Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Un studiu privind țigările electronice prezintă rezultate controversate. Ce riscuri induc acestea

Țigările electronice ar putea creste riscul pentru anumite tipuri de cancere și boli cardiace, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu efectuat pe șoareci și celule umane în laborator, arată AFP.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 30.01.2018 - 14:11

Acest studiu, care sugereaza ca tigarile electronice sunt mai nocive decat se credea, a fost efectuat de cercetatori la facultatea de medicina a universitatii din New York si publicate luni in revista Academiei americane de stiinte (PNAS), informează Hotnews.

Soarecii, expusi la vapori timp de doua saptamani, au inspirat vapori de nicotina echivalenti a zece ani de folosire a tigarii electronice pentru un om.

La finalul acestei experiente, cercetatorii au constatat efecte negative in ADN-ul celulelor plamanilor, vezicii urinare si inimii animalelor, precum si o reducere a nivelului proteinelor care repara celulele in organe comparativ cu soarecii care au expirat aer filtrat in aceeasi perioada de timp.

Efecte nefaste similare au fost observate in celule umane din plamani si vezica expuse in laborator la nicotina si la un derivat cancerigen al acestei substante, nitrozamina. Aceste celule au suferit rate mai ridicate de mutatii tumorale.

"Desi tigarile electronice contin mai putine substante cancerigene decat tigarile clasice, folosirea lor ar putea prezenta un risc mai mare de a contracta o boala pulmonara sau de vezica precum si de dezvoltare de boli cardiace", scriu cercetatorii, printre care profesorul Moon-Shong Tang, care a condus studiu.

Producatorii de tigari electronice afirma ca acestea reprezinta o alternativa mai sigura decat tigarile clasice.

Studii pentru a examina efectele pe termen lung ale tarilor electronice au avut rezultate mixte.

In 2016, Vivek Murthy, US Surgeon General, a apreciat ca "amploarea folosirii tigarilor electronice in randul tinerilor americani constituie o ingrijorare majora de sanatate publica", vorbind despre o crestere cu 900% a ratei de folosire a tigarilor electronice in randul liceenilor.

Un raport al Academiei americane de stiinta si medicina publicat in 23 ianuarie a concluzionat ca nicotina continuta in tigarile electronice ar putea crea dependenta in randul tinerilor, predispunandu-i la fumat.

Autorii, care au analizat 800 de studii stiintifice, arata insa ca tigarile electronice sunt mai putin nocive decat cele conventionale si ar putea contribui la renuntarea la acest obicei nociv.

Drept urmare, "la acest moment, nu stim daca tigarile electronice au un impact pozitiv sau negativ asupra sanatatii publice", au concluzionat ei.

Comentarii

loading...