Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sursa foto: ro.blastingnews.com

VIDEO Zmeura de Aur. În premieră, premiul pentru cel mai prost film merge la un desen animat

Animaţia „The Emoji Movie”, de Tony Leondis, a fost premiată cu Zmeura de Aur pentru cel mai prost film al anului 2017, la cea de-a 38-a ediţie Razzie Awards, trofee decernate celor mai proaste prestaţii din cinematografie, informează The Hollywood Reporter.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 03.03.2018 - 16:15

„The Emoji Movie” este primul lungmetraj animat care primeşte acest premiu în istoria de 38 de ani a trofeelor, scrie Mediafax, citând sursa menționată.

Organizatorii au mai spus despre filmele nominalizate anul acesta că au atins „un nivel toxic de lipsă de originalitate”.

Câştigătorii ediţiei de anul acesta a premiilor Zmeura de Aur au fost anunţaţi sâmbătă, pe canalul de YouTube al fundaţiei organizatoare, cu o zi înainte de gala Oscar, aşa cum se obişnuieşte.

„The Emoji Movie” a primit patru premii Razzie din zece nominalizări, pentru cel mai prost film, cel mai prost scenariu, cel mai prost regizor şi cel mai prost cuplu pe marele ecran, „oricare doi emoji” din distribuţie.

Nominalizaţii şi câştigătorii premiilor Zmeura de Aur sunt votaţi online de cei aproximativ 1.000 de membri ai Golden Raspberry Award Foundation, din 24 de state, care pot achiziţiona un statut de membru pentru suma de 40 de dolari. Gala Zmeura de Aur a fost înfiinţată, potrivit creatorilor ei, ca un „antidote” la ceremonia Oscar.

Premiaţii cu Zmeura de Aur vin rareori să îşi ridice premiile, o excepţie notabilă fiind Sandra Bullock, care a primit titlul de „cea mai proastă actriţă” în 2010, pentru „All About Steve”, cu o zi înainte de a lua premiul Oscar pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side”.

Comentarii

loading...