12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăMediuRomânia a finalizat măsurătorile pe acea parte din Brațul Chilia unde i...

România a finalizat măsurătorile pe acea parte din Brațul Chilia unde i s-a permis accesul. Pe celelalte tronsoane va face măsurători Ucraina

Navele României au finalizat măsurătorile pe acea parte, ucraineană, din Brațul Chilia pe care Ucraina le-a permis accesul.

Anunțul în acest sens a fost făcut, pe internet, la data de 22 martie 2023, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ministrul Grindeanu afirmă că aduce aceste precizări “pentru a nu mai exista interpretări eronate privind situația măsurătorilor solicitate pentru Brațul Chilia și pentru Canalul Bâstroe”.

“Experții Ministerului român al Transporturilor și Infrastructurii au finalizat măsurătorile pe sectorul de Dunăre de pe Brațul Chilia (partea ucraineană, între km 22 și km 116, unde autoritățile de la Kiev ne-au permis accesul).

– Măsuratorile au fost efectuate cu nave românești (Donaris 1, Donaris 2 și Donaris 3) și cu experți români. Pe durata acestor măsurători au avut acces la bordul navelor noastre și experți ucraineni, invitați în calitate de observatori.

– România a solicitat de mai multe ori acordul Ucrainei pentru a continue măsurătorile cu echipaje și nave proprii pe sectorul cuprins între km 11 și km 22 al Brațului Chilia și pe canalul Bâstroe.

– Autoritățile ucrainene au transmis părții române doar că sunt dispuse să facă măsurători pe aceste sectoare de Dunăre cu nave și experți ucraineni. Pentru aceste măsurători s-au arătat dispuse doar să primească doi experți români la bordul navelor ucrainene.

– Până în prezent, partea ucraineană nu a transmis României data la care vor începe măsurătorile și nici momentul în care experții români vor putea urca la bordul navelor ucrainene. Nu au fost transmise părții române nici sectoarele unde ar urma să fie efectuate aceste măsurători.

– Autoritățile ucrainene au cerut Ministerului român al Transporturilor și Infrastructurii doar să transmită autorităților din Ucraina (Administrația Porturilor din Ucraina și Ministerul ucrainean de Externe) documentele prin care solicită acces, fără a oferi până acum alte amănunte.

– Unitățile de resort aflate în coordonarea Ministerului român al Transporturilor au transmis documentele solicitate de partea ucraineană. Din momentul în care experții români vor primi acceptul se vor putea deplasa în maximum două ore la punctul de întâlnire stabilit de partea ucraineană pentru a urca la bordul navelor acestora.

– Ministerul român al Transporturilor se ocupă doar de aspectele tehnice ale acestor măsurători, iar de relațiile cu alte state, inclusiv în ceea ce priveste formalitățile pentru obținerea acordurilor de acces ale experților nostri se ocupă alt minister din România”, a precizat ministrul Grindeanu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă