10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăMediuParadoxul pandemiei. Mediul înconjurător a fost mai protejat

Paradoxul pandemiei. Mediul înconjurător a fost mai protejat

Restricţiile au dus temporar la o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, au spus oamenii de ştiinţă conduşi de John Fyfe de la Centrul canadian pentru modelare şi analiză climatică din Victoria, într-un studiu publicat în revista Science Advances, conform dpa.

Ei au spus că şi reducerile majore ale emisiilor au doar un efect mic şi probabil nedetectabil asupra schimbărilor climatice dacă persistă doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Reducerea încălzirii globale şi, în cele din urmă, stabilizarea temperaturilor medii globale necesită reducerea continuă a emisiilor nete la zero an de an, au remarcat oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii au spus că modurile în care guvernele îşi stimulează economiile ca răspuns la criza declanşată de pandemie vor influenţa decisiv schimbările climatice, deoarece acestea ar avea un efect negativ sau pozitiv pe termen lung asupra emisiilor.

Şi oamenii de ştiinţă britanici au publicat un studiu separat, spunând că a avut loc o scădere de 7% a emisiilor de carbon în 2020 comparativ cu 2019, din cauza pandemiei.

Emisiile de noxe au scăzut cu 2,6 gigatone față de anul 2019

Cercetătorii conduşi de Corinne Le Quere de la Universitatea britanică East Anglia au declarat că emisiile au scăzut cu 2,6 gigatone la 34 gigatone în 2020 comparativ cu 2019, cea mai mare scădere de până acum, într-un studiu publicat în Nature Climate Change, un alt jurnal ştiinţific.

De asemenea, au analizat tendinţele emisiilor din diferite ţări de la acordul climatic de la Paris din 2015 şi le-au comparat cu tendinţele din ultimii cinci ani.

Aproape toate ţările s-au angajat să limiteze încălzirea globală la mai mult de 2 grade Celsius, potrivit acordului.

Studiul a constatat că emisiile în ţările cu venituri medii ridicate au scăzut în medie cu 0,8% pe an de la adoptarea acordului şi până în 2019 şi cu încă 9% în 2020 din cauza restricţiilor legate de pandemie.

Situaţia a fost similară pentru ţările cu venituri medii mari sau medii, deşi emisiile au scăzut doar cu 5% în 2020.

În ţările cu venituri mici, emisiile au crescut cu 4,5% între 2015 şi 2019 şi au scăzut cu 9% în 2020.

Pentru a îndeplini obiectivele acordului de la Paris, ar fi necesare reduceri anuale globale de cel puţin 1 până la 2 gigatone pe an până la sfârşitul deceniului şi după aceea, au spus oamenii de ştiinţă.

Ambele studii au menţionat că este puţin probabil ca reducerea temporară a emisiilor din cauza reglementărilor pandemice să aibă un impact pe termen lung.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă