În primele ore ale unei după-amiezi de sfârşit de noiembrie, în faţa Băncii Naţionale, răsuna un cântec pe versuri de Eminescu. “Saraaa pe deaal buuuciumul sunăă cu jaaaleee”, intona un bărbat bărbos, îmbrăcat într-o geacă jerpelită şi cu ochii aproape ascunşi sub cozorul unei şepci negre. Zvelt şi costeliv, arăta ca un călugăr în haine civile. Dar cântecul lui era unul cât se poate de laic: “Lângă salcââââm sta-vom noi noapteaaa întreaaagăă”