13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportTenisGALERIE FOTO. Mădălina Ghenea l-a cucerit pe Grigor Dimitrov

GALERIE FOTO. Mădălina Ghenea l-a cucerit pe Grigor Dimitrov

Mădălina Ghenea, una dintre cele mai frumoase și celebre românce, iubește din nou. Aceasta a recunoscut că are o relație cu tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, considerat cel mai atrăgător jucător din circuitul masculin.

Superba româncă în vârstă de 35 de ani trăiește o poveste de dragoste ca-n filme, dacă este să ne luăm după toate declarațiile pe care cei doi și le fac în mod constant. Încă din momentul în care au dorit să-și facă publică relația, Mădălina Ghenea și Dimitrov au fost catalogați ca „cel mai fierbinte cuplu al momentului”. Și pe bună dreptate, căci primele zvonuri despre relație au apărut atunci când ei au postat pe Instagram o serie de fotografii dintr-un pictorial incendiar, îmbrăcați sumar, cu mesajul „În curând”. De subliniat că doar câteva ore mai târziu, cei doi au șters pozele, lăsându-și fanii foarte intrigați.

Ulterior, între cei doi a avut loc o serie de replici drăgăstoase pe rețelele de socializare, în care Mădălina Ghenea a postat un video cu două păsări în zbor, însoțit de mesajul: „Tu și cu mine. Tu faci imposibilul posibil!”, urmat de etichetarea directă a lui Dimitrov. Tenismenul a răspuns prompt noii sale iubite, afirmând că „magia plutește în aer când suntem împreună!”.

Clasat pe poziția 29 în ierarhia ATP, Dimitrov, care are o avere estimată la 22 de milioane de dolari, și-a câștigat o reputație de „Don Juan”. Bulgarul a avut relații cu celebrități precum Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger.

Însă și Mădălina Ghenea s-a perindat cu bărbați celebri. De-a lungul timpului, modelul internațional a fost combinat cu actori celebri de la Hollywood, ca Gerard Butler, Michael Fassbender și Leonardo DiCaprio, cu stilistul Philipp Plein ori cu atacantul Marco Borriello. Românca are și o fetiță, în urma relației cu milionarul român Matei Stratan.

Mai mult, se zvonește că bomba sexy s-ar fi iubit și cu Nicolo Zaniolo, fotbablistul lui Galatasaray, care este mai mic decât ea cu 12 ani.

În pofida faptului că este curtată de foarte mulți bărbați, Mădălina Ghenea a mărturisit că nu are de gând să se căsătorească. Într-un interviu mai vechi, românca declara: „Personal, aș prefera să îmbătrânesc singură decât în compania oricărui bărbat pe care l-am întâlnit până acum. Nu mă simt singură, incompletă sau neîmplinită. Iubirile vieții mele sunt fiica și mama mea. Nu mă simt de parcă ar trebui să fiu căsătorită”.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă