13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleTAROM: De la Timișoara la Constanța, cu mașina faci nouă ore, cu...

TAROM: De la Timișoara la Constanța, cu mașina faci nouă ore, cu avionul faci o oră

“Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură și rapidă călătoriilor cu mașina sau trenul pe distanțe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanță, în țară. Dacă distanța de la Timișoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, același drum, durează doar o oră, în condițiile de siguranță incomparabile”, a declarat George Barbu, directorul general al companiei aeriene TAROM.

În această vară, compania aeriană națională reia cursele directe între aeroportul Mihail Kogălniceanu (Constanța) și alte câteva orașe importante din România.

Astfel, pe lângă zborurile București – Constanța, care vor continua să existe, din luna iulie 2020 vor opera și următoarele curse directe: Timisoara – Constanța – Timisoara, Oradea – Constanța – Oradea, Cluj Napoca – Constanța – Cluj Napoca, a anunțat un comunicat al TAROM.

Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari orașe din vestul României de litoral a fost luată în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin Direcția Generală Turism, Prefectura Constanța, Primaria Oradea, Primaria Timisoara și Primaria Cluj Napoca,  împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulți dintre români vor alege, în acest an, să își petreacă vacanța de vară în țară.

Conform statisticilor elaborate de către asociațiile de promovare a turismului, se preconizează că doar 20 la sută dintre românii care vor pleca anul acesta în concediu vor aleage destinații turistice externe.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă