Se ascute lupta de clasă în PSD, în perspectiva congresului. Orice lovituri sunt permise. Geografia face anatomia. Brăila și Craiova, recte Tudose și famiglia Manda-Olguța, își dau mâna, deși, dacă vor să ajute partidul, mai bine s-ar căra. După ce i-au purtat oala de noapte fostului boss, cuplul i-o poartă acum actualului, puțind a oportunism de la o poștă. În același timp, dl Tudose, cel mai toxic personaj din prima linie PSD, pute și el a multe. Numai când ne aducem aminte cum l-a lăsat cu ochii-n soare pe premierul Țării Soarelui–Răsare și ni se face rușine de lipsa lui de rușine. A-l numi șeful campaniei electorale este o sfidare crasă a bunului simț. Desigur, reconcilierea este o cale oricând posibilă în politică, dar cum se va reconcilia cu el dl Ponta, după ce numitul i-a manglit, ca în Ferentari, un loc de europarlamentar? Cine mai face prostia să se încurce cu el se duce de râpă, vezi cazul Dragnea.
În afară de Grindeanu, care a fost deja chiuretat, pretenții de șefie emite și Orlando, deși și el ar trebui să facă stânga-mprejur. Cel puțin deocamdată, vreo câțiva ani. Oamenii aceștia – care, deși au fost legați într-un fel sau altul de Dragnea sau de Dăncilă, refuză să se dea la o parte – nu au asimilat o lecție elementară. Anume, politica nu se face atât pe fapte, cât pe percepții, nu e despre ce faci, ci despre ce li se insuflă unora că faci sau nu faci. Politica se face pe mituri și contra-mituri. Dacă ai defilat cu un loser, loser te numești. E ca în bancul acela în care – pe o insulă pierdută în imensitatea oceanului – un tip rezonează puternic cu Monica Bellucci, după care cade în depresie. Ce ai, tesoro, nu ești fericit că sunt aici?, face ea, contrariată. Iar el: Da, dar ce folos că nu știe nimeni?
Orlando poate ar fi în stare, dar ce folos că nu știe nimeni!
Dintre toți, neșifonată de loviturile date la gioale, apare dna Firea. Nici ea nu mai știe cum s-o dea cotită, să nu se murdărească prea tare, dar, în același timp, să nici nu iasă din cercul intim al puterii în partid, poziție menită să-i asigure, în continuare, sprijinul oficial pentru un nou mandat la București. Sondajele o mențin în cărți, la un nivel chiar ridicat. Pentru moment, a ales tabăra Ciolacu. Dar cu cefe groase și sicofanți, echipajul Ciolacu ia apă la greu. De fapt, toți cei din camarila fostului Dragnea ar trebui să facă un pas în spate. Iar dna Firea, care i s-a opus lui Dragnea, ar fi necesar să facă un pas înainte. Poate a venit și rândul ei. În definitiv, politica – fiind o manipulare imagistică – mai e și despre charismă, în sensul laic, dacă s-a auzit de așa ceva printre buldogii de la PSD.
PSD duce în spinare moșteniri grele
Cel mai corect ar fi ca dl Ciolacu să organizeze congresul, dar să nu candideze. Ne aminitim că și dl Iliescu, după ce a promis că FSN va organiza, dar nu va intra în cursa electorală, ne-a păcălit și a câștigat (zdrobitor) alegerile din mai 1990. PSD are deci tradiție în a se face că doar organizează și, pe urmă, ia potul. (Și Ceaușescu, înainte de a fi prim-secretar, a fost secretar cu Organizatoricul…). Dacă vrea să facă un gest adevărat, Ciolacu ar trebui să lase competiția din partid liberă. S-ar găsi după aceea, drept recompensă, un loc bun și pentru el. Ca președinte al Consiliului Național, de exemplu, ar fi un bun vulpoi de consultanță, multilateral frecventabil, indiferent de președintele en-titre și de politica de moment a partidului.
Cum spuneam, geografia prinde contur. La întâlnire vine și Clujul. Este clar că partidul ar trebui să se reorienteze către oamenii doxați de stânga, gen Dâncu. PSD duce în spinare moșteniri grele, chiar dacă Înalta Curte l-a exonerat deocamdată pe Ion Iliescu. E nevoie de reinvenție. Recursul la ideologie, la reafirmarea valorilor de stânga autentice, într-o vreme sufocată de discursuri populiste, poate fi cheia de întors. Pentru asta însă, trebuie alte fețe, dar și alte minți.
„Sânge proaspăt” ar fi. L-am ascultat deunăzi pe fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Vorbea cu cuvintele lui, nu în clișee, ca un socialist european, ba chiar mai bine. El, împreună cu Pleșoianu și Negrescu ar putea însemna adevărata relansare.
Loviturile la gioale cele mai dure se schimbă între „talibani” (citește sudiști) și „intelectuali” (citește ardeleni). Cearta este pe alianța cu Pro. Cei care spun „nu” sunt aceiași fanfaroni care, anul trecut, se băteau cu pumnii în piept că PSD poate să câștige prezidențialele singur, cu un candiat propriu. (Sinucigaș. Nici nu mai contează dacă a făcut joc dublu sau nu.) Parcă-i auzi, suntem partid mare, domnule, nu ne încurcăm noi cu alte partide! Și uite așa au pierdut și guvernarea, și alegerile prezidențiale. Dar, deși au luat aceste smetii peste ochi, tot nu s-au învățat minte. Continuă ca Tândală, prostu’ până nu e și fudul, nefiind prost destul. A nu înțelege că a trecut vremea victoriilor exclusiv-PSD, a nu înțelege că – prin plecarea lui Ponta și înființarea unui nou partid – electoratul tradițional de stânga s-a scindat și trebuie reunit înseamnă a fi analfabet politic. Aceasta tară este într-adevăr o sechelă comunistoidă.
Bufoniada unui ministru de finanțe
Dacă e clar că PSD-iștii își dau la gioale într-o veselie, ce se întâmplă oare dincolo, în tabăra PNL – USR-istă?
Până mai ieri era greu să-i suspectăm pe unii dintre ei de competență. Acum nu mai putem să-i suspectăm nici de bune intenții. Deunăzi, însuși dl Cîțu, presat, la audierea din Parlament, nu numai de dușmanii de la PSD, ci și de „aliații” de la USR, i-a bătut obrazul dnei Chichirău și a comis-o din nou: „Amendamentele USR, în mare parte, le-am aprobat în buget. Chiar dacă unele nu au fost în interesul cetățenilor.” Poftim??!! N-am auzit bine? Amendamente în buget în afara interesului cetățenilor?!
O asemenea declarație poate să vină din partea unui bufon (și atunci, nu se cade să fie luată în seamă) sau poate să vină din partea unui ministru de finanțe, caz în care nu avem voie să n-o luăm în seamă. Dacă e vorba de un bufon se naște imediat întrebarea: are voie un bufon, când se vede singur în birou, să împrumute zeci de milioane de euro în numele României? Se poate avea încredere în discernământul unui asemenea personaj, fără ca, peste câțiva ani, să ne trezim cu portăreii la ușa țării?
Dacă însă e vorba de ministrul de finanțe, exoticul personaj trebuie să ne explice în al cui interes – dacă nu în interesul cetățenilor – erau amendamentele aprobate în buget din partea USR? Și de ce le-a aprobat, el, Cîțu, cine l-a pus? Noroc că nu îl întreabă nimeni. Poporul PNL-ist? Niente. Laissez faire, laissez passer!
La fel de curios este că dna Chichirău – de obicei foarte vocală – a tăcut mâlc, nu i-a întors replica, ca și când s-ar fi simțit cu musca pe căciulă. Care interese, dle Cîțu, spuneți aici, în fața comisiei, la ce interese vă referiți!, ar fi trebuit să izbucnească ea, ca un neomarxist respectabil care lucrează, nu-i așa, doar în interesul cetățeanului. Dar – nimic, Chichirău – mucles total. Liberalul Florin Roman a pus degetul pe rană, demascându-i “atitudinea mai deșănțată decât a ultimului PSD-ist.”. Între timp, împricinata a plecat cu coada între picioare. S-a dus să-l întrebe pe dl Barna: Ce facem, șefu’? Ne dăm de gol unii pe alții? Păi, așa ne-a fost vorba? Mi se pare mie sau PNL ne cam dă la gioale?!
