8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăOp & EdFii binecuvântat, Oleg!

Fii binecuvântat, Oleg!

În timpul emisiunilor de la Gold FM, pe scroll apar mesajele radioascultătorilor. Mi-a atras atenția intervențiile repetate ale unui tânăr basarabean cu idei suveraniste. Se semna simplu Oleg.

Venit în București pentru prima oară, m-a întrebat de unde poate cumpăra cartea “Războiul din Ucraina,” recent apărută. I-am propus să i-o înmânez eu cu autograf. Sunt cosemnatar al primei analize serioase a conflictului din vecinătate. Nu de altceva, dar să nu cheltuie puținii bani pe care-i avea.

Ajuns înaintea mea pe o terasă din Băneasa, aștepta. L-am salutat: “bine ai venit.” De altfel, înainte, noi monarhiștii, ne adresam cu “Trăiască Regele!” Acum, Mihai l nu mai e. Dar răzbate cu o forță divină ideea legată de viața sa. Iată, și prin tinerii basarabeni, cuceriți de simțămintele monarhice, suntem încredințați că viitorul nu sună rău.  

Citește și: Oleg Chiseliov: “Putinismul îmbină doctrina naționalistă și imperialismul rus”

Cultura sa enciclopedică m-a impresionat. Rar am întâlnit tineri care să aibă așa o bună organizare a lecturilor, semn de înaltă educație.

Oleg e pregătit de dascăli luminați

L-am întrebat, ca moșu’ de altădată, cu ce se ocupă părinții? Răspunsul m-a șocat. “N-aveam nici trei ani, când ambii părinți mi-au murit. M-au crescut bunica și străbunica.”

Și atunci meritul l-am găsit la cele două femei simple, dar înțelepte și la profesorii săi de la un liceu românesc, care nu întâmplător poartă numele  “Pro Succes.”

citește și: Variola maimuței sau despre cum vine Bernard Shaw la “Vocea României”

Cele mai apropiate i-au fost profesoarele de limbă română și istoria românilor. Ca unul care din istorie și-a construit devenirea, pot spune că rar am întâlnit tineri care să cunoască izvoarele și să interpreteze corect evenimentele trecutului.

Noua generație e tabula rasa la istorie

Anul trecut, m-am trezit cu trei tineri la moșie, aduși de părinți de mână. Erau tabula-rasa, la istorie. Și mai aveau o lună până la Bacalaureat. Însoțit de regretatul meu prieten, Florin Constantiniu, care ne-a lăsat  „Istoria sinceră a poporului român,” i-am susținut pe nevoiași înspre finalul cursei, încheiate cu succes.

Întorcându-mă la liiceanul Oleg Chiseliov, înțeleg idealurile diferite ale Generației Z. Dacă la București, semeni de-ai lui urmăresc obținerea de cariere de succes în vreo multinațională sau sunt cu gândul “stipendiat de părinți” – de a face studii în străinătate, Oleg visează să învețe știința de a deveni om, la București. Așa cum bunicii mei visau, pentru tatăl meu, să facă Sorbona, dar comunismul i-a îngrădit drumul.

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Dacă pentru mulți Bucureștiul e o haltă, pentru Oleg e o destinație. Ar vrea să facă istoria sau științele politice. Amici de-ai mei i-au recomandat “Dreptul.” Nu am intervenit, fiindcă nu l-am citit suficient pe junele old school.

Meritul dascălilor și gena intelectuală

Dumnezeu l-a proiectat să apară într-un moment în care junimismul a murit, iar moda printre tineri e să-ți hulești țara și glia strămoșească.

Evident că e credincios. Alături de el stau îngerii făcători de minuni. Până la înaripatele făpturi, dascălii i-au rânduit devenirea sa. Onoare școlii basarabene. Școală pe care am cunoscut-o în desele mele programe și corespondențe de presă.

Oleg știe bine ce vrea să facă. Are convingerea că va obține succesul. Iubește România nespus. Are încredere că știința îi va fi însoțitor de bord în marea călătorie a cunoașterii.

Și-ar dori să trăiască vremea unirii dintre Basarabia și România!
Visează să fie primit în audiență de Majestatea Sa Principesa Margareta. E sigur că se va descurca, în București, ca tânăr student, cu bursa dată de statul român.

E impresionat de cât de entuziast a fost primit de parlamentari, istorici, juriști, în scurta sa vizită, finanțată de oameni de omenie.

Tare, mi-aș dori să am onoare să-i cunosc dascălii.

YouTube video

Poate cititorii noștri sesizează diferența dintre universul de așteptare al tânărului venit cu autobuzul de la Chișinău și cel obosit de atâta clubbing în capitală, coborât dintr-o limuzină șmecheră.

Bucureștiul are încă școli de elită și profesori redutabili

Oleg Chiseliov nu știe ce înseamnă localurile de fițe, cum e să te dai cu roaba plină de șampanie, nu e interesat de pestrița lume „cool”. Ar vrea să învețe de la marii profesori de la București, unde l-am asigurat că există mulți Nae Ionescu, deși s-a neomarxizat învățământul superior. Dar, totuși, sunt școli de elită. Atât “Dreptul,” cât și “Istoria” sau „Științele politice” sunt temelii ale împlinirii.

Printre altele fie spus, le are cu scrisul. Mi-a trimis o serie de analize. Singura mea recomandare, dacă i-aș face-o, ar fi să nu ajungă jurnalist, publicist da.

Într-o lume pietrificată, nu poți să ai vibrația sufletească a omului creștin. Și în media s-a ajuns la o criză, cum n-a mai fost. Are sens să-i explic motivele?

Atenție! Maculatura ideologică ucide neuronii

Dacă i-am recomandat ceva a fost un singur lucru: să nu citească maculatură! I-am făcut un scurt ghidaj. Doar cei cărora cartea nu le e dușman pot pricepe cât de important e să nu intoxici un copil cu lecturi ideologizante.

Discutând despre Basarabia (mi-e greu să spun Republica Moldova), am constatat că știe. Că stă pe un postament solid. Oare câți semeni de-ai lui, cărora le pare „borring time”-ul, pretext de un joint, fac diferența dintre o stăpânire fanariotă și un domn pământean? Ca să nu mai vorbim despre Regii – făuritori de țară?

Românii săi părinți, Dumnezeu să-i odihnească, i-au dat numele după cel al bunicului, Oleg Chiseliov.

În unele interpretări, numele Oleg ar proveniență rusească, masculinul de la Olga (fiica nasoală a țarului, nedorită de Carol I n.a,), care înseamnă „sfânt” sau “binecuvântat.” În altele, de la scandinavicul Helga, ce simbolizează “succesul.”

Fii binecuvântat, Oleg! Cu astfel de tineri, nu e încă totul pierdut pentru România, patrie de dor.

Vocile lumii

Nadia Cristea

Director al Liceului “Pro succes” și profesoara de istorie a lui Oleg

Nadia Cristea este directoarea Liceului Pro succes din Chișinău și profesoara de istorie a tânărului Oleg. Conduce singura instituție de învățământ din capitala Republicii Moldova cu practici incluzive, de integrare în societate a copiilor cu nevoi speciale.

Rugată să spună două vorbe despre Oleg, doamna profesoară Nadia Cristea, a citat din Vasile Alecsandri, care în poemul “Unor critici,” l-a portretizat pe Mihai Eminescu: “Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine. / Apuce înainte ş-ajungă cât de sus. / La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus.”

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rușii încearcă să cucerească orașul ucrainean Ceasov Iar cu ajutorul a peste 20000 de parașutiști

Un contingent alcătuit din 20.000 până la 25.000 de militari ruşi din trupele de paraşutişti participă la asaltul asupra oraşului Ceasov Iar în provincia...

România va avea un nou stadion ultramodern! Primarul a anunțat începerea studiului de fezabilitate

Finalista Cupei României, Oțelul Galați, va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut de primarul oraşului, Ionuţ Pecheanu, care a anunțat începerea studiului...

Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Sărbătorii de Pesah

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 22 aprilie 2024, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah. "Cu prilejul sărbătorii de Pesah, adresez urări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă