16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleVedeta săptămânii: Jorge

Vedeta săptămânii: Jorge

PROFESIE

 

Ce mai pregătești acum? Care este următoarea provocare profesională?

Pregătesc melodii noi, vlogguri interesante și multe pijamale! Mă împart între studio și casă.

 

Cum arată o zi din viața ta?

Trezit dimineață ora 8:00-8:30 – la birou de la 9. Fac livrările de pijamale, preluăm comenzi, întâlniri dacă e cazul. De la 15:00, după ce mănânc merg la studio și mă uită Dumnezeu pe acolo până pe la miezul nopții. A doua zi o iau de la capăt.

 

Care este cea mai importantă lecție învățată din toți anii de showbiz?

Să nu aștepți să ți se întâmple. Nu vine nimeni pe niciun cal alb, niciun manager sau casă de discuri să te împingă de la spate. Tu faci și restul se aliniază la ceea ce ești tu ca artist.

 

Ce te vezi făcând peste 10-20 de ani?

Mă văd cântând, călătorind și mai mult și bucurându-mă de viață poate chiar și mai mult decât o fac acum.

 

TIMP LIBER

 

Care este activitatea de weekend care îți place cel mai mult?

Concertele! Dacă nu am concerte în weekend, sigur am ceva de făcut la studio și mă relaxez un pic duminica dimineața eventual. În rest, muncesc cu drag. Non-stop.

 

Ai un loc preferat din oraș?

Da. Îmi plac parcul IOR și zona unde am studioul. Mă relaxează muzica și aș sta în studio toată ziua dacă se poate.

 

Unde ieși cu prietenii sau cu familia?

Cu prietenii mai rar. Cu familia ies la masă de obicei. Avem timp puțin de petrecut împreună și vrem să ne bucurăm cu totul. Adică mergem să ne gătească altcineva decât să ne complicăm în bucătărie. Uneori ne mai relaxăm și așa, gătind.

Ce gen de film preferi și care a fost cel mai recent vizionat?

Îmi plac comediile în general sau filmele Marvel. Nu am vreun film sau stil preferat. Îmi plac filmele bune și cu umor fin. 

 

STIL & DIETĂ

 

Cum ți-ai defini stilul vestimentar?

Acum l-aș defini haotic. Nu mai pun preț așa mult pe look-ul acela aranjat și plin de branduri. Acum prefer să fie simplu totul. All black sau într-o nuanță, cu lucruri care să nu iasă prea mult în evidență. Am început să detest etalarea de branduri. Știi, adolescenții din ziua de azi își măsoară valoarea socială după branduri. O să le treacă. Deși a dat boala în toate fashionistele de pe Instagram și în toți adolescenții care divinizează brandurile, eu acum susțin ținutele simple și care te pun în valoare. Să te vezi tu, nu brandul de pe tine.

 

Cel mai purtat obiect ves­timentar din garderobă?

Am o geacă de piele care este nemuritoare. Eu îi zic geaca mea Chuck Norris. E neagră, deja trecută prin ani și merge la orice.

 

Cum arată meniul tău zilnic?

Arată totul foarte bine! În sensul că mănânc echilibrat, fără grăsimi, nu combin carbohidrații cu proteinele și două feluri la o masă. În schimb, prefer oricând o înghețată în loc de masa de prânz.

 

FAMILIE

 

Care este secretul unei căsnicii fericite?

Lucrăm zi de zi la asta. Nu cred că există căsnicii perfecte – sau există, dar nu le-am întâlnit eu. Cred că noi, ca suflete, ne alegem ca să evoluăm împreună pe toate planurile și asta implică dedicare, iubire necondiționată, atenție la detalii și respect. Este normal ca în orice relație să fie uneori momente de reechilibrare, dar asta nu trebuie să ne sperie. Nimeni nu-i perfect, deși ne dorim asta de la persoana de lângă noi, când de fapt trebuie să lucrăm la noi înșine.

 

Cu cine seamănă cel mic? Ce a moștenit de la părinții săi?

Cel mic seamănă mai mult cu mami, dar are și ceva de la mine. E o combinație interesantă. Un lucru pe care l-am simțit de prima oară când l-am cunoscut a fost seriozitatea și maturitatea cu care a venit. Regăsesc foarte multe din personalitatea tatălui meu la el și asta mă încântă și mai tare, mai ales că tata nu mai e printre noi de mulți ani. E foarte interesant.

 

Care sunt obiceiurile și tradițiile pe care le respectați în familia voastră?

Obiceiurile sunt simple. Crăciun și Paște. Suntem o familie conectată la Dumnezeu prin credința noastră și așa cum simțim noi ne și trăim viața. Tradiția te leagă de familie și ne menținem flacăra aprinsă așa cum știm noi cel mai bine.

 

Ce planuri aveți pentru această toamnă?

Toamna asta călătorim mult, avem multă treabă. Deja facem planurile pentru anul viitor.

 

 

 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă