2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăLifestyleUEFA recunoaşte victoria Albaniei în meciul cu Serbia

UEFA recunoaşte victoria Albaniei în meciul cu Serbia

UEFA recunoaşte victoria Albaniei în meciul cu Serbia din preliminariile Euro 2016, fără a acorda cele trei puncte aferente. Concret, UEFA a respins marţi, apelurile celor două federaţii, sancţionate după incidentele survenite la meciul direct din preliminariile Euro-2016, din 14 octombrie, de la Belgrad.

La 24 octombrie, Corpul de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis ca meciul Serbia – Albania, suspendat din cauza incidentelor la 14 octombrie, să fie omologat 3-0 pentru sârbi, iar gazdelor să le fie retrase trei puncte. De asemenea, federaţia albaneză şi cea sârbă au fost fost amendate cu câte 100.000 de euro, iar forului din Serbia i s-a impus să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu porţile închise.

UEFA a deschis la 15 octombrie proceduri disciplinare după meciul suspendat Serbia – Albania, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri şi pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeţii pentru refuzul de a continua partida şi pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.

Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia – Albania au izbucnit după ce o dronă pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând "Marea Albanie" a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reuşind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafaţa de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.

 

Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă