „vechi” și „noi”, în ceea ce privește când şi cât timp au infectat oamenii.
Genetic, coronavirusurile sunt separate în patru grupe: alfa, beta, gamma și delta. Numai coronavirusurile alfa și beta infectează oamenii.
Coronavirusurile alfa şi beta mai vechi au fost identificate prima dată la mijlocul anilor ’60, dar au circulat probabil la oameni vreme de secole. Aşa sunt 229E (un alfa coronavirus), NL63 (tot alfa), OC43 (un beta coronavirus) și HKU1 (iar beta).
229E, NL63 şi OC43 sunt infecții respiratorii ușoare. În schimb, HKU1, care provine de la un şoarece infectat, poate provoca în plus și o infecție gastrointestinală. Coronavirusurile mai noi sunt „adevărate boli infecțioase emergente”, aşa cum spun specialiştii.
Noile vedete sunt SARS CoV (SARS 2002 – 2003), MERS CoV (MERS 2012) și, desigur, SARS Cov 2, care ne ocupă mai nou zilele şi nopţile. Este vorba despre tulpini care au trecut printr-o tranziție recentă, de la om la om.
Acest lucru se poate întâmpla atunci când un virus fie se mută direct la oameni, fie printr-o a doua specie intermediară, din care apoi, printr-o nouă mutaţie, devine un alt agent patogen care afectează specia umană.
În mare parte, aceste mutații virale apar la animale și rămân predominant la animale, dar, când o mutație rară permite transmiterea coronavirusului acestuia la om, sistemele noastre imunitare sunt mai puțin echipate pentru a gestiona boala.
E cazul acestor epidemii mai mari (SARS, MERS), iar acum este cazul SARS Cov 2, care a oprit aproape de tot, pentru un răstimp, ceasul lumii. Asupra acestui lucru voi reveni ceva mai încolo.
În cazurile de MERS, SARS și SARS Cov 2 care au fost documentate până acum, reproducerea virusului a fost suficient de reușită pentru a sări de la animal la om și apoi de la om la om, dar aceasta nu înseamnă că virusul a evoluat suficient pentru a deveni un agent patogen uman persistent.
Odată ce aceste mutații ale virusului permit transmiterea la oameni, supraviețuirea virusului este dependentă de optimizarea infecției cu virus dintre oameni. Să nu uităm aceste cuvinte, asupra cărora vom reveni, aşa cum am promis, ceva mai târziu.
Ce ştim şi ce nu ştim încă despre Covid-19
„Încă speculăm exact de ce a dispărut SARS. O ipoteză este că, deși SARS a fost capabil să provoace transmiterea de la om la om, virusul nu a putut trece de la un sezon la altul. Practic, a avut un singur sezon de transmisie de iarnă, apoi a dispărut în mare parte și nu a mai revenit”, spune dr. Frank Esper, de la Cleveland Clinic.
Rata deceselor la SARS a fost de 9,6%. Virusul a infectat 8.098 de persoane, în timpul focarului din anul 2003. 774 dintre aceste cazuri au fost fatale. Spre deosebire de SARS, focarul MERS din anul 2012 continuă să infecteze anual câteva zeci de oameni.
OMS raportează că, începând din luna septembrie a anului 2012, a existat un număr total de 2.494 de cazuri confirmate și 858 de cazuri de deces. O rată de caz de deces, aşadar, de 34,4%.
Aşadar, dintre cei trei coronaviruşi noi, cel mai eficient ucigaş este MERS. Dar nu şi cel mai periculos pentru omenire, pentru că SARS Cov 2 a provocat mapamondului ceea ce nici SARS şi nici MERS nu au reuşit vreodată.
Şi nu este vorba doar despre ceea ce vedem acum, ca izolaţi, infectaţi şi decedaţi, ci de ceea ce vom avea ca bilanţ la finalul pandemiei. Iar ca să cunoaştem numărul total al pacienţilor infectaţi va mai dura ceva timp.
Noile coronavirusuri ne-au învățat multe despre ce se întâmplă cu bolile infecțioase într-o eră a globalizării. Au trecut aproape 20 de ani de la apariția focarului SARS.
Acesta a fost un moment în istoria bolii care a evidențiat implicațiile unei pandemii, într-o eră a conectivității globale sporite şi în bine, și în rău.
Unii spun că am învăţat ceva din toată această poveste şi dau ca exemplu faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dezvoltat o reţea globală de avertizori, care să ne anunţe din timp că a mai apărut la orizont un nou pericol.
Pe de altă parte, aflăm că OMS nu a reacţionat aşa cum ar fi fost normal şi că ar fi condusă de un individ din Etiopia, Tedros, vechi membru al unei foste facţiuni comuniste teroriste, cu legături străvechi cu China.
Aşadar, ştim ce e cu aceşti coronaviruşi, lumea oamenilor de ştiinţă e avizată şi problema va fi rezolvată, dar sunt alţi predatori, din lumea politicului, care acum, precum carnasierele, se străduiesc să obţină profit maxim din această situaţie, ca să fie ei în capul bucatelor.
Ştim ce avem de făcut, dar acum ne-am oprit puţin şi din văgăuni ies şi dansează cele mai rele spirite ale umanităţii, aşa cum se petrece întotdeauna. Să sperăm că, aşa cum s-a întâmplat mereu, vor încerca, dar nu vor reuşi şi timpul nostru va veni iar.
Supraviețuirea virusului e dependentă de optimizarea infecției dintre oameni
Acum să ne întoarcem la fraza aceea esenţială: „Supraviețuirea virusului este dependentă de optimizarea infecției cu virus dintre oameni”. Acest virus a fost până acum mai adaptat social decât SARS şi MERS.
În urmă cu 11 ani, vizitam nişte spitale bucureştene (Colentina, Bagdasar Arseni) şi trăgeam concluzia că numai o minune din ceruri ne face să rezistăm, să nu ne îmbolnăvim cu toţii de la cât de jalnic arată sistemul nostru medical.
Am stat odinioară la un rând, într-o policlinică, la medicul de familie şi am crezut că leşin de căldură, mirosuri, oameni livizi la faţă, sprijiniţi de pereţii daţi la mişto cu ulei verde-măslină.
Bărânii, femeile şi copii pentru care se sacrificau se înghesuiau neputincioşi pe banchetele scorojite, în aşteptarea momentului de izbăvire când le va fi venit rândul.
Am văzut holurile unei maternităţi prin care şvabii făceau legea şi prin multe spitale unde medicii corupţi, blazaţi, cinici, pentru care viaţa şi moartea nu mai au valoare, făceau cărţile jocului.
A venit apoi 30 octombrie 2013 şi Dumnezeu din ceruri, cel blând şi bun, nu ne-a mai putut apăra. 64 dintre noi au murit pe loc sau ulterior. Cei ce au scăpat şi nu realizează, ori cei care spun „nu sunt 64 dintre noi, ci dintre ei, rockerii ăia”, să uite asta: sunt 64 dintre noi, sunt tot oameni, au tot două mâini şi două picioare, iar faptul că incendiul s-a produs acolo unde se cânta muzică rock e o întâmplare.
Şi totuşi, nu am învăţat nimic. Nu vreau să fiu înţeles greşit: virusul acesta foloseşte acum (ori, mai bine spus, a folosit până acum) entropia noastră socială globală.
El se optimizează, în acţiunea sa naturală de infectare a oamenilor, după mişcarea noastră, folosind felul nostru de a trăi, obiceiurile noastre, iar din acest motiv toţi suntem acum într-o mare dificultate.
Dacă vrem să vedem ce ar fi trebuit să facem cel puţin în ultimii cinci ani şi jumătate pentru stăvilirea acestei năpaste, să ne uităm la unele dintre cele mai avansate naţiuni ale lumii. Coreea de Sud (9.168 de cazuri, 165 de decese, 5.560 de însănătoşiri la 51 de milioane de vieţuitori) şi micuţa insulă a Taiwanului (388 de infectări şi 6 decese la 23 de milioane) au surclasat mapamondul.
Ce au făcut ele? Cum au procedat? Ce mixtum-compositum de Educaţie, Sănătate şi obiceiuri au aceşti oameni? Ar trebui să învăţăm.
